RO EN
Coșul este gol

CASSA continua extinderea retelelor de apa din Cluj si Salaj, prin PDD 2021-2027

Compania de Apa Somes SA (CASSA) va continua si in perioada urmatoare investitiile in extinderea si modernizarea retelelor de alimentare cu apa si canalizare, incepute inca din 1997 cu sprijinul Consiliului Judetean Cluj ca actionar majoritar, iar ulterior transformarii in operator regional, si cu sprijinul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara (ADI) Somes-Tisa. Investitiile pentru perioada urmatoare au fost stabilite si ierarhizate dupa actualizarea in 2022 a Master Planului Companiei, strategia de investitii pe termen scurt mediu si lung pana in 2050.
Programul derulat pana la data de 31 Decembrie 2023 prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), cu o valoare de peste 400 de milioane de euro, va continua si in 2024 prin urmatorul program major de investitii cu cofinantare UE - Programul de Dezvoltare Durabila (PDD). "POIM a fost un program foarte complex, structurat pe 34 de contracte, din care 32 au fost semnate si se afla in diverse stadii de derulare, inclusiv toate cele 26 de contracte de lucrari la retele. Ca urmare a unor situatii obiective, 13 contracte de lucrari vor fi fazate pentru 2024-2025 in cadrul PDD. De asemenea, a fost receptionat un Contract de Prestari care a vizat extinderea sistemului SCADA in aria deservita de companie in judetele Cluj si Salaj, pentru controlul si monitorizarea proceselor operationale ale activitatii de alimentare cu apa si de canalizare-epurare", a transmis dr. ing. Calin Vasile Neamtu, directorul general al CASSA.
La finalul anului 2023, progresul fizic in cadrul celor 26 contracte de lucrari in cadrul carora s-au demarat efectiv lucrarile, era de 80,21% pentru retele de alimentare cu apa (corespunzator unei lungimi de 1.242 km), respectiv de 69,7% pentru retele de canalizare (262 km).
"Unul din cele mai importante lucrari din acest program va fi construirea aductiunii de apa potabila Cluj-Salaj, in lungime de 168 de km, cu 150 de km de ramificatii aditionale, aceasta urmand a fi dupa finalizare cea mai lunga aductiune de apa potabila din Romania. Aceasta va permite, pe de-o parte, inlocuirea alimentarii cu apa din sursele existente in prezent, de exemplu pentru toate cele patru municipii si orase din judetul Salaj - Zalau, Simleu Silvaniei, Cehu Silvaniei si Jibou cu apa potabila de excelenta calitate provenita din sursa Tarnita, tratata la Statia de tratare Gilau, iar pe de alta parte, va permite unui numar semnificativ de localitati rurale din judetele Cluj si Salaj sa se lege la aceasta aductiune, renuntand la sursele locale existente vulnerabile si la efectele schimbarilor climatice", a precizat reprezentantul CASSA.

Investitii in eficientizare energetica si digitalizare
In linie cu politica de crestere a ponderii productiei de energie verde si reducerea amprentei de carbon, Compania de Apa Somes a depus, in cursul anului 2023, aplicatii de finantare in cadrul altor doua axe ale POIM, pentru instalarea de parcuri fotovoltaice si respectiv pentru digitalizare, care au fost aprobate. Contractul de digitalizare a fost finalizat, iar cel de parcuri fotovoltaice se afla in derulare. 
Astfel, compania a obtinut finantare pentru proiectul "Instalare centrala electrica fotovoltaica" prin POIM - Axa 11, contractul de lucrari in valoare de 9,54 milioane de lei (fara TVA), fiind destinat construirii de centrale electrice fotovoltaice, respectiv parcuri fotovoltaice, in sase locatii din cadrul unor obiective administrate de CASSA in judetele Cluj si Salaj. 
De asemenea, compania a primit si o finantare pentru implementarea proiectului "Digitalizarea infrastructurii de apa si apa uzata a operatorului regional - contorizare inteligenta", prin POIM - Axa 3.2, in valoare de 11,79 milioane de lei (inclusiv TVA), ce vizeaza, in principal, achizitionarea a 5.700 de contoare de apa rece electromagnetice inteligente si a altor elemente de control, monitorizare si automatizare, care vor duce la reducerea consumului de carburant si energie, contribuind astfel la reducerea amprentei de carbon. 

 
Proiecte noi vor fi implementate prin IDD si din surse proprii
Concomitent, CASSA va derula, in continuare, investitii de anvergura mai mica in principal din Fondul IID (Intretinere, Inlocuire, Dezvoltare), constituit din redeventa si impozitul pe profit, varsate Consiliului Judetean Cluj si returnate apoi in acest fond destinat exclusiv unor investitii si rambursarii ratelor de credit asumate de companie pentru cofinantarea programelor europene.
Un proiect important, cu finantare din IID, demarat in 2022 este Alimentarea cu apa in zona de munte a judetului Cluj, respectiv comunele Calatele, Manastireni, Rasca si Belis. Semnarea contractului a avut loc in luna decembrie 2023. Valoarea proiectului este de 23,16 milioane de lei (fara TVA) si durata de executie de 24 de luni, populatia beneficiara a acestui proiect fiind estimata la circa 9.300 de locuitori. Contractul este structurat pe 4 etape care se vor conexa, ulterior, cu o a 5-a etapa, care are in vedere alimentarea cu apa a localitatii Marisel, proiect care va beneficia de finantare tot din Fondul IID.
Potrivit datelor CASSA, in 2023 au fost semnate 13 noi contracte prin Fondul IID si au fost demarate lucrarile in cadrul altor 3 contracte semnate in 2022. In total, in cadrul contractelor in executie, in 2023 s-au realizat aproximativ 63 km de retele de apa si canal in 14 localitati din judetele Cluj si Salaj. Valoarea platita in 2023 pe contractele din IID a fost de 34,5 milioane de lei (inclusiv TVA).
"De mentionat este faptul ca, in cadrul POIM (actualmente PDD), avem in derulare si un contract de lucrari care vizeaza construirea unei noi microhidrocentrale, care se va adauga celei existente, realizate prin programul ISPA, si care va completa productia noastra de energie verde, alaturi de utilizarea panourilor solare si producerea de energie electrica si termica din biogazul rezultat din namolurile de epurare la cateva din statiile noastre de epurare din mediul urban din cele doua judete", a precizat dr. ing. Calin Vasile Neamtu.
In completarea investitiilor prin programe Europene si prin IID, compania de apa deruleaza investitii de mai mica anvergura si din surse proprii, in cursul anului 2023 fiind finalizate lucrari in valoare de 65.000 de lei, in doua localitati din judetul Cluj si investitii in curs de executie in valoare de 2,3 milioane de lei.

Contorizare inteligenta si masuri de protectie la seceta
Compania de Apa Somes deruleaza de mult timp planuri de actiune privind reducerea pierderilor de apa si a NRW - a apei care nu aduce venituri, privind automatizarea si digitizarea proceselor, respectiv privind contorizarea inteligenta.
"Programul de reducere a pierderilor este unul permanent si a implicat proiecte de detectare a pierderilor de apa din satelit asistat de radar, instituirea de DMA-uri, adica de zone de contorizare districtuala prin care se sectorizeaza reteaua in scopul unei mai bune monitorizari. Am continuat montarea de contoare inteligente cu transmitere la distanta in Cluj-Napoca, am initiat un program de contorizare inteligenta in zona Dej prin inlocuirea a 1.000 de contoare mecanice cu unele cu transmitere a datelor direct in sistemul informatic, iar in cadrul POIM continuam achizitia si montarea a circa 10.000 de contoare inteligente, concomitent cu extinderea SCADA si GIS. Derulam un contract de realizare a unui sistem informatic integrat si dezvoltam, in continuare, si digitalizarea proceselor de Relatii Clienti", a subliniat dr. ing. Calin Vasile Neamtu.
Potrivit specialistului, provocarile prezente si anticipate ale operatorilor de apa-canal sunt efectele produse de schimbarile climatice - canicula asociata cu seceta, ploi torentiale a caror frecventa si amplitudine cresc in fiecare an sau perioade de temperaturi foarte scazute - care au efecte asupra infrastructurii.
"O parte importanta a problemei noastre cu care cred ca s-au confruntat si alte companii, mai ales anul trecut, a fost vulnerabilitatea localitatilor rurale alimentate din surse locale de apa. Nu doar seceta afecteaza debitul puturilor dar, oricat de ciudat ar parea, si ploile torentiale, care, pe de-o parte, nu permit infiltrarea apei in stratul freatic datorita vitezei foarte mari de curgeri pe teren, iar pe de alta parte antreneaza de pe terenurile din jur agenti poluanti, de regula dejectii animale, contaminand astfel sursele. Solutia cea mai importanta la fenomenul de seceta va fi realizata prin POIM (actualmente PDD) pentru o buna parte a sistemului regional administrat de noi in judetele Cluj si Salaj, respectiv extinderea semnificativa a osaturii sistemului integrat de alimentare cu apa la nivel regional prin construirea aductiunii Cluj-Salaj, in lungime de 168 de km cu alti 150 de km de ramificatii aditionale, aceasta urmand a fi, dupa finalizare, dupa stiinta noastra, cea mai lunga aductiune de apa potabila din Romania. Mai mult, existenta acestei aductiuni regionale va permite, in perspectiva localitatilor rurale care nu au beneficiat de construirea de retele de distributie in cadrul POIM sau a altor programe curente, sa le realizeze ulterior si sa se poata lega la aceasta aductiune", a explicat managerul CASSA.
***
Compania de Apa Somes SA, infiintata in 1892 cu numele de Uzinele de Apa si Canalizare Cluj, este, din 2006, operatorul regional de alimentare cu apa si colectare-epurare ape uzate pentru judetele Cluj, Salaj si o parte din judetul Mures. La finalul anului 2023, aria deservita de CASSA cuprindea 336 de localitati, respectiv 8 municipii si orase si 328 localitati rurale din judetele Cluj, Salaj si Mures (localitatea Valea Larga). La finele anului 2023, infrastructura administrata de CASSA masura o lungime totala de peste 4.350 km aductiuni si retele de alimentare cu apa si peste 2.300 km de colectoare si retele de canalizare, 48 de surse de apa (zonale si locale) si 71 de statii de epurare, ce deserveau circa 890.000 de locuitori.
In 2023, CASSA a realizat o cifra de afaceri de 348 milioane de lei, in crestere cu aproape 20% fata de nivelul de 291,7 milioane de lei obtinut in anul anterior. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter