RO EN
Coșul este gol

BIHOR: Investitie de 15 milioane euro intr-un nou centru de transport intermodal

Primarul Florin Birta a prezentat detaliile proiectului tehnic pentru centrul de transport intermodal. Aceasta este o investitie de o mare anvergura, care va face din Oradea un hub de legatura pentru transportatorii de marfuri.
Dupa ce anul trecut s-a aprobat studiul de fezabilitate, Consiliul Local a aprobat in sedinta de azi noii indicatori tehnico-economici actualizati la faza de proiect tehnic (PT) pentru acest obiectiv de investitii: „Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transportul rutier si feroviar in zona Garii C.F.R din Episcopia Bihor".
Obiectivul general al proiectului consta in promovarea transportului intermodal din municipiul Oradea si judetul Bihor si construirea unui centru de transport intermodal de marfa situat pe Soseaua Borsului, nr. 43 A, cu acces feroviar la Gara C.F.R Episcopia Bihor.
 
S-a aprobat construirea a 2 linii ferate si realizarea legaturii cu SNCF
„Prin proiectul pe fonduri europene avem rezervati cca 10 milioane de euro pentru construirea acestui terminal intermodal. Aici, in zona fostului sediul al Vamii Oradea si a actualului sediu ANAF, incap conform proiectului initial 6 linii de tren pentru acest terminal. Prin actualizarea preturilor si prin propunerea noilor indicatori tehnico-economici, propunem azi construirea a doua din cele 6 linii pentru terminalul intermodal, dar si realizarea legaturii la sistemul national de cai ferate", a precizat primarul Florin Birta.
Valoarea totala a proiectului pentru cele doua linii de tren se ridica la cca 14,8 milioane de euro, din care 10 milioane vor fi finantate din fonduri europene, iar 4,8 milioane de euro vor fi contributia municipiului Oradea la acest proiect.
 
Oradea - hub de legatura intre transportatorii de marfuri
Primarul Florin Birta a explicat importanta si implicatiile pe care le va avea acest terminal intermodal: „Avand in vedere ca in scurt timp se va incepe constructia si la terminalul cargo de la Aeroportul Oradea, speram ca in cursul acestui an sa incepem si constructia terminalului intermodal, astfel incat Oradea sa devina un hub de legatura intre transportatorii de marfuri atat pe cale feroviara, rutiera, cat si aeriana. E foarte important ca acest terminal e situat in apropierea drumului de legatura dintre centura orasului si autostrada Transilvania, fiind conectat practic la reteaua rutiera europeana de autostrazi. Totodata, terminalul va fi foarte bine conectat in viitor la sistemul de cale ferata, avand in vedere proiectul de reabilitare a caii ferate dintre Oradea si Cluj Napoca."
Valoarea totala a investitiei este de 14.807.411,47 euro inclusiv TVA, iar durata de realizare este de 24 luni. Finantarea investitiei se va face prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014 -2020, Axa prioritara 2 - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient.
„Cred ca acest terminal va fi un plus pentru noi, mai ales in ce priveste extinderea si dezvoltarea parcurilor industriale. Ca sa se inteleaga anvergura acestui proiect, doresc sa va spun ca doar lucrarile de racord la linia CFR costa undeva la peste 1 milion de euro", a incheiat primarul Florin Birta. Planul general intermodal poate fi accesat aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter