RO EN
Coșul este gol

ANIF: Atribuire tucrari de 105 milioane lei pentru reabilitarea infrastructurii de irigatii

Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare (ANIF) a atribuit recent, printr-o licitatie, mai multe contracte ce vizeaza reabilitarea infrastructurii principale de irigatii din Romania. In acest sens, companiile Aceti si SCADT SA - ambele din Slatina (Olt), Electro-Alfa International - Botosani, respectiv Laurentiu H - Negresti-Oas (Satu Mare) se vor ocupa de executia lucrarilor pentru obiectivele de investitii aflate in administrarea ANIF, din cadrul Programului National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigatii din Romania - etapa I si etapa II - 4 loturi. Contractele, cu o valoare finala de 104.482.135 lei, au fost atribuite la data de 6 septembrie a.c., conform criteriului celui mai bun raport calitate-pret. Lotul 1 presupune reabilitarea infrastructurii de irigatii din amenajarea Albita Falciu, judetul Vaslui - reabilitare SPR 1 Poganesti (debit 9.360 mc/h), SPR2 Saratu (debit 9.360 mc/h), SPR Bumbata (debit 17.928 mc/h) si SPR 4 Berezeni (debit 17.928 mc/h); inlocuirea electropompelor, inlocuirea conductei de refulare, inlocuirea instalatiei electrice, reabilitarea canalului CA 3. Lotul 2 vizeaza reabilitarea infrastructurii principale a sistemului de irigatii din amenajarea Terasa Viziru, judetul Braila - reabilitarea canalelor (CA Lunca, CD3, CD3a, CD5a, CD6a) si a constructiilor hidrotehnice de pe acestea (stavilare). Lotul 3 include reabilitarea infrastructurii principale din amenajarea hidroameliorativa Terasa Ialomita Calmatui, judetul Ialomita - statia de pompare SRPA VI BUCSA (debit 35.280 mc/h); inlocuirea electropompelor, inlocuirea conductei de refulare, inlocuirea instalatiei electrice etc. In fine, dar nu in ultimul rand, lotul 4 presupune reabilitarea infrastructurii principale de irigatii din amenajarea hidroameliorativa Calarasi Raul, judetul Calarasi - reabilitare SPA km 353 (debit 46.785 mc/h); reabilitarea unitatii plutitoare, inlocuirea electropompelor, inlocuirea conductei de refulare, inlocuirea instalatiei electrice etc. Autoritatea contractanta reaminteste ca, pentru aceasta procedura, vizitarea amplasamentelor lucrarilor a fost recomandata insistent, in vederea intocmirii unor oferte cat mai conforme cu realitatea din teren, iar dupa efectuarea vizitei s-a incheiat un proces-verbal in acest sens. Totodata, insusirea clauzelor obligatorii ale contractului este conditie de acceptare a ofertei. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter