Administratia Nationala „Apele Romane” (ANAR), prin Administratia Bazinala de Apa Dobrogea - Litoral, investeste 752,4 milioane de euro in reabilitarea a 11 plaje de pe litoralul Marii Negre. Proiectul, ce vizeaza reducerea eroziunii costiere (faza a doua), va fi finalizat in urmatorii trei ani, finantarea fiind asigurata prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.
Astfel, in urma implementarii lucrarilor de protectie a eroziunii costiere, inca 11 sectoare de plaje vor fi reabilitate si redate turistilor, respectiv stavilarele Edighiol/ Periboina, plajele (Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie - in etapa I) si plajele (Costinesti, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia - Venus - Aurora, Mangalia - Saturn, 2 Mai - in etapa II).
"Am incredere in echipa de profesionisti care deruleaza proiectul. De aceea, sunt convins ca lucrarile vor fi finalizate pana la data de 30 decembrie 2023", a declarat Ervin Molnar, directorul general al ANAR.
La lucrarile hidrotehnice propuse (innisipari artificiale a zonelor de plaja existente, prelungirea structurilor costiere conectate sau paralele cu tarmul, executia unor protectii costiere noi sau de noi aparari de mal etc.), se adauga implementarea unor masuri verzi, care au ca rezultat cresterea biodiversitatii marine prin conservarea, dezvoltarea sau protejarea unor habitate naturale in zona plajelor Agigea, Eforie Centru, Eforie Sud, Costinesti, Jupiter, Balta Mangalia, Venus, Aurora si Saturn.
Pana in prezent, au fost finalizate lucrarile de innisipare dintre Constanta pana la Mamaia si Eforie Nord. Mai exact, este vorba despre 5 sectoare de plaja cu o lungime cumulata de aproximativ 7,3 km si o latime extinsa la peste 100 de metri si sunt accesibile tuturor turistilor inca din anul 2016. Totodata, prin acelasi proiect, suprafata celor 5 sectoare de plaja (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud si Eforie Nord) a fost marita cu 60,66 ha.
"In urma finalizarii lucrarilor, locuitorii din zona litoralului romanesc vor fi protejati de riscul de inundatii, iar turistii se vor putea bucura de o plaja larga si moderna. De asemenea, proiectul aduce avantaje majore in domeniul socio-economic pentru operatorii din zona litorala care vor fi protejati impotriva riscului de eroziune costiera si in acest fel vor putea sa isi dezvolte activitatea in cele mai bune conditii", a mai spus Ervin Molnar.