Aeroportul International Timisoara „Traian Vuia” si Ministerul Transporturilor si Infrastructurii au semnat in 29.07.2021, contractul de finantare cu nr. 108/29.07.2021 pentru proiectul de investitii „Terminal Plecari Curse Externe”.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea infrastructurii de transport a Aeroportul International Timisoara „Traian Vuia” prin construirea unui nou terminal care va acomoda in conditii functionale procesarea fluxurilor de pasageri si bagaje aferente plecarilor curselor externe la un nivel optim al serviciilor astfel incat sa fie create premisele infrastructurale pentru o crestere a traficului de pasageri pana la 3 milioane pax per an.
Terminalul va avea o suprafata desfasurata de 12.000 mp, un sistem complet de control de securitate pentru pasageri si bagaje, 7 lifturi de persoane si bagaje, 18 ghisee check-in, 6 posturi politie de frontiera, 6 porti automate de scanare documente.
Valoarea totala a contractului de finantare este de 184,454 mil lei, din care 93,60 mil lei sunt fonduri europene nerambursabile, 16,520 mil lei sunt asigurate prin bugetul de stat, iar suma de 74,33 mil lei se asigura din fonduri proprii.
Lucrarile de construire vor demara la inceputul anului viitor, dupa finalizarea procedurii de achizitie care va desemna castigatorul serviciilor de proiectare si de executie a lucrarilor de construire. Achizitia dotarilor si a altor elemente destinate bunei functionari a terminalului se vor realiza prin achizitii sectoriale independente. Finalizarea proiectului de investitii este estimata la 31.12.2023. Proiectul de investitii „Terminal Plecari Curse Externe” a primit in aplicatia MySMIS codul 147396.
Proiectul este finantat prin fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, axa prioritara 2 Dezvoltarea unui sistem multimodal, de calitate, durabil si eficient, Prioritatea de investitii 7c – Dezvoltarea si imbunatatirea sistemelor de transport care respecta mediul, inclusiv a celor cu zgomot redus si care au emisii reduse de carbon, inclusiv a cailor navigabile interioare si a sistemelor de transport maritim, a porturilor, a legaturilor multimodale si infrastructurilor aeroportuare, cu scopul de a promova mobilitatea durabila la nivel regional si local Obiectivul Specific 2.3. Cresterea gradului de utilizare sustenabila a aeroporturilor.