RO EN
Coșul este gol

SSAB-AG: Stadiu de executie de peste 70% la noul terminal de la Aeroportul Oradea

Lucrarile de extindere si modernizare a terminalului de pasageri din cadrul Aeroportului international din Oradea, incepute la finalul lunii iunie, avanseaza intr-un ritm sustinut. Proiectul a ajuns la un stadiu de executie, per ansamblu, de 50%.
"Daca ne referim pe obiective specifice, terminalul se gaseste la un stadiu de 65 – 70%. Suntem in grafic cu executia, ne asteptam sa inchidem proiectul conform calendarului asumat. La inceputul anului 2024 vom parcurge ultimele proceduri de avizare si intentionam ca in cel mai scurt timp sa facem mutarea fluxurilor de calatori de pe terminalul vechi”, a precizat Razvan Horga, directorul general al Aeroportului Oradea.
"Se lucreaza fara pauza, ziua si noaptea, inclusiv sambata si duminica, pentru a putea inchide proiectul in termen. Aceasta este o investitie importanta in valoare de aproximativ 35 de milioane de euro, din fonduri europene. Pe langa terminalul de pasageri, avem si terminalul cargo, care prezinta interes pentru companii. Scopul acestor investitii este de a integra judetul Bihor si Municipiul Oradea in dezvoltarea economica, noi avand in lucru proiecte de infrastructura rutiera, aeroportuara si feroviara. Vrem sa dezvoltam un hub logistic important in aceasta zona. Toate proiectele aflate in derulare la Aeroportul Oradea sunt in valoare de aproximativ 70 de milioane de euro”, a declarat Calin Gal, vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor.
Prin extinderea terminalului, se va asigura un spatiu functional, sigur si modern. Suprafata desfasurata a terminalului de pasageri se mareste de la 2.925 mp la aproximativ 12.500 mp.
"Prin extinderea terminalului, se creeaza spatii ample care vor permite desfasurarea tuturor operatiunilor aeroportuare intr-o singura cladire. Discutam de procesarea tuturor fluxurilor de pasageri, atat plecari interne/externe, cat si sosiri interne/externe. Se prevede cresterea capacitatii terminalului la aproximativ 400 de pasageri pe ora pe fiecare flux. Dimensionarea este gandita si in perspectiva aderarii Romaniei la Spatiul Schengen”, a adaugat Razvan Horga.
 
 
Pe langa fluxurile aeroportuare, se vor amenaja spatii comerciale, inclusiv un loc de joaca pentru copii, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate si pentru reprezentantii institutiilor cu atributii de control: politia de frontiera, SRI si vama.
O alta componenta importanta a proiectului consta in eficientizarea energetica a cladirii, prin aplicarea unor standarde moderne.  
"Ca sa ne incadram in timp, am renuntat la fundatiile clasice si le-am realizat intr-o luna si o saptamana, fata de cel putin 2-3 luni. Inchidem exterioarele, acum sunt realizate in proportie de 90%, cea mai mare suprafata fiind vitrata. Ca sa alegem o solutie viabila si foarte rapida, am optat pentru incalzirea prin pardoseala. Sursa este regenerabila, adica apa geotermala. Mai avem partea de panouri fotovoltaice cu putere de 1,3 MW, pe acoperis. Acestea ne ajuta ca noua cladire sa aiba un consum aproape de zero”, a explicat Dan Augustin Muresan, dirigintele de santier.
Investitia mai prevede extinderea suprafetelor betonate din fata terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului si a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces si a parcarii (capacitate de 320 de locuri), achizitia unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scazute si alte lucrari conexe.
In perioada urmatoare, vor fi realizate lucrari esentiale, care includ compartimentarea cu gips carton, realizarea traseului pentru retelele interioare de alimentare cu apa, instalarea sistemului de sprinklere pentru protectia impotriva incendiilor, implementarea incalzirii in pardoseala, inchiderile structurale si vitratele la nivelul est si vest, precum si lucrarile necesare pentru traseul de iluminat exterior si alimentarea cu apa si canalizare.
 
 
Valoarea totala a proiectului "Extinderea si eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea" este de 177,58 milioane de lei, fara TVA. Lucrarile sunt executate de Asocierea SSAB-AG SA (lider), Bemel AG, Aca Zoork. Termenul de finalizare este 31.12.2023.
Finantarea este asigurata din fonduri europene, prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, pe Axa Prioritara 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal de calitate, durabil si eficient.
Va reamintim ca sunt in lucru alte doua proiecte importante finantate cu fonduri europene, respectiv "Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea" si "Cresterea gradului de siguranta si securitate la Aeroportul Oradea".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter