Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat proiectul de reconstruire al Pietei Matache si de revitalizare a cartierului Buzesti - Berzei. Este vorba de proiectul privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii "Modernizare si refunctionalizare/realizare constructie noua – Piata Matache". Valoarea investitiei este de 160 de milioane de lei, iar proiectul prevede edificarea unei noi piete (o hala S+P), a 10 imobile de tip showroom (S+P+terasa circulabila) si a unei parcari subterane cu 165 de locuri, plus amenajarea spatiilor verzi din zona. Durata de realizare a proiectului este de 3 ani.
"Dupa 10 ani de nedreptate, reconstructia zonei Matache intra in linie drepta. Este un proiect cheie pentru intreaga comunitate si pentru istoria acestui oras. A fost o munca intensa timp de doi ani la faza birocratica a acestui proiect la care am lucrat impreuna cu arhitecti de renume cu membrii ai comunitatii din zona, comerciantii din piata si societatea civila. In elaborarea proiectului am tinut cont de nevoile de modernizare ale intregului cartier si de cerintele de conservare a cladirilor de patrimoniu care dau farmec acestui oras", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Documentatiile si conceptul proiectului au fost elaborate de compania VEGO.
"Acesta este doar primul pas catre restitutia morala fata de interventiile extrem de brutale de acum 12 ani care au lasat zona fara un reper istoric si cultural extrem de important pentru orasul Bucuresti si, implicit, si pentru comunitatea Sectorului 1 - Hala Matache. Au fost aproape 4.000 de ore de lucru ale unei echipe transdiciplinare formata din arhitecti de renume, urbanisti, ingineri, specialisti in urbanism istoric, juristi si economisti din cadrul VEGO, ore materializate intr-o documentatie complexa, care a reusit, dupa dezbateri care au durat peste 3 ore, sa convinga 23 dintre cei 24 de consilieri locali prezenti la sedinta sa voteze favorabil documentatia. Am dori sa precizam ca in buna derulare a acestui proiect a jucat un rol determinant implicarea membrilor comunitatii din zona, a comerciantilor din Piata Matache precum si a societatii civile si a ONG-urilor infiintate tocmai pentru a putea reda oamenilor ceea ce le-a fost luat in urma cu mai bine de un deceniu. Ne bucuram ca am putut duce la bun sfarsit aceasta etapa esentiala care face ca revitalizarea intregii zone sa intre in linie dreapta", au transmis reprezentantii companiei VEGO.
Punctul central al intregii investitii il constituie Hala Matache (Subsol + Parter), unde Primaria Sectorului 1 va integra elemente din constructia originala si care va pastra destinatia de piata agro-alimentara. Administratia locala a Sectorului 1 si-a propus sa atraga aici producatorii din jurul Capitalei.
Pentru revitalizarea zonei din jurul pietei, Primaria Sectoruluiu 1 implementeaza cele mai bune modele din alte capitale europene. Vrem sa construim zece spatii comerciale (Subsol + Parter+ Terasa circulabila), parcare subterana - 165 de locuri de parcare (12 locuri vor avea statii de incarcare electrica), locuri de parcare pentru biciclete, spatii verzi, mobilier stradal adecvat stilului arhitectural, trotuare etc.
Toate pavilioanele pietei vor fi imobile cu o performanta energetica foarte ridicata, cu un consum de energie aproape egal cu zero. Important: accesul auto va fi interzis in interiorul intregii zone.
"Impreuna cu echipa mea vom face tot ce tine de noi ca Piata Matache si intregul cartier Buzesti-Berzei sa renasca si sa refacem o parte din istoria acestui oras care a fost distrusa abuziv de fostele administratii locale", a mai precizat edilul Clotilde Armand.