Fundatia Carturesti a solicitat in cadul sedintei CMUAT de joi, 3 iunie, avizul consultativ al Arhitectului Sef pentru amenajarea a doua spatii diferite din municipiu, in vederea derularii evenimentului „Street Delivery Oradea", care va avea loc in perioada 18 - 20 iunie 2021. Cele doua spatii sunt: Parcul Petofi Sandor si malul Crisului Repede, in dreptul strazii Principatelor Unite (zona cuprinsa intre Podul Decebal si Podul Centenarului).
Amenajarile acestor spatii vor avea un caracter temporar pe durata derularii evenimentului, comisia stabilind obligatia organizatorului ca dupa eveniment sa aduca amplasamentul la starea initiala. Totodata, conditia ceruta de comisia CMUAT este ca amenajarile propuse sa fie minim invazive.
„Incurajez acest gen de evenimente in orasul nostru, deoarece oamenii, in special copiii impreuna cu parintii si bunicii lor, au nevoie dupa aceasta perioada grea de pandemie si nu numai, sa se intalneasca in parcuri, in zonele verzi ale orasului, in zonele deschise, sa redescopere natura si bucuria de a fi impreuna in aer liber, in comunitatea din care fac parte", a declarat viceprimarul Arina Mos.
Amenajarea care vizeaza malul Crisului Repede va cuprinde instalarea unei platforme ponton in vederea lansarii pe apa a unor ambarcatiuni de agrement, dar si instalarea unui panou informativ cu informatii privind biodiversitatea - vegetatia specifica zonei Crisului.
Cea de-a doua amenajare propusa de Fundatia Carturesti are in prim-plan Parcul Petofi Sandor - aici tema amenajarii fiind „Leapsa - orasul, loc de joaca urbana". Astfel, in parc se vor amenaja zone de joaca destinate copiilor, zona de expozitii destinata stundentilor de la arhitectura si elevilor de la Liceul de arta, o zona de fitness, o zona de yoga, dar si spatii pentru muzica si teatru, iar in jurul fantanii din parc (pe zona pavata) vor fi punctele de street food.
Proiectul fundatiei pentru cele doua amenajari, cea de pe malul Crisului si cea din Parcul Petofi Sandor, a primit avizul Arhitectului Sef, sub conditia respectarii normelor de mediu, urmand ca proiectul sa primeasca acordul si din partea celorlalte directii din Primaria Oradea.
Reconversie functionala din M4 in M1 si construire imobil de locuinte
In cadrul CMUAT s-a solicitat avizarea PUZ de catre Arhitectul Sef pentru reconversie functionala din M4 in M1 (mai exact schimbarea prin PUZ a zonei functionale in vederea crearii conditiilor pentru construirea acestui tip de imobil cu structura functionala mixta), in vederea construirii imobilului de locuinte colective cu alimentatie publica si functiuni complementare la parter si etajul 1, aparthotel la etajele superioare si imprejmuire teren, in zona Ciheiului.
Imobilul va avea regim de inaltime S+D+P+9E+Er, cu parcari la subsol si demisol. De asemenea, constructia va avea 100 de apartamente si 100 de locuri de parcare aferente acestora, plus alte 84 de apartamente de inchiriat in regim hotelier si 25 de locuri de parcare destinate lor.
Alte 65 de locuri de parcare vor reveni spatiului destinat spatiului de alimentatie publica care urmeaza sa fie realizat si tot atatea locuri de parcare destinate spatiilor comerciale. Proiectul mai prevede zone verzi, alei carosabile si pietonale.
Proiectul a primit aviz favorabil.
Ridicare bloc de locuinte si gradinita in zona strazii Octavian Goga
Tot in cadrul CMUAT s-a cerut avizul favorabil al Arhitectului Sef pentru construirea unui bloc de locuinte pe fosta incinta Cominca, zona strazii Octavian Goga. Imobilul respectiv va avea un regim D+P+8E si presupune 258 de apartamente, un spatiu comercial, parcari si o gradinita de 600 de mp.
Unitatea de invatamant prescolara va deservi trei grupe de copii, respectiv un numar maxim de 30 de prescolari. Si in acest caz s-a dat aviz favorabil.
Amenajarea unui spatiu urban dedicat arhitectilor Vago Jozsef si Laszlo
Fundatia de protejare a monumentelor istorice din judetul Bihor a solicitat in CMUAT avizul Arhitectului Sef pentru amenajarea unui spatiu urban dedicat arhitectilor Vago Jozsef si Laszlo. Acesta va fi realizat in Ansamblul Universitatii din Oradea (fosta Scoala de Jandarmi). Interventia este minim invaziva si va contine piese de mobilier urban si componente artistice recuperate de la diverse santiere de reabilitare a unora dintre constructiile proiectate de fratii Vago in Oradea.
Amenajarea consta in organizarea unui mic platou pietonal (aprox. 40 mp), pe care se vor amplasa obiectele recuperate (elemente de gard, stalp decorativ de iluminat). De asemenea, interventia presupune si amplasarea a doua banci.
S-a dat aviz favorabil.