RO EN
Coșul este gol

IASI: Certificat de urbanism si primele licitatii pentru construiea Spitalului Regional

Primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica, a semnat certificatul de urbanism necesar extinderii retelelor de distributie a energiei electrice si construirii unei statii de transformare pentru viitorul Spital Regional de Urgenta ce va fi construit in zona Moara de Vant.
"Am incredere ca si partenerii de la DelGaz Grid SA, ca si ceilalti furnizori de utilitati (apa-canal, gaz, telecomunicatii) vor lucra in paralel cu construirea si dotarea spitalului, astfel incat acest proiect vital sa nu aiba sincope. Doua licitatii, pentru atribuirea contractului de lucrari de construire (pachet 1) si pentru servicii de supraveghere a lucrarilor, au fost deja lansate. Speram sa existe companii interesate, sa fie serioase, evaluarea sa decurga rapid, astfel incat lucrarile sa inceapa in acest an", a declarat Mihai Chirica.
Primaria a inceput demersurile pentru acest proiect la sfarsitul anului 2016, iar in toamna anului 2017 Consiliul Local a aprobat transmiterea terenului de 120.000 mp din domeniul public al municipiului Iasi si administrarea Consiliului Local Iasi in domeniul public al Statului si administrarea Ministerului Sanatatii. 
"Pe langa multe alte documentatii necesare proiectului, inclusiv cele aferente retelelor de utilitati, lucram la studii pentru construirea cailor de acces spre si in interiorul arealului viitorului spital, pe care o gandim dezvoltata unitar si coerent, dupa un concept Smart City District", a adaugat edilul.
Noul spital, o constructie cu 850 de paturi, va inlocui actualul Spital Judetean de Urgente "Sfantul Spiridon", vechi de 260 de ani, si va imbunatati activitatea de predare si cercetare de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa". Unitatea va oferi atat servicii spitalicesti, cat si asistenta medicala ambulatorie, estimandu-se a fi operational in 2027.
Costul Spitalului Regional de Urgenta Iasi se ridica la aproape 600 de milioane de euro, din fonduri europene, un imprumut de la Banca Europeana de Investitii si de la bugetul de stat. Costurile constructiei sunt estimate de proiectanti la 400 de milioane de euro, diferenta urmand sa asigure dotarile (mobilier, aparatura medicala etc.).
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter