Dezvoltatorul ARQA pregateste lansarea unui nou proiect rezidential premium in zona Iancu Nicolae din Nordul Bucurestiului, investitie estimata la 50 de milioane de euro. Compania a achizitionat un teren de 10.000 mp, in valoare de peste 6 milioane de euro, pentru dezvoltarea noului proiect.
"Am fost incurajati de succesul ARQA Jolie Village sa alegem pentru urmatoarea noastra dezvoltare tot zona de Nord a Bucurestiului. Cu o investitie estimata in prezent la 50 de milioane de euro, pregatim 230 de apartamente si cateva sute de locuri de parcare pentru clientii viitorului cartier rezidential. Desigur, vom adauga facilitati premium, care sa faca diferenta pentru cei care vor sa aleaga acest proiect. Proiectele noastre si anii de experienta sunt dovada increderii pe care o avem in piata imobiliara din Romania", a declarat Lucia Niculae, Chief Investment Officer ARQA.
Noul proiect marca ARQA va beneficia de piscine si spa, dar si de alte facilitati, ce vor fi anuntate insa ulterior, odata cu numele ansamblului si detaliile tehnice. Acestea vor fi argumente puternice pentru alegerea acestui spatiu de catre familiile care isi doresc servicii de calitate superioara, precizeaza dezvoltatorul.
ARQA are in plan investitii majore in piata romaneasca de real estate pentru anii urmatori, demers care a inceput in 2022 cu investitia de peste 20 de milioane de euro in ARQA Jolie Village, primul proiect rezidential din portofoliul companiei. In urmatorii 5 ani, ARQA are deja proiectate aproximativ 5.000 de unitati locative in proiecte din Bucuresti si analizeaza achizitia mai multor terenuri in principalele orase din tara.