RO EN
Coșul este gol

ADR Centru: Peste 102 milioane euro pentru reabilitarea de spatii urbane si scoli

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, avand calitatea de Autoritate de Management pentru Programul ”Regiunea Centru” (PR Centru), anunta lansarea a inca doua apeluri de proiecte din cadrul acestui Program de finantare, aferente Prioritatilor 3 si 6. Astfel, comunitatile din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, vor indeplini obiectivul PR Centru ca regiunea noastra sa devina mai ”prietenoasa cu mediul” si ”cu un grad ridicat de educatie”.
”Procesul de lansare a apelurilor de proiecte in cadrul Programului ”Regiunea Centru” va fi accelerat in aceasta perioada. Comitetul de Monitorizare a Programului pe care ADR Centru il coordoneaza in calitate de Autoritate de Management - conform principiului legiferat de descentralizare a implementarii fondurilor europene in regiunile de dezvoltare ale Romaniei – a aprobat metodologiile si criteriile de selectie pentru noua apeluri de proiecte. In luna iulie avem deja lansate cinci apeluri, cu cele de azi, care insumeaza peste 340 milioane euro, iar in urmatoarea perioada vom lansa si celelalte 4 apeluri pentru care criteriile de selectie a proiectelor au fost aprobate.
De aceasta data ne referim la finantarea alocata municipiilor din Regiunea Centru pentru investitii care sa contribuie la dezvoltarea infrastructurii verzi si albastre si pentru cresterea suprafetei spatiilor verzi prin modernizarea, reutilizarea si refunctionalizarea diferitelor zone din interiorul oraselor, inclusiv recuperarea tesutului urban existent, prin redestinarea zonelor degradate. Reconfigurarea oraselor din regiune ca urmare a depopularii sau din cauza incetarii unor activitati industriale, au condus la aparitia unor zone/terenuri aflate in stare avansata de degradare, care isi pun amprenta asupra calitatii mediului si, implicit, asupra calitatii vietii in orase. Lipsa de intretinere si modernizare a spatiilor publice din interiorul oraselor a indus probleme de mediu in orase si au afectat intr-o mare masura comunitatea locala, aspect pe care ne-am propus sa-l remediem si pentru care vom investi peste 88 milioane euro fonduri nerambursabile.
Pe de alta parte, la nivel regional este tot mai pregnanta necesitatea de modernizare si dotare a structurilor de educatie anteprescolara si prescolara. Unele functioneaza in spatii improprii si cu echipamente necorespunzatoare, iar altele au o capacitate limitata, incomplet adaptata la cerintele moderne. Experienta noastra din ultimii 15 ani ne-a dovedit ca initiativa de a finanta, din fonduri europene nerambursabile, achizitiile derulate de administratia publica locala si de unitatile scolare, este benefica pentru comunitatea locala, pentru ca in acest fel parintii si copiii pot vedea ca se folosesc si resurse nerambursabile pentru cresterea calitatii in invatamant. Necesarul de finantare este foarte mare si vom sustinem cererile de finantare cele mai bune, care se vor incadra in acest buget de aproape 14 milioane euro pentru regiunea noastra. Suntem preocupati de atingerea acestui obiectiv de a avea o regiune educata, fapt pentru care cumuland investitiile pe toate componentele de educatie din Regiunea Centru suma alocata va depasi 93 milioane euro, care trebuie sa duca la cresterea calitatii actului educativ, potrivit cerintelor actuale din invatamant”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
 
Aproape 88,5 milioane euro pentru investitii in municipiile din Regiunea Centru privind reabilitarea infrastructurii verzi si albastre
Apelul este de tip necompetitiv, cu termen limita de depunere a cererilor de finantare, perioada de depunere a proiectelor pentru acest apel de proiecte fiind cuprinsa intre 20.08.2023, ora 10:00 si 20.07.2024, ora 10:00.
Bugetul alocat acestui apel de proiecte este de 88.475.521 euro.
Valoarea minima eligibila a unui proiect este de 300.000 euro, iar valoarea maxima eligibila a unui proiect nu poate depasi 17.056.795 euro pentru municipii resedinta de judet, in timp ce valoarea maxima eligibila a unui proiect pentru celelalte municipii este de 5.000.000 euro.
Solicitanti eligibili in cadrul acestui apel de proiecte pot fi Unitatile Administrativ Teritoriale municipale, definite conform Codului administrativ aprobat prin OUG nr. 57/2019, cu modificarile si completarile ulterioare si constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativa a teritoriului Romaniei, republicata; precum si parteneriatele intre Unitati Administrativ Teritoriale, calitatea de lider al parteneriatului avand-o UAT municipiu. Parteneri eligibili pot fi Unitati Administrativ Teritoriale: orase/municipii/comune din zona functionala urbana (ZUF)/zona metropolitana (ZM).
Activitati eligibile aferente activitatii de baza, vizeaza doua mari categorii: cele pentru infrastructura verde si albastra, cele pentru reabilitarea fostelor situri industriale si a terenurilor contaminate, inclusiv cele care respecta criteriile de eficienta, in vederea transformarii lor in absorbant natural de carbon (pentru care se va atasa un deviz pe obiect), la care se pot adauga, in limita a 10% activitati auxiliare investitiei.
 
Investitii de peste 13 milioane euro pentru dezvoltarea invatamantului anteprescolar si prescolar din Regiunea Centru
Acest apel de proiecte este de tip competitiv, cu termen limita de depunere a cererilor de finantare, perioada de depunere a proiectelor fiind cuprinsa intre 20.08.2023, ora 10:00 si 20.12.2023, ora 10:00.
Bugetul alocat apelului de proiecte este de 13.893.039 euro
Valoarea minima eligibila a unui proiect este de 400.000 euro, iar valoarea maxima eligibila a unui proiect nu poate depasi 3.500.000 euro.
Solicitanti eligibili in cadrul acestui apel de proiecte pot fi Unitatile Administrativ Teritoriale aflate pe teritoriul Regiunii Centru (respectiv in judetele: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu) atat din mediul rural, cat si din mediul urban; precum si Parteneriatele intre UAT cu unitatea de invatamant subiect al cererii de finantare, daca aceasta are personalitate juridica, sau unitatea de invatamant cu personalitate juridica la care aceasta este arondata. Apelul de proiecte vizeaza numai unitatile de invatamant de stat.
Activitati eligibile in cadrul apel sunt cele aferente activitatii de baza, respectiv construirea/extinderea/reabilitarea/ modernizarea si dotarea unitatilor de invatamant, inclusiv cu echipamente digitale pentru desfasurarea activitatilor atat online, cat si cu prezenta fizica, care contribuie la cresterea accesului si a participarii la educatia timpurie, fara a se limita la acestea. Pot fi incluse si investitii in imprejmuire, iluminat exterior, alei pietonale sau alte investitii care contribuie la cresterea accesului si sigurantei beneficiarilor, investitii care se vor executa pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca apartinand obiectivului de investitii, inclusiv lucrari/dotari pentru accesibilizarea unitatilor de invatamant si adaptarea lor la nevoile copiilor cu dizabilitati sau copiilor cu alte cerinte speciale. In cadrul apelului se va finanta si imbunatatirea eficientei energetice in cladirile reabilitate sau modernizate, prin obligativitatea realizarii de investitii, in limita a maxim 20% din valoarea eligibila a proiectului, care sa duca la imbunatatirea performantelor energetice a/ale cladirii/cladirilor, prin scaderea cu cel putin 30% a consumului de energie sau reducerea cu cel putin 30% a emisiilor de gaze cu efect de sera. Aceasta conditie nu se aplica constructiilor noi.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter