RO EN
Coșul este gol

LIVIU MISTODINIS: Consider reala o crestere anuala de 5% pe piata rezidentiala

In continuarea tendintei de crestere din domeniul constructiilor din 2015, anul acesta s-a simtit o revigorare a pietei de constructii rezidentiale, trend ce se va mentine si in 2017, potrivit lui Liviu Mistodinis, directorul executiv al companiei Coilprofil. Producator al invelitorilor metalice Metigla, al sistemului pluvial Metidro si sistemelor metalice industriale Metindu, compania are sediul si fabrica in Ceptura (judetul Prahova). "Consider reala o crestere de peste 5% a pietei de constructii rezidentiale, in acest an. In ceea ce priveste segmentul constructiilor metalice dedicate sectorului industrial, acesta a inregistrat o scadere fata de 2015. Numarul mare al renovarilor si reluarea proiectelor rezidentiale datorate si relansarii finantarilor bancare, prin pachete de creditare interesante, reprezinta motoarele acestei tendinte ascendente care va continua si in 2017. Un alt plus pe care il luam in calcul este relansarea proiectelor europene de anul acesta, care va aduce investitii noi incepand cu 2017, cu precadere in sectorul industrial", a declarat Liviu Mistodinis.
 
Referitor la piata de produse metalice, managerul este de parere ca principala caracteristica a sectorului a fost, in 2016, continuarea diversificarii portofoliilor de produse ale companiilor din domeniu, atat prin modele noi, cat si prin materii prime inovatoare. "Revine cerinta, de nisa, pentru produse superioare calitativ si estetic, care impune jucatorilor investitii in noi tehnologii. Totusi, o cota importanta de piata este detinuta de produsele low-cost. O alta tendinta de mentionat ar fi schimbarea preferintelor in ceea ce priveste culorile acoperisurilor. Daca acum 4-5 ani rosu-visiniu era culoarea predominanta, acum cerintele sunt catre nuante inchise mate, de maro, gri si negru. Dinamica acestui segment de piata este foarte mare. Apar competitori noi, potentialul de productie la nivel national este mult peste cerintele pietei, iar politica de preturi si cea de vanzare este in continua schimbare. In contextul economic si politic international, este dificil de facut prognoze pe termen lung si chiar pe termen mediu in ceea ce priveste nivelul pietei, cota de piata sau pretul produselor. Cert este ca avantajele constructiilor metalice vor constitui, si in viitor, un motiv suficient de puternic pentru realizarea acestui tip de constructie. Provocarile vor fi reprezentate de inovatie si dezvoltarea continua a gamei de produse si a serviciilor", a explicat Liviu Mistodinis.
Conform datelor Coilprofil, la sfarsitul acestui an se anunta o crestere semnificativa a cotatiei otelului, devenind previzibila majorarea pretului produselor din sectorul constructiilor metalice. "Nu stim inca sa apreciem consecintele acestor cresteri. Putem, insa, sa luam in calcul si cautarea de catre piata a unor solutii alternative constructiilor si invelitorilor metalice", este de parere directorul executiv al Coilprofil.
 
In acest context, principalele obiective ale companiei, stabilite pentru anul 2017 si in perspectiva, includ investitii in domeniul spatiilor de productie si depozitare, precum si cresterea productivitatii si a calitatii serviciilor. "In acest context, ne-am propus sa lansam produse noi in ambele domenii: rezidential si industrial. Experienta celor 15 ani de activitate ne sustine in dezvoltarea unei companii fiabile, cunoscute pe piata ca producator de calitate si partener de incredere", a precizat Liviu Mistodinis.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter