
Crestere de 10% a cifrei de afaceri prognozata pentru 2013
Cifra de afaceri a companiei a fost in 2012, de 50 milioane de euro iar pentru 2013 conducerea firmei mizeaza pe o crestere cu 10% a vanzarilor. "Rezultatul inregistrat anul trecut a fost influentat si de mentinerea unei politici prudente de asumare limitata a riscului de neincasare sau de incasare cu intarziere a creantelor. Chiar daca am pierdut din cota de piata in anii precedenti, cresterea de cel putin 10% prognozata pentru anul in curs se va datora investitiilor importante in capacitatile de productie realizate in 2012", a precizat Mihaela Roventa. Printre problemele specifice acestei perioade, semnalate de manager, se mentin lipsa resurselor financiare ca urmare a reticentei bancilor in acordarea de credite si indisciplina financiara a societatilor cu capital de stat, ce genereaza disfunctionalitati majore la nivelul intregului lant din domeniu, precum si existenta unui mecanism financiar. Potrivit datelor Damila, pretul mediu al otelului este cuprins, in prezent, intre 470 si 540 de euro pe tona, in functie de sortiment si nivelul cererii. "In acest an, pretul la tabla neagra (LBC) este mai mic decat cel al otelului beton. Sunt proiecte de infrastructura si de mediu, insa a scazut semnificativ segmentul confectiilor metalice destinate constructiilor. Indiferent de cerere, producatorii vor incerca cresterea pretului si acest lucru poate fi posibil in conditiile in care nivelul stocurilor de metale de pe piata este foarte mic, insa aceasta majorare nu va fi importanta, ci se va situa la maximum 20 de euro/tona", a explicat Mihaela Roventa.
***
Damila comercializeaza o gama completa de produse metalurgice si materiale de constructii, respectiv tigla metalica Rodach (fabricata de firma), tevi, tabla, produse laminate, europrofile, plasa sudata, otel beton fasonat sau simplu, ciment, caramida, polistiren, adezivi, sisteme de termoizolatie, produse pentru finisaje / instalatii etc. Societatea beneficiaza de depozite in Bucuresti, Ramnicu Valcea, Slatina, Craiova, Dragasani si Timisoara si de un parc auto de circa 25 de TIR-uri cu capacitati de 22 de tone), cu ajutorul carora se asigura distributia in toata tara. Din punct de vedere al structurii afacerilor, produsele metalurgice au o cota de 65% din vanzarile totale, materialele de constructii au o pondere de 25%, tigla metalica Rodach de 7%, in timp ce produse pentru finisaje reprezinta circa 3% din vanzari. Informatii suplimentare, la www.damila.ro