RO EN
Coșul este gol

ANALIZA: Reduceri ale cheltuielilor bugetare, in contextul penuriei de forta de munca

Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier si Responsabililor Tehnici cu Executia (CTDS - RTE), se refera la diverse aspecte de actualitate, specifice activitatii dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS - RTE, iar in al doilea rand, ca acestea sunt exprimate in al patrulea an dupa declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta si a celei de alerta (prelungita) pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De asemenea, o alta resetare a avut loc – si se remarca in continuare –, din cauza faptului ca, in contextul in care abia acum pandemia s-a incheiat oficial (la data de 05.05.2023, OMS a anuntat ca pandemia de Covid-19 nu mai constituie o urgenta de sanatate globala, in contextul in care rata deceselor pe plan mondial a scazut pana la circa 3.500 de persoane pe 24.04.2023), la granita Romaniei a izbucnit si se desfasoara un conflict militar intens si de amploare, intre Federatia Rusa si Ucraina. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte realitatile vizibile in prezent, dar trebuie subliniat si ca, pe fondul conflictului militar aflat in plina desfasurare (cu teritorii ale Ucrainei aflate inca sub control si bombardament rusesc, la peste un an de la declansarea razboiului), toate predictiile privind situatia politico-sociala si economica, de ansamblu, respectiv cele referitoare la evolutia pietei constructiilor, in particular, au un grad mare de incertitudine, mai ales ca, deocamdata, nu poate fi vorba de un bilant real, cu toate efectele (pozitive sau negative) incluse.
„Problema cea mai spinoasa ramane de departe cea a necesarului de forta de munca, mai ales calificata, cu corolarul de rigoare privindu-i pe romanii plecati peste granita, respectiv cu imigrantii adusi ori veniti singuri pe post de refugiati si intrati cu timpul pe piata locala, fara a se adapta cu adevarat. Situatia va deveni cu atat mai acuta cu cat a inceput sa se discute despre reduceri bugetare, masurile restrictive fiind stabilite prin Hotararea de Guvern aprobata in sedinta Executivului din 12 mai 2023, potrivit careia, printre altele, in anul 2023, ordonatorii de credite ai institutiilor si autoritatilor publice au obligatia de a reduce cu 10% cheltuielile cu bunurile si serviciile aprobate anul acesta, cu exceptia cheltuielilor din domeniul sanatatii si cel al educatiei. De la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de finantare si subordonare, inclusiv activitatilor finantate integral din venituri proprii infiintate pe langa acestea, li se interzice achizitionarea, preluarea in leasing sau inchirierea de autoturisme, mobilier si aparatura birotica. O alta masura stabileste suspendarea ocuparii prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din institutiile si autoritatile publice, cu exceptia posturilor unice, pana la data de 31 decembrie 2023. Cu aceasta, aduc si unele clarificari cu care ramasesem poate dator fata de unii ce nu au reusit sa inteleaga problemele abordate in recentele articole, inclusiv fata de cunoscuti de peste granita. Pana sa ajung totusi la situatia romanilor din afara, vin cu cazul celor adusi cu scopul de a compensa ceea ce se cheama «golurile cerute de piata». In ultimul timp, mai mult ca oricand inainte, se remarca pe strazile Capitalei si probabil in alte mari localitati o multime de vehicule pe doua sau trei roti, ai caror conducatori de origine asiatica activeaza pe post de curieri. Au un mers suficient de riscant, specific traficului marilor orase din India si Pakistan, surmontand chiar si renumita dezordine din Bucuresti, fapt ce m-a determinat sa incerc atentionarea unuia dintre acestia: desi intentionam sa-i indic faptul ca tipul de vehicul, raportat la viteza maxima constructiva, in cazul in care se deplaseaza inainte sau la dreapta isi are locul pe banda I-a si in niciun caz pe a III-a (cu exceptia situatiei virajului la stanga), n-am fost inteles, intrucat conducatorul bicicletei cu motor nu era roman. O simpla cautare pe internet m-a facut sa inteleg ca firma respectiva de curierat nu prea a avut profit in istoria ei, functionand «pe pierderi», dar probabil va incepe sa fie profitabila din acest an (daca nu declara scriptic tot pierderi, pentru a evita plata impozitului pe profit). «Revenirea» spectaculoasa s-ar putea produce odata cu angajarea lucratorilor asiatici, care au anumite «abilitati», fie si periculoase, de a se «descurca» in cazul blocajelor din trafic. Daca in cazul firmelor de constructii s-a facut initial un lobby destul de puternic si argumentat de multimea oportunitatilor ce puteau fi accesate odata cu aducerea fortei de munca asiatica (fonduri PNRR si altele), aici optiunea este deja de neinteles. Firma de curierat este actualmente pe minus, deci nu aduce nimic la buget, nu creeaza plusvaloare celor din jur, nu ofera nici macar locuri de munca autohtonilor, personalul utilizat fiind strain (si se profita doar de facilitatile temporare acordate de Statul Roman in acest caz). Ramane ca potentialii clienti sa se gandeasca de doua ori mai inainte sa comande o pizza si doua doze de bere. Vicierea traficului ce poate pune in primejdie chiar si o parte din potentialii clienti aflati in drumurile lor, sugrumarea traficului si asa imposibil (zeci de automobile trebuie sa astepte dupa un vehicul lent, cu conducator imprevizibil si care evident are o viteza inferioara, de maximum 25 km/h, ceea ce creeaza pericole) ar fi doar cateva argumente suficiente pentru stoparea/ schimbarea acestui tip de afacere, la schimb cu o simpla renuntare la atitudinea de a fi «comod». Cateva decenii in urma, oriunde in lume, oamenii se plimbau cu bicicleta/ mopedul de placere ori strict pentru nevoia unei destinatii certe, pe distante scurte, la serviciu ori la cumparaturi… Undeva pe internet am aflat ca in Beijing sunt acum mai multe biciclete decat la Paris, insa sunt mai calmi si biciclistii, si soferii, fapt specific mentalitatii de sorginte budista a celor mai multi chinezi, dar valabil, se pare, doar la ei acasa. Astazi, asistam la acapararea spatiului public de vehicule pe doua sau trei roti (inclusiv trotinete electrice, insuficient reglementate), cu utilizatori mai grabiti si mai nervosi chiar si decat soferii bucuresteni, dar care isi aroga drepturi superioare, in calitate de «victime» ale traficului bucurestean. Practic, intalnim aceeasi agresivitate si agitatie translatata de pe patru pe doua roti, semn ca altceva trebuie schimbat, nu doar numarul de roti. Situatia este cumva diferita de cea prezentata si promovata in nuante roz de toti promotorii traficului pe doua roti, solutie pe care as fi adoptat-o desigur si eu, ca multi altii, daca ar fi agreabila si sigura si daca ar exista o infrastructura adecvata (piste dedicate acestor mijloace de transport)”, a avertizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.
Aroganta fata de concetateni si umilinta fata de angajatorii straini
Dupa cum sustine specialistul, „cam in aceeasi nota s-ar afla si o parte din conationalii nostri care, odata plecati in Vest, au sentimentul unei superioritati de la sine acceptate (chiar si o buna parte a experientei mele este consolidata peste granita, ca atare, in continuare, nu urmaresc vreo minimalizare ori altceva negativ fata de instruirea sau lucrul in strainatate). Este vorba insa de atitudine: superioritatea se manifesta exclusiv fata de cei ramasi in tara (care «sunt prosti ca suporta sclavia», nicidecum fata de cetatenii tarii gazda si cu atat mai putin fata de angajatorii straini, in raport cu care «superiorii» devin brusc umili: poate ar trebui sa ia lectii de la refugiatii ucraineni, extrem de volubili si de descurcareti pe aici, ba chiar unii dintre ei aroganti fata de autohtonii care i-au primit si i-au acceptat. Este adevarat ca a fost o perioada in care stirile oficiale aratau ca «diaspora» romaneasca are o contributie substantiala la sprijinirea Romaniei, prin sumele de bani trimise si aduse in tara. Insusi termenul de «diaspora» este utilizat gresit, deoarece se foloseste exclusiv in cazurile in care dispersia de oameni (emigratia) traieste precum poporul careia ii apartine, pastrand intocmai valorile si traditiile, ceea ce demult nu mai este cazul, intrucat majoritatea emigrantilor economici, in efortul lor de adaptare, refuza sa-si invete copiii pana si limba romana. Privind retrospectiv, merita sa ne intrebam daca aceasta «contributie» sub forma de euro chiar a fost atat de semnificativa pe cat se spunea sau a fost doar un mod de glorificare manipulatorie, pentru o determinare a respectivilor de a nu se intoarce cumva acasa, desi pentru majoritatea intoarcerea ramane probabil irelevanta din punct de vedere socio-economic, undeva spre varsta pensionarii. In mod cert, adevarul este undeva la mijloc – exista si persoane bine realizate si care este de la sine inteles ca nu fac obiectul discutiei-, nu si pierderea, care pare a fi la o prima vedere unilaterala, desi probabil ca exista si unele «beneficii» cunoscute si asumate tacit de autoritati – si anume «pierdem» inclusiv «contingente» (intregi familii) de infractori, ceea ce contribuie la cresterea ratei criminalitatii in Vest si la scaderea faptelor antisociale grave, comise in tara noastra. Ramane o intrebare la care putem medita, asa cum am putea privi la unii politicieni care ne tot avertizeaza si ne ameninta asupra situatiei demografice, desi toate masurile pe care le iau sunt absolut contrare, descurajante. Ceva similar cu taxarea muncii care, alaturi de taxa pe valoarea adaugata, constituie principala sursa de venituri a bugetului de stat, la fel ca in anii ’90, cand se implementa doctrina dezindustrializarii. Cinic vorbind, vestea cea mai proasta ar fi sa aflam acum ca intreaga situatie dificila din prezent (care include, de pilda, asa-numitul deficit bugetar scriptic de 20 miliarde lei) a fost rezolvata prin acordarea unor noi imprumuturi, menite sa acopere «gaurile» cauzate la acest moment de consum, de achizitia de armament si de alte proiecte futuriste, precum fotovoltaicele – cel putin, din ce reiese pe baza bunului simt si a datelor aparute in spatiul public. Preocuparea vine din faptul ca exista inca domenii evident subfinantate si cred ca sunt in asentimentul tuturor ca este de dorit o crestere a bugetului pe educatie chiar si in detrimentul celui al apararii, la modul actual riscand sa ne indreptam la propriu catre vorbele lui Tutea: «m-am luptat pentru o tara de tampiti». Candva, un cercetator in chimie, potrivit propriului CV, a renuntat la cariera de succes din Germania pentru a deveni ministru al Invatamantului. A avut si nesansa unei crize neasteptate, insa ar fi fost de dorit ca dorinta exprimata de a ne apropia standardele cu cele din Germania sa plece de la elementara situatie a salarizarii; a lasat in urma oficializarea clasei zero, care a fost mutata de la gradinita in scoli (cat sa fim in rand cu ceilalti europeni, cu greu putandu-se face o diferenta concreta) si a generat o explozie a «after-school-urilor», respectiv a invatamantului privat. Realizare foarte buna pentru mediul economic, insa cam atat; de atunci, sistemul sta tot in pragul unei avarii. Un salariu mediu de 6.000 de euro, ca in Germania, ar aduce o adevarata transformare in invatamant – suma nu-mi apartine, am intalnit-o vehiculata, dar corespunde scopului; in primul rand, o schimbare a relatiei actuale elev-dascal-societate; in al doilea rand, un castig enorm de timp pentru toata lumea: elevii intorsi de la scoala cu lectia invatata macar de un sapte vor putea pe cont propriu/ cercuri/ meditatii/ cluburi aprofunda ori dezvolta inclusiv alte pasiuni extrascolare (sport, arte), iar profesorii, care in majoritate sunt persoane de factura intelectuala, nu antreprenoriala, se vor putea dedica mai bine copiilor alocati, respectiv cercetarii din domeniu, in timp ce parintii vor fi si ei eliberati de o uzura in plus; furnizorii de meditatii din afara sistemului vor ramane si ei implicati, insa automat la un nivel superior. Nu sunt fantezii, este vorba doar de putina viziune. Inca mai este de lucru, toti visam la finlandezi si japonezi, insa intorsi cu capul aici, pur si simplu, aprecierea a ramas la «sa plece daca nu-i convine salariul», fara a vedea cine este marele perdant – viitorul nostru. Fara o punere in miscare la modul cel mai serios a aparatului de propaganda, nu se va schimba mare lucru, deci o vointa ferma a politicului, iar Tutea… va ramane plangand. Cum spunea un antropolog, la romani, spatiul public nu prea exista, este neglijat: cand avem o problema, incercam rezolvarea prin metoda sigura, «gri», iar cand problema nu este a noastra, nu ne batem capul; personal persist sa tin subiectul, de altfel prezent intr-un fel sau altul la toate intalnirile, conferintele dintre specialistii de profil, precum acelea gazduite de Agenda Constructiilor. Citeam undeva la inceputul secolului o carte intitulata Grosse Ferien Im August, cu personaj central o profesoara cu multele intamplari de pe parcursul unui an scolar. Au trecut niste ani, lectura a fost in original, drept pentru care e posibil sa-mi fi scapat vreo nuanta, insa nu prea stiu sa fi fost printre subiecte nevoia stringenta de bani si cu atat mai putin meditatiile; privind retrospectiv, este adevarat ca este vorba si de o alta lume, protestanta si catolica. Din pacate, in modul cel mai eronat, complet diferit fata de ce se intampla in Germania, ramanem la opinia profesorului Gologan, potrivit caruia performantele, acolo unde exista, se datoreaza programatic exclusiv familiei, peste vorbele sale venind si succesul inotatorului Popovici, la fel de singular si pe cont propriu ca si Halep. Nu banii consumati pe meditatii sunt problema (exista o sumedenie de teorii economice, de marketing, care indica ca acei bani oricum s-ar evapora undeva tot spre educatie), ci relatia stabilita fata de copil; despre copiii fara suport nu mai discutam, pentru ca, fara sprijin, este evidenta consecinta. In aceste conditii, cu profesorii hartuiti ca si medicii din toate partile – parinti, autoritati, mai nou droguri si violente, felurite bloguri si forumuri consacrate si copiii care totusi nu sunt simple tinichele taiwaneze gata de formatare si incarcat programe, fara autoritatea de altadata si fara autonomia si castigul cuvenit –, sansele unei dezvoltari sanatoase raman inca un deziderat. Dinamica este simpla si previzibila: medicii pleaca in Vest (unde au castigul generos asigurat si fara procuror la usa ori pacienti cu camere ascunse) iar profesorii buni, cu exceptia catorva licee de elita, pleaca spre alte domenii ale economiei; accidental mai apare cate o poveste minunata de prin provincie. Simplist vorbind, sponsorii care inca ne permit cresterea gradului de indatorare publica ar trebui convinsi de catre politicienii locali – acesta trebuie sa fi ramas rolul lor, acum si aici – de imperativul cresterii bugetului invatamantului cu efect imediat in salariu; cum spunea intr-un interviu recent profesorul Miclea, o scoala cu pereti scorojiti, dar cu profesori buni si bine platiti, poate da rezultate, invers NU. Un alt motiv conflictual si in detrimentul tuturor – profesori, copii, sistem – este aria curriculara sau programa scolara, cum i se mai spune. Mai toti am iesit in lume si multi ne-am convins de stacheta deosebit de ridicata a cunostintelor din invatamantul romanesc. Ca exemplu, un student ajuns in Vest realizeaza ca in anii 2-3 de facultate repeta ceea ce a facut pe aici prin clasa a XI-a. Daca acest lucru se intampla la una, doua, trei materii specifice profilului respectiv, metoda este buna, oferind absolventilor cunostinte solide afirmarii si dezvoltarii ulterioare. Daca insa toate materiile sunt setate la 130% - 170% fata de a relaxatilor din vest (personal, as prefera sa etalonez dupa chinezi, dar nu am suficiente date), devine evident defectuos, ineficient, nociv; un simplu instrument de punere la colt a cadrelor didactice atunci cand este cazul si un motiv de stres pentru copil. Exista aranjamentul unor licee «bune» de a-si proteja elevii, lasandu-i sa invete cand si cum vor la materiile considerate secundare, sa zicem istorie, geografie la profilul mate-fizica sau viceversa. Evident nu este o solutie corecta legal, alti elevi fiind dezavantajati, precum cei pe care altadata ii apuca luna noiembrie prin «practica agricola» fara ca profilul lor sa aiba de-a face cu agricultura, insa era functionala. Daca tot avem decizia centralizata, ar fi destul de simplu sa vedem competenta unor autori de manuale dornici de expunere cum nu se afirma, dezvoltand mai mult pe orizontala, prin atractivitate si mai putin prin aprofundari, in detrimentul copiilor. Practic vorbind, nu prea am vazut un castigator de Wer wird Millionär ca fiind fost elev de zece pe linie. Candva ascultam la radio un tanar violonist, nu suficient de cunoscut ca sa-i retin numele, dar suficient de celebru ca sa fie invitat la Radio Romania Actualitati, realmente ingrijorat, ca intre doua concursuri, spectacole de muzica, interviuri, trebuia sa-si invete matematica necesara la Bacalaureat (pentru cine nu stie, deasupra a ceea ce au invatat inginerii secolului trecut). Evident, poate fi si bine, daca unul dintre scopurile invatamantului este crearea unei forte de munca docile, la marginea analfabetismului functional; in caz contrar, plecand de la clasica replica din filme cu expuneri complicate si sefi obositi - «Stop it, you lost me! Please speak English», unul din criteriile de apreciere ar putea fi procentul si durata de la care elevii inceteaza a mai (putea) fi atenti la ora; ceva, sa zicem, similar cu prezenta mea la ora de limba rusa”.
Conducerea militara versus faimoasa «inventivitate romaneasca»
Tot vorbind de manipulare, dupa cum mai explica ing. Dan-Rodion Pogangeanu, raportat si la conflictul militar din Ucraina, ar mai fi de remarcat un aspect plecand de la feluritele stiri si puncte de vedere care circula. „Daca vedem un reprezentant militar vorbind frumos despre armata si capabilitatile adversarului, aceasta nu este pentru a lauda partea adversa si a indemna la capitulare, ci dimpotriva, pentru a trage un semnal de alarma. Rezonabil este sa consideram ca respectivul, de orice parte ar fi acesta, urmareste ajutarea actualilor si fostilor «camarazi», prin alocarea resurselor adecvate, prin schimbarea tacticii si reconsiderarea planurilor de lupta. Din cata literatura tehnica am parcurs, as putea afirma indubitabil ca, macar in principiu, cele mai minutioase si bine puse la punct planuri, inclusiv din domeniul ingineriei, au fost si sunt realizate de militari. Pentru clarificare, amintesc modul in care s-a construit Casa Poporului sau, pentru pasionatii de istorie universala, modul in care s-a depasit momentul blocadei Berlinului, in 1948 – 1949, in prima etapa a impartirii sale ideologice si de facto. Armata Aliatilor occidentali a fost utilizata exclusiv pentru modul sau exemplar de organizare, fiind atunci parasutate, in zona aflata sub ocupatie sovietica, doar bunuri de larg consum, destinate populatiei orasului – pagina de istorie evident ascunsa aici in perioada comunista, deoarece era vorba, pe de-o parte, de jefuirea indubitabila a multor bunuri parasutate de catre trupele sovietice, iar pe de alta parte, de inceputul Planului Marshall, refuzat cu obstinatie de comunisti, ca o expresie a «imperialismului anglo-american si englez», detestat atat timp cat «Stalin si poporul rus libertate ne-a adus!», ca sa pastram cateva din aspectele legate de acordul gramatical al lozincilor si de «logica» vremurilor, perpetuata in mare masura pana in 1989, cu prea putine modificari de fond. Daca intram insa in detaliu, putem vedea ca si managementul riscurilor isi are originea undeva printre uniformele militare. Ce nu reusesc din pacate sa faca militarii, motiv pentru care sunt scosi in afara politicii in Occident (iar in perioada interbelica, militarilor romani activi sau in rezerva le era interzisa politica si, oficial, le este interzisa si in prezent), este sa rezolve «dezordinea» specifica democratiei, pentru care Armata are o singura solutie – autoritarismul si, in caz extrem, represiunea armata a oricarui fel de impotrivire, catalogata ca «insurectie». Datorita structurii puternic ierarhizate in care, dincolo de gluma, ordinul nu se discuta, ci se executa, imposibilitatea oricarei negocieri reprezinta inca un motiv pentru care militarii sunt nepotriviti pentru a conduce politic un stat democratic, pe cand, intr-un stat autoritar, toata lumea, pe verticala si pe orizontala structurilor militare, dar si toata populatia, se asteapta ca ordinele sa fie respectate si duse la indeplinire. In acelasi timp, in democratie si cu atat mai mult intr-o societate a «Miticilor» glumeti, incompetenti si chiar lacomi, un ordin este primit pentru a fi supus analizei riguroase, mai intai personale si daca este cazul, deriziunii si contestarii publice, chiar si impreuna cu colegii de partid (foarte probabil, din opozitie) sau cu ajutorul altor institutii sau persoane. A se vedea aici ce s-a intamplat pana la urma cu «ordonantele militare» din timpul pandemiei, mai mult sau mai putin respectate si care, fara discutie, au fost declarate in majoritate neconstitutionale, cu precadere dupa ce si-au incetat efectele. Aceasta atitudine se numeste mai mult decat in orice alta situatie si loc «contributia personala» a «contestatorilor», una din rezultante fiind, chiar daca fortam putin nota, faimoasa «inventivitate romaneasca». Extrapoland in domeniul constructiilor/ instalatiilor, asa ajungem sa vedem cate un sifon de pardoseala (de interior) montat la exterior, fiindca i s-a adaugat o plasa suplimentara ori un cablu electric pozat in loc de nisip direct in sol, doar fiindca acesta era moale si fiindca s-a mai facut astfel la vreun proiect si, evident, «merge si asa». Nu am motive sa laud pe cineva anume din clasa politica aflata la putere (prin coalitie), insa deoarece mai devreme spuneam ca mare parte din buget se duce pe consum si pe armament, este totusi remarcabil faptul ca exista totusi si investitii publice in derulare. Cele mai relevante sunt inca investitiile din domeniul rutier, cam pe la toate iesirile din Capitala sunt santiere in derulare ale viitoarei sosele de centura. Din ce cunosc, traversarile oricarei retele sunt cel mai dificil de realizat. Faptul ca se lucreaza cu precadere la acestea si cam pe toate directiile ma face sa cred ca intr-un timp relativ scurt viitoarea sosea de centura a Capitalei va fi totusi definitivata, daca nu apare niciun impediment (de pilda, de ordin politic, noi ministri cu alte idei…). Sa speram ca presiunea data de sumele mari de bani, dar si interesele dintre cele mai diverse interne si externe (Canalul Bastroe) nu vor reusi sa afecteze derularea lucrarilor aflate in desfasurare, ci dimpotriva, le vor face sa mearga si mai bine. Evident ca pentru o degajare a infrastructurii ar trebui largita paleta lucrarilor. Exista o teorie pe care am si descoperit-o in practica, potrivit careia tarile relativ inapoiate intr-un anumit domeniu au sansele cele mai mari sa se doteze cu mijloace tehnice dintre cele mai avansate. Nimic nu ar trebui sa ne impiedice sa ne gandim la construirea unor linii tip TGV, fie ele de origine franceza ori chineza/ japoneza, desi acest gand pare in prezent o utopie, avand in vedere starea jalnica a infrastructurii feroviare. De-a lungul timpului, am avut de mai multe ori ocazia de a inregistra premiere tehnice la nivel mondial – nu este cazul sa le amintesc aici, fiind bine-cunoscute. Pana atunci, tot din interdictie in interdictie si din scandal in scandal, din pacate, am ajuns sa ne privim asa cum suntem acum, cel putin la partea de transporturi si mai ales la transportul feroviar. Pentru cei mai pesimisti sau care considera improbabila realizarea oricarui proiect de modernizare, date fiind saracia bugetului si a tehnologiei, respectiv a fortei firmelor romanesti, amintesc ca si podul de peste Dunare a fost incredintat inginerului roman A. Saligny in urma unei conjuncturi rareori intalnita, tot in saracie si cu mult mai putine resurse umane (dar cu sprijin explicit si factual extern). Ce nu a existat poate atunci este aparentul confort, similar unei stari narcotice, dat de siguranta unor parteneriate ce par sa le rezolve pe toate. Impresia este aceea a unei narcoze, fiindca se consolideaza imaginea unei intelegeri gresite. Este evident mai simplu sa stai in asteptarea unor comenzi, cu mancarea si caldura asigurate (pentru moment, cat esti la guvernare), iar atunci cand nu esti sigur de un anumit proiect sau iti este nedorit, sa ceri aprobarea si pe unde nu este necesar. Se pot face multe lucruri serioase si constructive fara sa riscam ceva catastrofal ori neserios. Dimpotriva, o linie TGV est-vest si una nord-sud ar crea auspiciile nu doar pentru noi relatii, dar ar dezvolta noi oportunitati de afaceri, inclusiv pentru acei transilvaneni ajunsi la exasperare datorita lentorii cu care se mai inventeaza ceva pe la Bucuresti, lentoare ce o depaseste pe cea proverbiala din Ardeal. Deja, mersul cu trenul pe ruta Bucuresti – Brasov (in mare parte reabilitata) a redevenit agreabil pentru turism, chiar daca turistilor li se adauga navetistii, cel putin pana la Ploiesti si retur, dar acest exemplu nu este suficient. Ar fi preferabil ca sumele alocate transportului pentru distante aiurea, dar slab calitativ, sa fie destinate alegerii unor optiuni superioare, pentru ca nu putem compara la nesfarsit preturile ridicate din Poiana Brasov cu fast-food-uri de aiurea. Cineva din turism chiar imi explica odata satisfactia succesului sau, datorat in mare parte surprizei ce o aveau turistii pentru confortul gasit, raportat la clasificarea inferioara (exprimata in stele) a locatiei sale. Intr-adevar, date fiind normele impuse de autoritatea in domeniu de la noi, comparabile cu cele din Vest, Sheraton, Radisson, Ana Hotel etc. nu suporta comparatie cu unele destinatii de presupus patru-cinci stele, chiar din strainatate (in tari din afara UE), la care cel mai relevant indicator ramane oferta de all-inclusive”, subliniaza expertul.
Avem inca avantajul unui know-how superior
Ing. Dan-Rodion Pogangeanu atrage atentia, in continuare, ca „revenind la ideea investitiilor in infrastructura, avem avantajul unui know-how superior, existand inca specialisti pe toate nivelurile care sa poata intelege si duce la bun sfarsit, in conditii optime, o astfel de investitie. Este adevarat ca in ultima vreme, din dorinta de aliniere la asa-numitul aquis comunitar, au aparut unele concepte si proceduri fata de care trebuie manifestata prudenta. Prin proiectare, domeniu unde se presupune ca activeaza de regula «premiantii», lucrurile incep sa se complice de dragul complicarii, insa isi pastreaza inca consistenta. Astfel, norme si reglementari mai vechi apareau cu includerea explicita in text a tuturor cerintelor, formulelor obligatorii, iar cerintele cu caracter de recomandare, dar neobligatorii, se intampla sa fie incluse doar prin intermediul trimiterilor. Incet, incet, sub diferite pretexte, trimiterile incep sa includa si parti esentiale, fapt ce face ca unii specialisti sa se considere priceputi nu pentru intelegerea si buna implementare in solutiile proprii a cerintelor in cauza, ci pentru accesul la informatii. Cum spuneam insa mai devreme, din fericire, in proiectare se pastreaza inca o anumita consistenta. Prin alte domenii, precum siguranta muncii sau calitate, o data cu disparitia vechilor norme «comuniste», a trebuit facuta o acomodare la literatura de specialitate vestica, potrivit careia fiecare firma trebuie sa-si compuna si sa-si respecte propriile planuri si manuale. Exemplul clasic este cel al unei firme acreditate TÜV, ISO sau altcumva, din ale carei documente poate rezulta ca este o firma cu sistem al calitatii bine inchegat, cu observatia ca in niciunul din documentele respective nu se indica, de pilda, valoarea curentului injectat la o anumita masuratoare, nici rezistenta la compresiune a cuburilor de beton, dar nici vreo trimitere la normativele aplicabile (NTE 012/2, PE 116/94). Adica sistemul firmei respective nu poate fi incalcat atat timp cat nu prevede. Pe drumul de la conducerea monolitica si autoritara comunista, in care toate intreprinderile actionau sub conducerea unei singure entitati, pana la economia de piata, locul ministerului de resort (mine, energie etc.), care putea face o evaluare unica a riscurilor si cerintelor aplicabile, a fost luat de multitudinea firmelor, unele cu raspundere limitata, altele parca iresponsabile. Mai auzim din cand in cand de lucratori care o iau la fuga pe camp la sosirea controalelor inopinate din partea Inspectiei Muncii. Cu multimea de lucratori adusi din strainatate, ma intreb, inca nu m-am intersectat la nicio lucrare, daca cumva exista si electricieni printre acestia. Din punct de vedere formal, ar trebui sa fie atestati ANRE, din punct de vedere practic, este posibil sa apara surprize neplacute. Discutand cu romani plecati in Vest, inteleg ca exista diferite moduri de lucru: cu toti consumatorii (prize, becuri) insirati pe un singur circuit in toata casa, cu contacte ale prizelor folosite pe post de doza de legaturi etc. Discutand cu altii de prin Est, concluziile… sunt si mai amuzante, ca sa zic asa. S-ar putea spune ca este suficient daca sefii de echipa ar fi romani calificati, insa practic vorbind, avem doua situatii. Electricienii lucreaza de regula independent sau in mici grupe de doua, maximum trei persoane, deci nu prea e loc de coordonare: ori vor fi lasati de capul lor, mai ceva decat «electro-zugravii» romani, ori vor fi exclusi. La proiectele de retele electrice sau instalatii industriale, acolo unde intr-adevar exista echipe de electricieni bine definite, cerintele sunt prea ridicate si complexe, practica generala fiind sa actioneze in cadrul unor firme proprii”.
Drum dificil de la teorie la practica
Intrucat „cam stim deci ce vor si ce pot altii, stim mai ales ce ne dorim noi, ramane sa si punem in practica, la un mod simplu, concis si fara iritarea inutila a unor interese cu care nu putem sa intram in coliziune si nici nu avem capacitatea sa ajungem undeva, daca am face-o”, specialistul semnaleaza totusi acelasi impediment, legat de dificultatea trecerii de la teorie la practica. „Au trecut deja zece, douazeci de ani de cand a picat o anumita licitatie/ proiect, fiindca ar fi fost atribuite unora si nu altora, fie ei francezi, greci, chinezi, americani, canadieni, japonezi, fie romani. Cu o conducere rezonabila, nu geniala, daca luam in calcul toate sperantele si premisele cu care am intrat in Uniunea Europeana, de atunci pana in prezent, am fi putut avea zeci de proiecte, realizate de toate firmele lumii, cu implicarea inevitabila si a romanilor, societati comerciale sau specialisti. Pentru aceasta trebuie mai intai sa reintram pe un fagas european, in care politicul este eminamente civil, fara aprobari privind siguranta zonei, prealabile oricarei discutii. Intrucat conflictul militar din tara vecina se poate croniciza, o lipsa de decizie nu ne este deloc avantajoasa. O conducere unitara, disciplinata si de incredere maxima, dar autoritara, nu poate duce la o dezvoltare armonioasa si durabila, fata de acest aspect existand in tara noastra, inca, amintiri destul de vii si negative. Altfel, vom ramane sa ne bucuram in continuare cu ceea ce se mai poate face, exemplul de mai devreme cu lucrarile de la centura Capitalei sau cu drumul expres catre Craiova (pe aici, vazut drept o autostrada) nefiind chiar rau, dar pare a fi insuficient pentru a acoperi isteria actuala. Vorbind de Craiova, trebuie sa recunoastem ca pana peste munti suntem deja la modul cel mai concret conectati la autostrazile in stil european, fapt ce si face ca unii nostalgici ai vechiului Imperiu Austro-Ungar, chiar si romani, sa speculeze momentul pentru revigorarea unei propagande desuete, imature si neadecvate zilelor in care traim, dar aducatoare de eventuale dezordini, fara avantajele scontate de cei amagiti, pentru ca deciziile majore se iau la Bruxelles. Simplist vorbind, la 1 Decembrie 1918, nu Romania a anexat Transilvania, ci romanii din Transilvania (cu acordul unei parti a minoritatilor, mai ales sasii) s-au unit prin vointa proprie cu Vechiul Regat, fapt legitimat mai intai prin referendum, sustinut de majoritatea locuitorilor vremii. Tot simplist, trebuie sa recunoastem ca politicienii maghiari de pe la noi, fie ei din UDMR sau alte formatiuni politice, au o prestanta superioara si o contributie pe masura, dovada ca putem trai in armonie. Si tot simplist vorbind, o tergiversare perpetua a realizarii unei legaturi la nivelul cerintelor secolului XX (nu XXI), prin autostrazi si trenuri de mare viteza, este si ramane esentiala. Traseele mai devreme sugerate nu sunt fantezii proprii – este vorba de coridoarele pan-europene IV si VIII, respectiv Dresda-Praga-Bucuresti-Istanbul si Helsinki-Bucuresti-Alexandroupolis. La ora actuala, locul transhumantei, cea care a asigurat consolidarea si pastrarea legaturilor nationale dincolo de orice vointa formala, politica, a cam fost luat de avioanele Wizz Air si de autostrazi. O buna legatura va fi un motiv in plus si pentru intoarcerea, macar temporara, a romanilor plecati aiurea, fie pentru munca directa la investitiile respective, fie pur si simplu ca beneficiari ai traseelor, increzatori fiind ca legatura cu Vestul este mai bine consolidata. In felul acesta va mai creste putin si nivelul de civilizatie de pe aici, dezvoltat insa pe cale naturala, nu pe baza vreunei directive politice, fie ea locala, fie europeana. Privind legatura cu restul Uniunii Europene, se poate spune ca pana acum au fost doua valuri mari: unul al speculantilor autohtoni, care au facut si ei pe acolo ce au stiut (alba-neagra, cersetorie, furt, munci grosiere, de nimeni altcineva acceptate), deci un segment nu tocmai reprezentativ pentru ce este aici si ce au lasat respectivii in urma. A nu se intelege ca privesc cumva peiorativ situatia de ansamblu, cel putin in cazul celor din urma, existand pentru fiecare cate o drama greu de descris. Un al doilea val a fost cel al speculantilor straini de la noi, preponderent comunitari, insa nu neaparat, fiindu-le suficiente «libertatile legale» obtinute odata ce am devenit noi insine comunitari. De ce spun speculanti, este simplu, fiindca aceasta este regula intotdeauna in astfel de situatii ce implica zone noi si de risc ridicat, cum a fost de pilda situatia dupa razboiul de secesiune din SUA, cu «speculanti» de culoare, care au profitat de teritoriile devenite accesibile din Sud, chit ca aceasta a dus si la o reactie contrara (mai precis, la aparitia Ku Klux Klan). La noi, cateva cazuri izolate, precum METRO Romania si alte cateva firme serioase din domeniul materialelor de constructii, raman exceptii fata de sumele puse in circulatie in realitate, de unde si nivelul ridicat al dobanzilor si riscul fata de tot ce inseamna investitii in Romania. Aici nu trebuie inteles ca apar niste indivizi cu ecuson inscriptionat «speculant» ori «investitor de mare risc», pentru ca toti se intituleaza, fara exceptie, «oameni de afaceri corecti». Pe nesimtite, se intampla insa ca toti angajatii sa primeasca cam aceleasi feed-uri de la «influenceri» agreabili ori prin aplicatii preinstalate din fabrica sau cam asa ceva, feed-uri (opinii) simpatice, cu idei agreabile si acceptate tocmai pentru faptul ca folosesc aceeasi limba, deja sunt cunoscute si asumate, poate chiar de acasa, de la batrani (cum sa legeni bebelusul, cum sa agati o fata mai draguta, unde sa gasesti un loc de parcare, dar mai apoi unde sa mergi in weekend sau in vacanta in Croatia, de ce bugetarii au salarii necuvenite si iresponsabil de mari si tot asa). Daca toate cele enumerate aici, total la intamplare, par eminamente dragute, la fel de utile si firesti pot parea si alte indemnuri «cetatenesti», de pilda la insurectie (improprie romanilor), cu atat mai mult daca ar fi afectate interesele unor «oameni de afaceri corecti» – sa zicem, eliminarea unor scutiri de taxe aplicabile exclusiv anumitor firme cu capital strain. Evident ca aici este o legatura naturala cu dorinta de castig imediat, respectiv neglijarea perspectivei de lunga durata si cu agitatia din trafic de mai devreme. Ce doream sa subliniez este ca inca nu s-a facut o reala fuziune, cu atat mai putin privind mentalitatile, iar asta o stiu cel mai bine cei ce acum negociaza, discuta si profita, inclusiv cand se vorbeste despre conflictul din Ucraina. Cat despre angajatii respectivi, simplul fapt ca inca exista firme-tampon in Romania si nu pot beneficia de drepturile sindicale ale firmei-mama sau ca exista sucursale bancare ce nu ofera conditiile avantajoase de creditare ale bancilor din Vest, deja este suficient, pentru mentinerea senzatiei de «tara la mana a doua». Altfel, o vizita de cateva zile prin strainatate poate insemna placerea vederii unui peisaj deosebit, bucuria de a remarca lucruri noi si oameni deosebiti, insa, cu riscul de a supara, ramane irelevant, din punct de vedere al cunoasterii umane propriu-zise, acel ceva care ori il inveti traind acolo mult timp, ori poate prin educatie, prin scoli inalte si prin cunostinte avansate. Tocmai intoarcerea intr-un numar mare si preferabil concomitenta a romanilor emigranti economic ar putea face mai mult decat subminarea sistematica si tampa a bisericii ortodoxe, pe care altfel noi, cei «de rand», catalogati mai nou, in deradere, «enoriasi ortodoxi», termen ortografiat gresit in mod special, pentru a starni deriziunea in randul cunoscatorilor, o tratam asa cum stim si cum ne stim”, a mai precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.
Concluzii intr-un moment pre-electoral
„Desigur, din pacate sunt rele si mai mari cu care ne confruntam decat cele prezentate anterior, politicienii reusind sa ofere un spectacol perpetuu de cinism si minciuni, chiar recunoscute cateodata, prin sintagma adresata populatiei, de genul «acestea au fost doar promisiuni electorale, despre care sigur stiati ca nu pot fi onorate» sau «e bine si asa decat nimic, atat s-a putut». Remarcabil este insa ca, odata eliberati din functie sau ne(re)alesi, cu unele exceptii, respectivii cam redevin… normali si mai putin «idioti» decat pareau, fapt ce ne duce la concluzia ca fie functia le ia mintile (!), fie ca fac diverse jocuri de interese, la comanda, fie ca suntem cumva manipulati de mass-media, care isi are, de asemenea, interesele ei, diverse, in functie de «mogul». O solutie ramane sa incercam largirea paletei de cautare, chiar daca pentru inceput unul sau altul par dezagreabili sau etichetati ca fiind „continuatori ai unor ideologii inadecvate, demult apuse”. In plus, atunci cand avem posibilitatea unei cunoasteri directe a vreunui personaj de acest gen, sa incercam si chestionarea laturii umane, apropierea de respectivul si mai ales sa indeplinim greaua sarcina de a nu renunta la principiile si la valorile in care credem, oricare ar fi acestea. Chiar daca unii incearca promovarea ideii inutilitatii alegerilor pe motivul ca «toti sunt la fel», iar rezultatele sunt deja decise, rezolvate de altundeva, daca fiecare in parte reuseste sa nu renunte, din cauza primului obstacol, la propriile principii, va fi un motiv si un mijloc suficient de puternic ca si cel/ cei alesi sa ramana undeva in zona propriilor noastre asteptari. Sa speram ca pana atunci, macar din dorinta obtinerii unor voturi, se vor receptiona cat mai multe lucrari de infrastructura, printre acestea fiind si cele enumerate anterior si sa nu ne trezim ca «a zburat puiul cu ata», cum spune un vechi proverb romanesc…”, conchide specialistul.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter