Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la diverse aspecte de actualitate, referitoare la activitatea dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS, iar in plan secundar, ca acestea sunt exprimate spre finalul celui de-al doilea an dupa declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta si a celei de alerta (prelungita) pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte realitatile vizibile in prezent, dar trebuie subliniat si ca, pe fondul vitezei foarte mari de raspandire a pandemiei (asa-numitul „al patrulea val” din Romania si din Europa, cu previziuni deja conturate despre „valul al cincilea”, posibil a fi declansat de varianta Omicron), care determina deja aparitia a peste 1.289 de cazuri noi, zilnice, calculate ca medie la 7 zile (pe data de 06.12.2021), respectiv a 79.154 de noi cazuri si 6.344 de decese in ultimele 28 de zile, in tara noastra (cu un varf absolut de 18.863 de cazuri la data de 19 octombrie a.c. – n.r.), toate predictiile privind situatia politico-sociala si economica, de ansamblu, respectiv cele referitoare la evolutia pietei constructiilor, in particular, au un grad mare de incertitudine.„Suntem intr-un moment in care toata lumea crede ca le stie pe toate, ceea ce, pana la un punct, este explicabil, mai ales pe fondul unor fracturi sociale destul de previzibile. Am in vedere aici evident, cu precadere, constructorii, desi trebuie sa recunoastem ca ar fi bine daca si acestia nu ar fi depasiti numeric si vocal, chiar in domeniul lor specializat, de feluriti purtatori de mesaje mai putin profesionisti. Recent, am aflat, nefiind insa intr-o postura oficiala de diriginte de santier ori altceva, cum niste meseriasi din cadrul unei firme confundau cablurile electrice si conductoarele. Restul discutiei nici nu mai conteaza, insa ramane convingerea respectivilor (si a clientilor lor) in propriile competente. Nu doresc sa prezint fantezii ori intamplari aparent la nivel de barfa, dar cu putin efort ne putem imagina cazul unor oficialitati aflate in vizite ale investitiilor in derulare si care, in fata unor incompetenti care emana siguranta, in mod evident se bazeaza exclusiv pe specialistii de care s-au inconjurat. Din fericire, prea multe erori nu pot aparea, pentru simplul fapt ca autoritatile isi aleg totusi cu destula atentie contractorii, dar si ca suntem constransi, inclusiv in constructii, de regulile comunitare; ca romani, putem spune fara sa gresim si fara sa ne dam seama prea bine, ca suntem acolo unde ne-am dorit dintotdeauna, in randul comunitatii europene. Exista totusi si aspecte ce necesita imbunatatiri si despre acestea ne propunem sa discutam mai mult”, a subliniat specialistul.
In opinia expertului, din pacate, datorita liderilor, politici - si nu numai, exista totusi un sentiment al esecului, generat in mare parte de decalajul economic, dar si de unele diferente culturale. „Din nefericire, datorita situarii pe granita UE, orice tentativa de negociere a unor aspecte, fie si banale, cu caracter strict economic, trezeste puternice temeri, fiind asociata eronat unor tendinte pesimist-europene. Insa, este sarcina diplomatiei si a corporatiilor transnationale prezente in Romania sa aduca toate clarificarile necesare combaterii unei asemenea atitudini pesimiste. Celelalte tari, daca mai era vreun dubiu, fiecare isi are propriul interes si nu cruta niciun efort din atingerea acestuia, in detrimentul celorlalte, dovada ca epoca natiunilor (a intereselor nationale) este departe de a fi luat sfarsit. Din fericire, avem acum o conducere dintre cele mai europene (cel putin declarativ), cea mai grea misiune fiind... sa facem fata acesteia. Aici, as parafraza o scriitoare de origine israeliana, Roberta Strauss – cunoscuta dintr-o lectura pe internet –, care constata ca a venit vremea ca evreii, dupa secole de prigoniri, sa supravietuiasca in pofida unui stat propriu mult-visat (intr-o epoca a globalizarii, multi fiind fireste in afara granitelor). La randul lor, romanii, care au trait cu o stima deosebita fata de natiunea germana - aceasta indeosebi in Transilvania, sasii/ svabii dovedindu-si calitatile deosebite de gospodari ordonati -, acum pare ca trebuie sa «supravietuiasca» situatiei de a avea un presedinte cu origini germane, castigator a doua scrutinuri electorale cu scoruri cum rar s-au vazut. Dupa destule esecuri, apar, insa, reactii dintre cele mai diverse si aparent neasteptate; printre acestea, se remarca de departe simpatia de care a inceput sa se bucure tot mai mult pe la noi liderul «suveranist» de la Budapesta, Viktor Orban. Cum toate acestea vin pe fondul accentuarii succesive a unor probleme care ne-au si dus la o criza politica prelungita prea mult (si solutionata abia la inceputul lunii decembrie), din care apare si temerea destructurarii unor partide politice dintre cele mai importante – acum cateva luni in urma PSD, la ora actuala PNL... si tot asa, s-ar zice ca ne-am cam plictisit de prea multa democratie si autonomie. As merge insa putin mai departe si as spune ca exista riscul urias al unor gafe istorice. Dupa ce «regatenii» au profitat din plin de pe urma Marii Uniri, provincia Transilvaniei sacrificandu-si superioritatea economica de la acel moment, tot asa cum o facusera si moldovenii din vremea lui Cuza, finalmente, in urma a nenumarate ezitari, esecuri si cu concursul «binevoitor» al altora interesati, dar si pe fondul propriei mentalitati, romanii transilvaneni sa se simta «aruncati» pur si simplu in bratele fostilor stapanitori, desi aceasta este evident o tema falsa. Evident, la acest moment, nu mai poate fi vorba de stapanitori, odata intrati in secolul XXI si ca urmare a faptului ca simpla apartenenta la UE face imposibile derapaje istorice specifice perioadei anterioare Primului Razboi Mondial, insa gradual si odata cu trecerea timpului, situatia s-ar rasfrange intr-un fel sau altul asupra tuturor, de la simplu cetatean pana la activitatea economica, inclusiv in domeniul constructiilor”, a avertizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.
Consideratii de ordin social – transformare ireversibila sau perpetuare a unor probleme perene specifice umanitatii
Dupa cum sustine specialistul, o buna cale spre cunoasterea si rezolvarea problemelor datorate diferentelor dintre statele dezvoltate din UE si cele periferice ar putea fi calatoriile, fie cele efectuate prin vacante, fie in interes de afaceri sau de serviciu. „Despre cele desfasurate in vacante, fiind cele mai multe, oamenii se simt cu totii deosebit de fericiti pe parcursul lor, parca direct proportional cu distanta fata de casa si mai ales de tara, insa rezultatul final este dezastruos. Fiecare se intoarce bucuros, pe masura «placerilor» acumulate in urma bugetului consumat, insa si suparat, ranchiunos, pe situatia regasita in tara. In plus, avem instalata progresiv o anumita blazare, multi traind o neputinta indefinita, de unde ar rezulta ca distantarea sociala impusa de pandemie pare sa fie o binecuvantare, fiecare incercand sa-si creeze propriul cluster neo-medieval. Cele mai nefiresti sunt, din acest punct de vedere, nenumaratele vizite oficiale desfasurate de oficialitati locale sau centrale care, desi ar trebui sa observe ceva prin strainatate si apoi sa puna in practica, odata intorsi la lucru par sa prefere continuarea unor obisnuinte invechite si nepotrivite. Paradoxal este ca, pe de-o parte, desi de cele mai multe ori autoritatile invoca inertia oamenilor, recte a votantilor, chiar acestia cer de multe ori schimbari, dat fiind nevoile si propria experienta prin strainatate. Pe de alta parte, nici chiar pentru romani, o plecare in strainatate nu mai este perceputa automat ca o solutie de reusita; cauza nu este ascensiunea vreunei tari asiatice sau nesfarsita pandemie, ci problemele economice care se instaleaza peste tot. America nu mai este demult pamantul fagaduintei, unde se credea ca odata ajuns ai reusita garantata; aceasta, in timp ce pretentiile romanilor s-au modificat si ele, constientizand si valoarea muncii, si ce inseamna cerintele pietei. Asta ar trebui sa ajute si la rezolvarea crizei fortei de munca din constructii, criza care este deja instalata de cativa ani. Ca o solutie de temperare, poate fi perceputa aparitia noii crize din constructii, cea a materialelor, iar populatia, in mod firesc, este obligata sa tempereze investitiile, ceea ce va insemna in cele din urma si o ajustare a ofertelor si a preturilor. Fiindca vorbeam intr-un articol anterior despre cele mai recente «realizari» ale neoliberalismului, cand constatam stupoarea data de faptul ca ultimele reusite se regasesc printre cele mai vechi subiecte de discutie ale umanitatii, atat de importante atunci ca si acum, ca au reusit sa se pastreze pana in zilele noastre, revin asupra acestui subiect. Concret vorbind, se poate spune ca noutatea consta in modul in care sacralitatea acordata femeii si prin ricoseu familiei a fost inlocuita de o catalogare analitica prin care se urmareste sa se cuantifice la un nivel inalt teoretic importanta acestora. Ceea ce este considerata oriunde pe pamant ca fiind «cea mai veche meserie din lume» - cu utilitatea ei, in functie de circumstante -, pare acum a se dori transformata intr-un mod de viata. Ceea ce altadata era automat trimis undeva in periferic, de la simpla indepartare, ocolire, pana la pedepsire, in functie de perioada istorica, tratamentul avand diverse variatii, se doreste acum, in numele eliminarii pe parcursul ultimelor decenii a unor discriminari, sa se ajunga la obtinerea unui nou statut, corespunzator unei «noi normalitati». Toate acestea, pornind de la statutul social (cu sau fara conotatii religioase/ mistice) al femeii: de la ghinionistele vaduve, sa zicem, din India (incinerate, prin practica Sati, voluntar sau fortat, ca jertfa adusa zeilor, o data cu sotul raposat – act declarat criminal abia in 1829, apoi reincriminat in 1987, dupa documentarea cazului vaduvei in varsta de 18 ani, Roop Kanwar, voluntara pentru Sati si care azi e venerata ca zeitate) si pana la fiicele Babilonului ori Venetiei medievale, ajungandu-se la femeia «independenta» din prezent, cel putin declarativ, adepta a «noii normalitati». Dat fiind ca aceasta «noua normalitate» este o consecinta directa a desprinderii placerii de functia procrearii, apar automat doua contradictii. Una priveste faptul ca placerea a fost inventata de natura (sau permisa de Dumnezeu, in traditia crestina) tocmai ca mijloc de incurajare a procrearii, de perpetuare a vietii, a doua priveste faptul ca promotorii unui mod de existenta simplificat, bazat pe placere, odata cu disolutia legaturilor familiale, ar fi tocmai cei ce pot obtine asemenea «beneficii» pe caile deja consacrate, dat fiind nivelul de pregatire, social etc., in timp ce ceilalti raman educati, intr-un ridicol al discriminarii, sa se descurce singuri sau intre ei”, mai opineaza specialistul.
Divide et impera – principiu din anul 382 i. Hr., perpetuat de puterea de stat
Ing. Dan-Rodion Pogangeanu atrage atentia, in continuare, ca presa, societatea, in general, reclama tot mai des ca actiunile politicienilor duc la o anumita dezbinare, la o separare a populatiei, in functie de diferite criterii, dupa cum le da mai bine in sondaje si in ceea ce priveste imbunatatirea scorului electoral. De fapt, este vorba de dictonul Divide et impera („dezbina si stapaneste”) – principiu strategic (o combinatie de tactici) atribuit lui Filip al II-lea, regele Macedoniei, inca din anul 382 i. Hr., dar perpetuat pana in prezent de puterea de stat. In societatea contemporana, principiul „dezbina si stapaneste” este aplicat cu precadere de guvernele statelor multietnice, potrivit carora cea mai buna metoda de gestionare a unui asemenea stat este provocarea dusmaniilor interetnice, pentru impunerea vointei guvernului si slabirea impotrivirilor. Extrapoland, evident, Divide et impera se aplica in alte forme (dezbinare pe alte criterii decat cele etnice) si in tari ca Romania, unde, desi oficial infirmata, respectarea Art. 1 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia „Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”, pare a fi tot mai desueta, desi, pentru moment, tara noastra nu a devenit un conglomerat multietnic, iar Tratatul de aderare la UE nu a impus renuntarea la niciunul din atributele mentionate la articolul mai sus citat din Legea fundamentala.
„Ceea ce se reuseste in viata reala, in functie de nivelul de trai si mai ales in raport cu domeniul de activitate depaseste insa imaginatia celor mai multi. Nici macar lucratorii din constructii participanti direct, multi dintre ei proveniti din mediul rural, nu au habar de mediul de lucru din viitoarele cladiri pe care le construiesc. Mai mult, nici prin Occident nu este obligatoriu ca un corporatist sa beneficieze de o sesiune la piscina aflata in aceeasi cladire cu biroul, in pauza de masa sau cand are el chef, cu conditia cresterii performantelor profesionale. Pentru un fost angajat de la IMGB, fie el simplu lucrator, fie specialist de inalta clasa, evident ca astfel de beneficii profesionale par ireale. Toti acesti angajati cu beneficii «ireale» au totusi un program de lucru care dupa opt-zece ore se termina, iar simpla calatorie cu un metrou supraaglomerat catre cartierele unde locuiesc, departe de a fi exclusiviste, ii aduce cu picioarele pe pamant. Aici avem cea mai mare si mai activa segregare, asa cum spuneam mai devreme. Evident ca, din fericire pentru economia noastra, sistemul este departe de a-si fi consumat resursele si succesul, cel putin daca avem in vedere ca un salariu brut pentru o pozitie de top, in New York, depaseste o suta de mii de dolari pe luna sau milionul de dolari anual. Nu este elegant sa lovesti pe cineva tocmai cazut, insa nici nu iau prizonieri, nici nu spun altceva decat ca un procent de 3% cu salarii de 3.000 de euro pe luna suna mai mult a autocritica, evident, doar daca nu ai o parere foarte proasta si cinica fata de cei din jurul tau. Acesta cam este salariul (de multe ori, net) pentru care lucratorii din constructii refuza sa se intoarca de prin Germania, lucratori care lipsesc atat de mult santierelor de pe la noi. Afirmatia arata insa nu doar cinismul politicienilor, impreuna cu liderii marilor corporatii, dar si prostul nostru management, faptul ca ne vindem permanent, desi ne este confortabil sa credem ca anumiti decidenti au distrus si dat totul pe gratis (cum se proceda in economia centralizata, comunista, unde «bunurile intregului popor», fiecare fiind «proprietar, producator si beneficiar» erau in realitate fie ale nimanui, fie la bunul plac al conducatorului suprem si acolitilor sai). Daca avem totusi ceva bun, daca ne bucuram de unele progrese, oricare ne-ar fi sentimentele, trebuie sa recunoastem ca aceasta se datoreaza in mare masura investitiilor straine. Ca argument, sa ne uitam la multimea de cladiri vechi, abandonate si care au ramas in incremenire din diferite motive; pe la acest stadiu am fi ramas si acum, zbatandu-ne intre reconditionarea unor cladiri vechi si improvizarea unora noi (inca mai exista cladiri din prima generatie), intr-o penurie generalizata de investitii, daca, gratie noilor investitori si industriei de constructii aici prezenta, nu ar fi aparut si cladiri dintre cele mai moderne, care creeaza premisele unei dezvoltari economice sanatoase pe toata linia” a mai precizat expertul.
In acelasi context, ing. Dan-Rodion Pogangeanu a subliniat ca „este la mare moda prin Vest sa se spuna ca in Romania si, in general, in tarile est-europene se constata o coruptie endemica. Nu despre aceasta doream sa vorbesc, ci despre faptul ca la fel de endemica este lipsa de calitate, afectandu-ne practic zilnic si peste tot viata. Acolo unde se intampla sa beneficiem de ceva superior, de cele mai multe ori nu prea are legatura cu serviciile – anume cu sectorul tertiar, cu protectia oferita de stat si de institutii, ci reprezinta rezultatul unui efort si unor dorinte personale, cum ar fi cazul unui automobil nou, importat direct din Germania. Ce se constata insa la fata locului este ca un produs, chiar si sosit din Germania, nu are in mod neconditionat o calitate adecvata (nicidecum superioara, argument care implica o comparatie, superioritatea fiind intotdeauna raportata la inferioritate). Un exemplu implacabil este dat de trusele sanitare, obligatorii sa se afle in dotarea tuturor autovehiculelor. Presupun ca, asemenea mie, odata cumparata (dupa expirarea precedentei), fiecare pune trusa undeva prin autovehicul, in portbagaj sau in alt loc sigur, accesibil, dar care sa nu incomodeze. Ne alarmam de toate incidentele, dintre care cele care afecteaza spitalele au devenit o banalitate, probabil a «noii normalitati», insa nu dam atentie unor aspecte simple de langa noi. Poate ca mai sunt soferi care au habar ce inseamna Reinigung sau Cleaning – multi dintre acestia se vor da si destepti, ca propun teme false in articolul de fata... Nu sunt expert in medicina, precum cei din abundenta de specialisti aparuti odata cu aceasta pandemie, unii mai vehementi decat altii (ba chiar si ilogici), insa am tot dreptul sa ma asigur ca acea trusa sanitara imi va fi de un real ajutor. Practic, aproape ca putem vorbi de un articol de unica folosinta, odata trecut hopul, accidentul, nemaiavand importanta destinatia acelei cutii. Este in esenta obligatoriu, iar asta se preda la orice curs elementar de educatie sanitara profesionala, ca fiecare indicatie, titlu, imagine insotitoare a unui material de prim ajutor sa fie in limba vorbita a utilizatorului, clar si univoc. In momente la limita panicii, cand utilizatorul poate fi victima unei hemoragii etc., a sta sa te documentezi printre diferite texte, de la engleza, germana pana la turca si araba, poate fi fatal! Multi dintre cititori, cunoscatori de engleza, probabil vor zambi din nou, crezand ca le sunt suficiente propriile cunostinte... am dubii, insa, ca majoritatea vorbitorilor romani de engleza stapanesc cunostintele specifice sanitare, destul de complicate inclusiv pentru un vorbitor nativ de engleza, chiar si cele aplicabile utilizarii unui pansament sau legarii unei atele. Desprindem concluzia ca este necesar ca fiecare sa-si verifice trusa si eventual sa-si adauge ce gaseste necesar, preferabil la sfatul unui cadru sanitar, cum ar trebui sa se intample si pe toate santierele. Am facut aceasta paranteza, pentru a arata de fapt cat de endemica si fatala ne poate fi superficialitatea fata de calitate si chiar simpatia neconditionata fata de orice este de origine germana, simpatie si incredere dusa pana la mimetism, pana la maimutareala, asa cum se intampla uneori si cu respectarea normelor SSM. Revenind la exemplul cu trusa sanitara, cine anume este responsabil? Poate ca producatorii acelor truse sanitare auto au o vina mai mica (putem avea surpriza sa aflam ca de fapt au subcontractori prin China sau ca produsul este limitat la comercializarea doar pe anumite piete, importul in Romania fiind la limita legii)... In acest caz, responsabilitatea le revine reprezentantilor comerciali si autoritatilor din Romania, care au pus pe piata trusele sanitare fara instructiuni sau au permis comercializarea acestora, fara a le verifica. Perechea dintre maimutareala si responsabilitate, vizibila la trusele sanitare «germane», se remarca si in cazul pandemiei, unde, in loc sa cautam rezolvarea (daca aceasta exista, pentru ca, daca se ia in considerare exemplul pandemiei de «gripa spaniola», aceasta a fost eradicata doar in momentul in care virusul H1N1 a suferit mutatii care l-au facut inofensiv pentru organismul uman), ne pierdem in discutii si argumentatii, poate adevarate, poate inventate, insa care sigur fac tot mai dificila iesirea din pandemie”.
Desigur, dupa cum avertizeaza specialistul, „nu rezolvam noi aici problemele altor domenii, chiar daca ne afecteaza direct sau indirect, insa ramane important sa le constientizam si sa le tratam serios atunci cand ne va fi posibil si convenabil. Spunem aceasta si plecand de la constatarea facuta de un prezentator din cadrul celei mai recente videoconferinte Fereastra, care a avut loc in septembrie a.c., ca primul pas spre digitalizarea proceselor firmelor este constientizarea cerintei, oficializarea activitatii, urmata de alocarea unui personal special desemnat, consecutiv, care sa dispuna de resurse adecvate. Ca si digitalizarea, dar mult mai stringenta, este la acest moment criza energiei care, indiferent de unde a plecat, va duce la o reasezare a economiei, schimband randamentul economic al multor afaceri. Daca vorbim despre sursa acestei crize, trebuie spus ca nu este niciun secret faptul ca orice sistem energetic, oricare ar fi dimensiunea sa, nu poate functiona decat daca puterea disponibila este obligatoriu superioara celei cerute de consumatori. Daca undeva scade consumul (stingerea becurilor, sfarsitul programului in industrie etc.), undeva exista dispeceratele sistemului care fac reglajele necesare (frecventa, tensiune etc.). Ceea ce pot insa regla este doar puterea produsa, dispecerul neintrand in casa cuiva pentru a-i stinge lumina. Pentru cei care-si amintesc, anomalia de oprire fortata si inopinata a consumatorilor casnici se aplica totusi sistematic in «epoca de aur» a industriei romanesti. Pornind de aici, putem spune ca, analitic vorbind, deoarece energia disponibila este matematic totdeauna superioara celei cerute, conform legilor economiei de piata, nu prea se poate vorbi de o reglare de catre piata a pretului, ceea ce de fapt nu este departe de adevar. Cu aceasta putem reveni firesc la situatia crizei actuale care are, daca mai era nevoie de demonstratii, inclusiv un continut politic, care obliga deci la gasirea de solutii politice. Primul subiect aici il reprezinta eficienta energetica a cladirilor, de toata lumea aparent cunoscuta, iar in ultima vreme si aplicata prin masuri corecte, bazate pe proiect tehnic si audit energetic, fara a merge doar dupa ureche cu unica solutie data de aplicarea unui polistiren de niste centimetri grosime (inca mai intalnesc cladiri recent construite, placate cu polistiren de 3 si 5 centimetri grosime, tot asa cum intalnesc termoizolatii diverse chiar si intre diferite etaje!). Urmeaza apoi, vorbind tot despre cladiri, problema subventionarii energiei termice, unde a devenit anacronica subventionarea energiei produse, deci a tuturor beneficiarilor, indiferent daca sunt milionari in euro sau pauperi, trecerea la subventionarea beneficiarilor finali (respectiv a celor pentru care noile preturi sunt insuportabile), fiind si mai corecta fata de acestia, si mai stimulanta pentru furnizori (care vor cauta cele mai potrivite solutii tehnice). Evident exista un anumit sentiment general fata de furnizorii de energie, ca ar profita excesiv de pozitia dominanta fata de clienti. Sentimentul este, din pacate, destul de bine sustinut de realitate, plecand de la cresterile aparent discretionale ale preturilor si pana la modul cum permit comunicarea cu clientii. In multe cazuri, este un adevarat succes nu obtinerea solutiei dorite legate de pret, racordare a unei noi instalatii etc., ci reusita de a stabili simpla comunicare. Proceduri aparent moderne, precum call-center-ul telefonic sau e-mail-urile unidirectionale, bazate pe mesaje no-reply, sunt doar un exemplu de practici incorecte pe care, daca respectivii operatori economici nu reusesc sa le depaseasca, autoritatile ar trebui sa faca ceva”.
In concluzie, ing. Dan-Rodion Pogangeanu mai atrage atentia ca, din pacate insa, necunoasterea si indisciplina iau pe meleagurile noastre forme dintre cele mai neasteptate. „Din intamplari directe, constat ca aceasta atitudine – o combinatie intre nestiinta si lipsa de disciplina - poate fi regasita la case dintre cele mai educate si bine pozitionate financiar. Mai rau, educatia presupus solida nu pare sa impiedice pe nimeni de la a comite greseli, din prostie, dintre cele mai periculoase. Vorbind doar despre instalatii electrice, descopar astfel instalatii dotate cu aparate dintre cele mai scumpe, achizitionate de cele mai multe pe baza unor cautari asidue pe internet, blogurile fiind dintre cele mai noi si des utilizate surse de informatii. Daca ai cunostinte solide in domeniul respectiv, cautarea isi poate avea utilitatea ei. Pentru un beneficiar obisnuit, insa, consecintele pot fi dintre cele mai catastrofale, ba chiar dramatice, atat timp cat am remarcat prin locuinte boilere, masini de spalat sau centrale termice alimentate de la surse de energie electrica fara impamantare, dar dotate cu regulatoare de tensiune presupus performante. Plecand de la convingerea ca banii sunt o masura a desteptaciunii, cu atat mai mult cu cat acestia par a fi obtinuti «prin munca cinstita», evidentiez aici, pe baza unor cazuri concrete, pe cei care lucreaza in domeniul tehnologiei informatiei (IT). As mai adauga, cu parere de rau, faptul ca, la noi, necunoasterea si indisciplina sunt departe de a se limita la o anumita categorie sociala, asa cum ne pare confortabil uneori sa credem, iar simpla libertate este departe de a aduce corectiile dorite. Este nevoie, evident, de o implicare adecvata a specialistilor din domeniu”.
