ANALIZA: Dirigintii de santier raspund solidar si nu pot rezolva orice problema

Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, director al societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la alte aspecte de actualitate, referitoare la activitatea dirigintilor de santier in raport cu cea a institutiilor abilitate ale statului – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, pe de-o parte, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS, iar pe de alta parte, ca acestea sunt exprimate intr-o perioada de plina desfasurare a pandemiei de coronavirus (Covid-19) care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare intre cetateni, specialisti, institutii etc. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte o buna parte din realitatile vizibile in prezent.

Dupa cum afirma ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „m-am obisnuit de ceva timp incoace sa aud reprosuri la adresa Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), iar cand spun aceasta ma refer strict la opiniile diferitilor specialisti implicati intr-un fel sau altul in ramura de constructii. De fapt, daca spun ca actiunile institutiei lasa de dorit si ca structura ar trebui schimbata profund, astfel incat sa se alinieze noilor conditii, cu acces la internet si o comunicare superioara, risc pe de o parte sa devin banal si pe de alta parte sa fiu nesincer in lungul sir al multor asemenea afirmatii. Cand vorbim despre eliminarea plimbatului de hartii si inlocuirea acestora cu transferul pe calea internetului, trebuie totusi sa tinem cont de necesitatea imperativa a semnaturii originale pe documente. Mai mult, se semnaleaza in randul specialistilor utilizarea unor documente falsificate, respectiv copierea pe procese-verbale de semnaturi si stampile mai vechi ale unor diriginti de santier si responsabili tehnici cu executia. Ca sa nu devenim nici banali, nici incorecti, am putea incadra aceste reprosuri intr-un anumit comportament, parca tipic local, potrivit caruia efectele oricarei nereusite, personale ori generale, sunt transferate cu usurinta catre orice alti factori externi, fie ei concurenti, fie autoritati publice, numai asumarea propriilor erori sa nu fie. Totusi, vorbind strict despre ISC si despre dirigintii de santier, majoritatea opiniilor (ca sa nu spun ca toate) converg catre un numitor comun - si anume acela ca respectivii nemultumiti, vorbind aici doar de ingineri, isi exprima respectivele nemultumiri practic pornind nu de la activitatea ca diriginte de santier, ci plecand de la unele activitati diferite, insa cu centrarea pe punctul de vedere si pe optica dirigintelui. La o privire simpla n-ar fi nimic deosebit pana aici, insa, daca chiar suntem interesati de ceea ce inseamna activitatea de dirigentie de santier, putem constata usor ca, cu exceptia rolului de reprezentant al investitorului, orice alta ocupatie profesionala este definita potrivit legii ca fiind in conflict de interese cu cea a dirigintelui de santier. Sunt convins ca multi dintre cititori, care ori nu se pricep ori nu pricep chestiunea, nefiind interesati in mod deosebit de subiect, pot afla putin nedumeriti faptul ca proiectantul sau responsabilul tehnic cu executia – in definitiv niste ingineri care ar trebui sa-si faca treaba – sunt prin lege in conflict de interese explicit fata de activitatea si raspunderile dirigintelui de santier. Altfel spus, multe (daca nu toate) dintre opiniile negative vin din partea unora aflati in conflict deschis nu cu ISC, ci cu ceea ce inseamna insasi consultanta tehnica oriunde pe pamant. Daca insa observam ca o multime de specialisti si membri ai unor partide politice au trecut si prin conducerea inspectoratului, putem sa ghicim usor ca peste ce se face actualmente mult nu prea se mai poate, cel putin in conditiile date. Ca sa ma fac mai inteles, prin conditii, inclin sa inteleg nu doar legea actuala, ci mai ales mediul in care se aplica. Pentru a exemplifica, majoritatea investitorilor, asemenea fiecaruia dintre noi in diverse situatii, doresc cat mai multa simplificare. Spre comparatie, multi au tentatia sa vada in dirigintele de santier un factor de decizie ce rezolva orice problema posibila, de vreme ce tot pare sa fie ultima veriga pe lantul raspunderilor unui proiect (parere desigur eronata, termenul de „solidar” fiind un cuvant-cheie in lege). Adica, un fel de factor ce asigura solutia finala la orice problema, as zice, asemenea Curtii Constitutionale a Romaniei, cea care pana de curand era solicitata pentru verdictele ultime, definitive si in general obligatorii, asupra oricarei legi, ordonante, hotarari de Guvern etc.”.

Tot legat de imaginea Inspectoratului de Stat in Constructii, plecand si de la unele luari de pozitii ale CTDS, despre care nu toti membri activi au fost informati, specialistul este in masura sa remarce „aceasta disponibilitate pentru actiuni intempestive, care ne duc cu gandul la tenacitatea cu care fostul presedinte convingea, la un moment dat, de nevoia de (re)castigare a increderii fata de partenerii externi. Din pacate insa, treaba este cu atat mai greu de realizat astazi, cand tehnologia permite un transfer uluitor al informatiei si cat timp aici treburile nu sunt bine intelese si stabilite, cat timp contravin bunului-simt si logicii, nu poate fi vorba de convingere. Altfel spus, te poti pacali pe tine insuti si sa dai asigurari celorlalti, poti pacali o data pe ceilalti fara a fi sigur de nimic, insa este aproape imposibil sa pacalesti pe ceilalti atat timp cat nici pe tine nu te poti pacali... Asa cum reiesea si din alte discutii, maturitatea oricarei organizatii, intreprinderi, cere timp, insa asta nu pentru a face un stagiu generic precum altele, ci pentru a se permite indeplinirea unor conditii, consolidarea unor scopuri si proceduri. Conditii care, prin seriozitate si profesionalism, pot fi atinse relativ rapid, importante fiind vointa si nevoia tuturor. Despre corectitudine, desigur, este mai greu de atins perfectiunea, insa si mai greu este s-o obtinem daca nici macar nu ne-o dorim, perfectiunea oricum fiind greu de atins. Avem de pilda un cod rutier adaptat normelor europene, dar, colocvial vorbind - si nu doar in Romania -, nu prea te poti numi sofer daca n-ai incasat macar o amenda. In aceasta conjunctura, ce ar mai putea fi spus despre situatia dirigintelui de santier, care primeste, ca termeni de caiet de sarcini, asistarea constructorului si gasirea solutiilor potrivite pentru problemele survenite in desfasurarea lucrarilor (mai precis – o reproducere destul de fidela a cerintelor unui caier de sarcini)? Este adevarat ca fiecare dintre noi doreste sa se afiseze cat mai destept, indiferent de IQ, nivelul studiilor ori pozitia sociala, tot asa cum un investitor este dornic sa vada cum i se rezolva parca de la sine toate problemele, refuzand sa accepte un diriginte de santier incapatanat, care inventeaza unele probleme neprevazute de nimeni din anturajul sau. La fel de adevarat este insa ca poate parea frustrant pentru un diriginte de santier sa ceara, daca este nevoie, solutiile necesare unei corectii de la proiectant. Drept pentru care destui diriginti de santier traiesc mici momente de glorie intelectuala, ca sa fiu sarcastic, oferind solutii proprii direct pe santier, fara sa se sinchiseasca ca in acest fel pun in paranteze sistemul de asigurare a calitatii pentru apararea caruia sunt de fapt contractati; de regula, dintre specialistii in inginerie civila, instalatorii fiind prea isteti si indisciplinati pentru a mai astepta solutia unui inginer, fie el si diriginte de santier. Desi poate parea doar o detaliere a subiectului in prea multe cuvinte, invocandu-se reguli incalcite si neinteresante, trebuie sa avem in vedere ca, in acest fel, se face o restrictionare de la cele mai bune solutii. Chiar daca ar fi avut solutii superioare, rareori proiectantul, pus in fata faptului implinit, nu va accepta „genialitatea” unei lucrari deja realizate. Mult mai rea este insa scaderea increderii in controlul calitatii”.

„Pentru a exemplifica mai bine si pe intelesul tuturor cele afirmate anterior, prezint in randurile care urmeaza o situatie similara, legata mai direct de trafic si de IT, insa indirect si de constructii (prin drumurile utilizate). Multumita unor aplicatii de asistenta la navigatie, putem spune ca soferii romani pot schimba becurile de la faruri ceva mai rar. Odata ce fiecare conducator auto este atentionat la un mod nesperat de precis de prezenta agentilor de politie in trafic, va disparea un obicei pe care personal nu prea l-am intalnit in afara Romaniei - si anume acela prin care soferii isi avertizeaza partenerii de trafic de prezenta unor controale rutiere, semnalizand cu farurile. Putem spune, legat de aceste flash-uri, ca avem de-a face cu un paradox. Originea obiceiului se afla undeva in modul de lucru suficient de abuziv si discretionar al fostei militii, care activa in conditii de trafic incomparabil mai lejer si sigur, insa practica actuala este vizavi de o politie incomparabil mai educata, dar cu conditii de trafic evident mai aglomerat si nesigur. Ca sa continui acest subiect, despre care s-ar putea spune ca are mai putin de-a face cu dirigintele de santier, desi stim cu totii cat de legate sunt constructiile si transportul, avem de-a face totusi o multime de soferi ce par mai agitati si dezordonati in comportament, asa cum doar la rasarit de Istanbul pot fi gasiti si in niciun caz prin Vestul la care aspira si cred ca se indreapta cu totii. Tot aici avem o anumita retea rutiera, facuta cu bun-simt si atat cat le trebuia unora care la vremea lor s-au deplasat fie cu trasura, fie cu Dacia 1100/1300 sau chiar cu bicicleta, insa din simpla nevoie, nu pentru ca asa este la moda ori fiindca practicarea ciclismului ar fi mai ecologica. Doar cu cateva saptamani in urma, inainte de impunerea restrictiilor ca urmare a declansarii pandemiei de Covid-19, peste toate acestea se putea vedea un trafic aiuritor, cu viteze de peste 50 km/h in localitate, specific unor deplasari de distanta lunga ori pur si simplu prezenta unor soferi dezordonati si nepasatori, soferi care nici nu prea mai au timp sa observe pietonii de pe aleile inguste ce le parcurg, fiind cu ochii mai mult pe ecranul dedicat aplicatiei de navigare asistata. Desi regula de baza din ultima vreme pare sa fie aceea ca tinerii sunt mai rapizi, energici, destepti si deci indreptatiti la orice prioritate, pare totusi dificil pana la scandalos sa fie invinovatiti bietii pietoni (persoane tinere sau in etate), chiar daca acum drumurile nu prea se mai potrivesc cu nevoile actuale. Chiar daca toata lumea tipa dupa autostrazi, se cere cat mai repede o redefinire a unor reguli privind conduita in traficul rutier. Pana la urma, nu am auzit inca sa existe tari unde, ca urmare a retelei rutiere arhisuficiente de drumuri de mare viteza, respectiv a preluarii optime a debitului rutier, sa se fi redus rata accidentelor de circulatie pe drumurile secundare. Dimpotriva, pe fondul unei proaste educatii si dezorganizari accentuate (specifice aici la toate nivelurile), cu cat atitudinea fata de abaterile rutiere este mai relaxata, iar posibilitatea intalnirii traficului greu ori de mare viteza cu cel usor creste, cu atat sporeste si sansa de accidente grave. Ca sa ma reaproprii de chestiunile ingineresti, insa ramanand la subiect, mi-as exprima nemultumirea fata de modul in care este realizat iluminatul unor pasaje rutiere, mai ales in zona de intrare (de prag si de tranzitie, pentru specialisti). Acolo, datorita fie iluminatului natural de la anumite ore (cand soarele vine in privirea soferului), fie datorita unei proiectari precare sau pur si simplu proastei intretineri a instalatiei (lampi necuratate), putem spune fara greseala ca daca nu sunt accidente mai multe este doar datorita sansei”, atrage atentia ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

„Revenind la o afirmatie din articolele precedente, in care semnalam anumite probleme de urbanism ce domina mai peste tot peisajul noilor constructii – lucru cunoscut si simtit din pacate de noi-, chiar daca pe moment cei direct implicati se bucura de beneficiile proiectului, simt nevoia sa aduc o reparatie macar cat sa las o nota optimista si incurajatoare. Un mic exemplu de buna practica, tinand cont ca totusi mai este ceva timp pana la viitoarele alegeri (deja amanate), astfel incat sa nu fiu suspectat de amestecarea consideratiilor tehnice, profesionale, cu opinii partinitoare, poate fi gasit undeva, intre Buftea si Chitila, in judetul Ilfov, reprezentand o arie parca desprinsa din ce inseamna Romania actuala. Pot spune ca am intalnit un astfel de mod de construire, cu aranjarea mai intai a retelelor, trotuarelor si celorlalte amenajari peisagistice, pentru ca apoi sa se inceapa lucrarile de executie a viitoarelor constructii, pentru prima data in tari si orase aflate sub administratie britanica. Rareori apar mesaje de buna practica, iar acestea cu precadere din zona Transilvanei, desi realizari notabile sunt si in alte locuri. Ar fi remarcabil sa vad cum investitorii, ca si angajatii companiilor straine, fac presiune, acolo unde gasesc de cuviinta, pentru o desfasurare superioara a proiectelor, presiune macar la nivelul celei realizate pentru imbunatatirea mediului de afaceri, conform propriilor strategii. Intorcandu-ma la exemplul din Ilfov, nici nu stiu cu exactitate daca dezvoltarea zonei respective este opera administratiei locale ori a celei judetene (care actualmente sta prea bine ca sa mai aiba nevoie de aprecierile mele) sau pur si simplu este vorba de un dezvoltator particular inteligent”, a mai afirmat specialistul.

Vorbind in continuare strict despre activitatea de constructii si constructii-montaj, ing. Dan-Rodion Pogangeanu avertizeaza ca „un merit nefast il au si autoritatile, prin dezordinea creata sau, daca nu dezordine, cel putin prin imaginea, impresia dezastruoasa pe care o lasa in urma, pana la obosirea celor interesati. Cel mai stringent mi s-ar parea aici nu partea vizibila, a autorizarii, pe care o reclama cei mai multi, ci cea din umbra, unde reactualizarea listei cu legislatia secundara si tertiara aplicabila in domeniu lasa de dorit. Legile si ordinele de ministru le mai gaseste cine este interesat pe pagina ISC ori a ANRE, insa mai departe lucrurile se complica. Exista o mare confuzie, putini fiind interesati si stapanind diferenta dintre cerintele calitative si cele cantitative ori interdependenta dintre acestea. Ca sa intelegem mai bine despre ce este vorba, sa luam cazul detectoarelor de temperatura, utilizate intr-o gama uriasa de activitati, de la depistarea contactelor electrice la analiza termoenergetica a cladirilor si, mai nou, la depistarea unor bolnavi infectati cu SARS-CoV-2. Modificarea temperaturii a fost utilizata inca de la inceputurile electricitatii, sa zicem odata cu primele relee bimetalice, care desigur nu aveau potentialul de advertising si atractivitate pe care il au camerele de termoviziune actuale, desi au avut si au in continuare o utilitate si eficienta economica de neegalat. Nu-mi propun sa intru in amanunte, pentru cei interesati exista manuale si norme tehnice bine precizate, insa daca totusi privesti imaginea unei astfel de camere, vei reusi sa observi niste diferente de culoare, dupa cum iti permite modelul aparatului si dupa priceperea si vointa operatorului, insa acele diferente reusesc doar sa ne spuna ca exista ceva, dar nu si cat. Ceva asemenea unor diagrame colorate facute in Excel si pe care le putem pe loc sau ulterior colora cumva, dupa bunul plac si inspiratia fiecaruia. Revenind la inceputul de cartier din Ilfov, ce-l gaseam mai sus drept exemplu, la fel de bine pot afla ca ar fi opera vreunui personaj al lumii interlope sau a altuia asemenea, iar aici iar avem o problema, nu cu «mafiotul» ci cu mentalitatea de genul celei care se refera la capra vecinului, un simbol ironic si care ne indeamna ca singurul lucru potrivit ar fi sa facem coada la intrarea aeroportului din Cluj-Napoca, evitand atatea lucru bune ce pot fi facute aici. Am amintit in capitolul anterior de problema bolii contagioase provocate de noul coronavirus, asa ca-mi permit sa ma refer pe scurt la acest subiect care in mod sigur incita interes, as spune ca pe masura incertitudinii si necunoasterii. Putem spune ca avem in sfarsit un subiect la care nu se mai pricepe nimeni, nici macar specialistii si (absurd!) nici macar romanii! Drept compensatie, avem totusi o abundenta de teorii ale conspiratiei, care, asa cum este si de asteptat, se bat cap in cap si mai toate au cate un punct ori ilogic, ori care eludeaza realitatea. Asa a putut auzi mai toata lumea atat ca virusul a fost produs intr-un laborator de chinezi, care au si speculat apoi situatia la bursa, dupa cum chinezii i-au acuzat rapid pe americani sau pe italieni ca ar fi la originea situatiei. Ambele variante par implauzibile, chinezii datorita numarului mare de victime, dar mai ales a consecintelor pe termen lung, multi anticipand nu oprirea globalizarii (ai caror principali beneficiari au fost pana acum chinezii), dar in mod cert schimbarea unor relatii intre state; in acelasi timp SUA sunt in acest moment cea mai afectata tara din lume, atat prin numarul absolut de victime, cat mai ales prin pierderile fundamentale, prin libertatile cetatenesti, care sunt afectate pe masura nivelului la care sunt ele definite si acceptate. Chiar si scenariile care par a avea fundamente medicale se bat cap in cap, transmiterea virusului fiind ba pe cale aeriana, ba pe cale cutanata si, mai nou, pe cale sexuala. Care dintre teorii este adevarata ori daca exeprimentam un simplu accident epidemiologic conteaza mai putin, important fiind de acum incolo cine va reusi sa profite cel mai mult de pe urma noii situatii”.

„Intrucat despre boala propriu-zisa, provocata de infectia cu coronavirus, sunt nevoit sa-mi declin la randul meu competentele, anticipez totusi ca, daca perioada de restrictie a circulatiei si intalnirilor publice va continua, se va ajunge nu doar la o cadere a economiei globale (de fapt, la o modificare structurala greu de anticipat in amanunt), dar si la o exacerbare a problemelor de sanatate, la pachet cu distantarea fizica (numita si distantare sociala, termen de neinteles pentru cei mai multi cetateni, care reprezinta subiectul recomandarii cu titlu de interdictie). Paradoxul este ca, daca privilegiatii totdeauna si-au dorit si au permis impunerea si afisarea unei distantari fata de ceilalti (gasiti inferiori), odata ce acest obicei devine o obligatie, cei mai putin norocosi par avantajati de noua situatie, desi, in mod ironic, tot cei care traiesc in bunastare ar fi suspectati drept vinovati. In etapa urmatoare, ramane de vazut daca reducerea pana la disparitie a turismului (mai mult ca sigura pentru urmatoarele 12 luni) va duce la o crestere a numarului de cazuri de depresie, evident, in randul celor care s-au obisnuit sa calatoreasca usor, imbinand placutul cu utilul, indiferent de venituri. Anticipez aceasta reiterand situatii concrete - si anume ca in ultimul timp, practic, chiar si persoanele cu venituri modeste reusesc sa beneficieze de conditii de locuit net superioare oricarui cetatean de acum o suta de ani, cel putin in ceea ce priveste accesul la utilitatile de baza, nu neaparat din punct de vedere al suprafetei locuintei. In acelasi fel, numarul persoanelor bolnave datorita alimentatiei excesive (obezitate cu toate problemele asociate) a depasit pentru prima data in istoria omenirii, cu anumite exceptii, numarul bolnavilor datorita malnutritiei. Potrivit OMS, peste 1,9 miliarde adulti sunt supraponderali, in raport cu 462 de milioane de malnutriti, in timp ce la copiii cu varsta de pana la 5 ani circa 215 milioane sufera de diverse forme de malnutritie, in raport cu numai 40 de milioane de obezi. Numarul de zile de vacanta petrecute la distante cat mai mari fata de adresa de domiciliu a ramas astfel, pentru cei mai multi, drept cel mai important mijloc de departajare sociala. Pana sa ajungem insa acolo, constatam instalarea unei mentalitati de culpabilizare a celor varstnici, pentru protejarea carora impotriva bolii provocate de SARS-CoV-2 s-ar inregistra costuri tot mai mari. Culpabilizarea nu vine atat din partea celor tineri si dragi fata de ei, ci a lor insisi, orice varstnic – parinte sau bunic - suferind mai mult la greutatile celor tineri decat pot concepe ceilalti, iar aici chiar trebuie facut ceva urgent. Mai aproape de realitate si de interesele atat imediate, dar si pe termen lung, constatam ca, asemenea perioadei crizei din 2008, inclusiv de data aceasta pensiile, la care acum se alatura si salariile bugetarilor, neafectate, vor reprezenta colacul de salvare pentru micii constructori. Practic, privind retrospectiv, realizam ca cresterea pensiilor si salariilor din sectorul public (fortata, fara a se reusi o legatura directa cu economia reala) a fost singura parghie ramasa la dispozitia autoritatilor din tara noastra de a mai face ceva pentru cresterea nivelului de trai”, a adaugat specialistul.

Dupa cum subliniaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „fiecare dintre cei care chiar se pricep la ceva sau care a avut de-a face cu cineva evident priceput (cu un mester - zugrav, frizer, mecanic auto etc.), stie ca respectivul isi cam vede de treaba si evita pe cat posibil remarcile fata de meseriasii de dinaintea sa. Din pacate insa, ca sa revin la subiectul dirigintilor de santier, exact unii dintre acestia, care desi din pozitia lor nu prea au altceva de facut, conform legii si contractului, decat sa verifice cat mai meticulos proiectul, se rezuma la simpla stampilare a hartiilor, desi aceasta, sa zicem, autentificare prin parafare este de o importanta capitala pentru succesul proiectului si ar trebui sa reprezinte doar o finalitate a unui intreg proces. Fiindca in articolele anterioare faceam referire la starea sfasiata a societatii romanesti actuale, conform politologului Samuael Huntington, eu gasind-o actualmente post-sfasiata, as veni cu unele remarci, care cu siguranta vizeaza si domeniul nostru, al constructiilor, atat timp cat elita lucratorilor din constructii am cam pierdut-o prin tari precum Germania, Italia, Spania etc., ceea ce inseamna ca una dintre caile de punere in acord ar trebui sa fie elaborarea si respectarea unor proceduri comune. Cum insa inainte de a fi profesionisti suntem totusi oameni, amintesc una dintre remarcile fata de intalnirea de acum doi ani a CTDS, in care se discuta despre nevoie de atestare a firmelor din constructii si de utilizare a standardizarii ISO, potrivit careia, ca si in lumea informaticii, «daca gunoi bagi, gunoi obtii». Opinia exprimata usor diferit a fost amintita si de specialistii intruniti cu prilejul intalnirii Qetics nZEB, organizata recent de URBAN-INCERC pe marginea diferitelor modalitati de atestare si certificare a laboratoarelor din domeniu, respectiv ISC, RENAR, ISO. Aici, paradoxal sau mai degraba gratie experientei in domeniu, procedura ISC (despre care la Qetics s-a discutat mai putin totusi), desi pare mai obositoare si rudimentara, este cea care asigura gradul cel mai ridicat de bun control al calitatii. Cu cat sunt utilizati termeni mai abstracti si denumiri generale, perceptia este de desteptaciune, cum este cazul celorlalte, insa nu si finalitatea. Mai simplu si clar spus, printr-o abstractizare excesiva se permite si utilizarea superioara a procedurilor, cu terminologie general acceptata in intreaga lume, insa este lasat un spatiu urias de interpretare la nivelul organizatiei, care poate ascunde sau nu mai usor, diferite proceduri, prezentarea de valori masurate, nivelul de competente ale angajatilor. Daca pe la sfarsitul anilor 1980 se glumea spunand fata de unele strunguri ca «pentru exploatarea unor utilaje germane este nevoie si de nemti», actualmente recomand ca utilizarea de standarde ISO sa fie acceptata fara rezerve de catre beneficiari care si ei poseda standarde ISO, fiind astfel in masura sa-si cunoasca mai bine furnizorul de servicii sau materiale, dupa caz. Ca o concluzie secundara a acestei asertiuni, s-ar mai contura faptul ca «prima lume», cea a Vestului, daca a reusit pana acum ridicarea nivelului de trai material de aici, preponderent pe baza accesului facil la creditare fata de statul roman, a cam esuat in ceea ce asteptau mai mult romanii, ca obiectiv de termen lung, si anume in rolul de profesori, indrumatori ai unora ce-si doresc o mai buna sincronizare cu lumea occidentala. In loc de a oferi placerea si bucuria de a lua parte la ce inseamna lumea occidentala (din care ne place sa credem ca facem parte, asa cum in mod natural suntem europeni), asa cum un bun profesor, indiferent de materie, nu presteaza servicii de livrat cunostinte, ci deschide curiozitatea si placerea fata de lucruri noi celor mici, am putea spune ca s-a asistat, ba s-a participat chiar, la o cearta permanenta, indiferent de culoarea politica de aici ori de «dincolo». Cearta care a lasat impresia unui profesor mediocru, acrit de viata si de propriile-i probleme personale (doar cei din diaspora pot spune cate probleme sunt si pe acolo), poate si de obrazniciile elevilor, si care, in loc de atractivitate si curiozitate, «ofera» permanent note mici si pedepse. Ar fi inca rezonabil pentru un prost profesor, daca toate acestea nu ar avea loc concomitent cu incalcarea propriilor principii, cum este cazul accesului la spatiul Schengen, unde pana ce Romania va fi admisa, vom asista la un flux de emigranti... comparabil cu intreaga populatie a Romaniei. Dar totul se poate rezolva si intr-un mod optimist, considerand ca toate cele prezentate in randurile de fata ar trebui luate pe cat posibil intr-un mod pozitiv, cu semnale menite sa duca la o mai buna conlucrare, in beneficiul tuturor, asa cum este necesar in desfasurarea oricarui proiect, chiar si la nivelul mai de jos al constructiilor. As incheia atragand atentia ca principala cauza a problemelor sta in interfetele celor doua lumi, care la un moment dat ar trebui sa devina una singura, iar aici am in vedere situatii concrete. In ceea ce priveste domeniul constructiilor, aminteam in articolele anterioare despre lipsa de vointa pentru o conformare si o ridicare voluntara a nivelului calitatii in constructii (prin implicarea specialistilor de calitate din partea furnizorilor pana la nivelul santierului - si nu numai), desi ratele de profit ar permite acest lucru. Despre alte domenii, ma rezum la desfasurarea unui program bancar, total intamplator legat de domeniul constructiilor, dar care n-a putut functiona intr-un mod asemanator celui din tara de origine, esuand si generand pierderi pe linie, de la banca-mama, la clienti locali si statul roman. Stupoarea este cu atat mai mare, daca avem in vedere rezervele si criticile cu care au fost primite de mediul specific, de cetateni bine intentionati si cunoscatori, alte programe bancare precum cel guvernamental dedicat minorilor, atat de criticat ca fiind expus unor posibile fraude (desi titlurile de stat oriunde in lume prezinta maxima siguranta). Asadar, fara o buna cunoastere, doar mergand pe incredere fata de o parte sau alta, avem mari sanse sa ne trezim cu pierderi, lucru ce poate fi simplu evitat in domeniul constructiilor prin simpla aplicare a sistemului calitatii”, a concluzionat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.