Tehnologiile bazate pe inteligenta artificiala (IA) au potentialul de a genera o crestere economica globala de 14% (15,7 trilioane de dolari) pana in 2030, potrivit unui studiu realizat de PwC. Insa, pe masura ce IA devine parte integranta din operatiunile zilnice ale companiilor, supravegherea si guvernanta vor fi mai importante ca niciodata.
Termenul de inteligenta artificiala (IA) nu este nou si exista, de fapt, inca din anii 1950, mai precis din anul 1956, cand a fost mentionat in cadrul conferintei de la Universitatea Dartmouth din Hanovra, New Hampshire. Totusi, abia in ultimii ani, companiile de la nivel global au reusit sa implementeze cu succes si, implicit, sa profite de aceasta tehnologie, IA evoluand, de-a lungul anilor, pentru a deveni relevanta in aproape fiecare sector.
Pe de alta parte, ar trebui facuta o distinctie, chiar si sumara intre inteligenta artificiala (IA) care este un domeniu vast si inteligenta artificiala generativa (IAG) care face parte din IA.
Dupa aparitia Chat GPT, inteligenta artificiala generativa (IAG) tine capul de afis datorita potentialului sau de a accelera si mai mult dezvoltarea companiilor. In general, pe termen scurt, directorii executivi anticipeaza multe efecte pozitive ale IAG asupra afacerilor, pe de o parte prin solutii de majorare a veniturilor prin imbunatatirea calitatii produselor si a increderii clientilor, si, pe de alta parte, prin aplicatii care cresc eficienta si productivitatea angajatilor si a colaboratorilor. Si este normal sa fie asa, deoarece, ca orice lucru nou care genereaza rezultate bune si foarte bune pe termen scurt, entuziasmul este, evident, la cote ridicate.
Dincolo de oportunitate si beneficii, progresul in domeniul inteligentei artificiale generative se afla in topul preocuparilor celor mai multi directori generali care au participat la sondajul CEO Survey 2024, realizat de PwC la nivel global. Aproape 75% dintre acestia estimeaza ca IA le va schimba semnificativ activitatea in urmatorii trei ani, va creste concurenta pe pietele pe care activeaza, va determina schimbari in modelele de afaceri si va necesita noi competente din partea fortei de munca. De asemenea, multi executivi si-au exprimat ingrijorarea cu privire la riscurile de securitate cibernetica, dezinformarea si prejudecatile fata de anumite grupuri de clienti sau angajati.
Cateva predictii in ceea ce priveste evolutia si impactul IA la nivel global
Alegerile corecte vor oferi companiilor avantajul competitiv de care acestea au nevoie. IAG poate parea usor de utilizat, iar multi furnizori de servicii cloud au integrat deja astfel de capabilitati in ofertele lor. Insa, pentru a obtine intregul potential al IAG, aplicatiile trebuie personalizate in functie de nevoile specifice si adresand in acelasi timp potentialele riscuri. Prea multe initiative digitale timpurii au inceput fara o analiza concreta, iar apoi s-a impus remedierea problemelor, una din cele mai frecvent intalnite cauze fiind aceea de a identifica un caz izolat ce poate fi solutionat de IAG, deci, implicit, imposibilitatea de a scala. Initiativele de inteligenta artificiala avanseaza rapid si vor fi cu atat mai eficiente, inclusiv din punct de vedere al costurilor, cu cat sunt adoptate pe baza unei strategii/proiectari bine definite.
IAG va redefini munca liderilor la fel de mult ca pe cea a angajatilor. Nimeni nu cunoaste inca impactul pe termen lung al inteligentei artificiale asupra ocuparii generale a fortei de munca, iar in 2024 este inca prea devreme pentru raspunsuri finale. Dar cu siguranta IAG va incepe sa schimbe modul in care lucram. Se vorbeste de mult timp despre nevoia de competente in materie de IA in randul fortei de munca si este adevarat: angajatii au nevoie de competente si de stimulente pentru a utiliza inteligenta artificiala in mod responsabil. Dar managerii se confrunta cu provocari si mai mari deoarece, pe langa faptul ca trebuie sa invete cum sa o utilizeze responsabil, angajatii vor avea nevoie de competente pentru a supraveghea si evalua echipele care lucreaza cu aceasta tehnologie.
Increderea in IAG va juca un rol din ce in ce mai important, iar anul 2024 va fi extrem de important. Toate semnalele arata ca IAG va deveni o parte esentiala a modului in care angajatii vor interactiona cu datele, cu partile interesate (stakeholderi), dar si intre ei. Astfel, increderea in inteligenta artificiala va fi esentiala, ceea ce inseamna mai mult decat sisteme conforme si sigure. Pe masura ce IAG isi asuma tot mai multe sarcini – redactarea de rapoarte financiare, automatizarea unor parti din dezvoltarea de software, analiza datelor pentru strategiile de comercializare si asa mai departe – greselile ar putea avea un impact de amploare, inclusiv in blocarea initiativelor de transformare. Factorii de decizie politica iau deja masuri si este posibil sa vedem cum o infractiune legata de IAG, cum ar fi un deepfake politic sau comercial (asa cum putem observa din ce in ce mai frecvent in ultima perioada in mediul online), ajunge pe prima pagina a ziarelor. Multi furnizori de IAG se vor oferi sa despagubeasca clientii pentru potentiale incalcari ale drepturilor de autor, acest lucru reducand unul dintre riscuri – dar increderea in rezultatele sistemelor de inteligenta artificiala ramanand in continuare in responsabilitatea celor care o folosesc.
IAG va fi „veriga lipsa” pentru date. IAG ofera valoare datelor, putand scana, citi, rezuma, traduce, analiza chiar si date nestructurate care sunt prinse in prezentari, documente de strategie, jurnale ale clientilor si nenumarate alte documente. Cu alte cuvinte, poate raspunde uneia dintre cele mai mari provocari pentru multe companii: procesarea si crearea de inteligenta in jurul unor seturi mari de date complexe si nestructurate. Chiar si asa, IAG nu poate adresa orice aspect ce tine de date si studiul PwC arata ca aproximativ 44% din liderii de afaceri spun ca este in responsabilitatea fiecarei companii de a planifica si implementa proiecte de modernizare a infrastructurii de date.
IAG si reinventarea Capacitatea de a da sens datelor nestructurate, atunci cand este combinata cu servicii de tip cloud, poate accelera aproape orice initiativa de transformare. IAG se poate ocupa adesea de sarcini si procese complexe, care inainte erau inaccesibile in departamentele financiar, fiscal, juridic, IT, de conformitate si in alte departamente. Un exemplu concret in acest sens ar putea fi , indeplinirea, mai eficient, a noilor cerinte de raportare fiscala din Pilonul II.
IAG va da nastere la noi tipuri de produse si servicii Modul in care companiile dezvolta noi oferte si fluxuri de venituri se schimba radical. Construirea de noi procese, dezvoltarea de produse si servicii si crearea de noi medii pentru atragerea clientilor – toate acestea vor deveni activitati ce nu vor necesita cunostinte tehnice, de programare iar in curand, aplicatiile business ar putea fi bazate pe tehnologii de tip IAG. Aceste aplicatii bazate pe IA vor fi mai rapide, mai agile si mai usor de personalizat decat tot ce a existat pana acum. Vom vedea, de asemenea, produse si servicii care vor rezulta din convergenta IAG cu alte tehnologii, inclusiv invatarea automata si IoT.
In cele din urma, 2024 va fi anul in care multe companii vor identifica oportunitati de implementare IAG, dar intrebarea care ramane este “cate vor reusi, cu adevarat, sa adauge valoare afacerilor, clientilor si, pana la urma, societatii?”
***Autor: Radu Badiceanu, Partener PWC Romania.