Colectia de articole tematice include materialele redactionale publicate in cadrul revistei Agenda Constructiilor la sectiunea dedicata analizelor de piata anuale in domeniu. Sunt incluse date statistice, analize si comentarii ale reprezentantilor celor mai importante companii furnizoare de software pentru proiectare.
Domeniul constructiilor a fost multa vreme considerat unul dintre cele mai reticente sectoare la adoptarea noilor tehnologii, de regula fiind necesare perioade indelungate pentru ca acestea sa fie acceptate si utilizate pe scara larga. In ultima perioada insa acest obicei a inceput sa se schimbe, tot mai multe cuceriri ale stiintei gasindu-si aplicatii nebanute in acest domeniu, care a devenit extrem de dinamic. Gratie avansului tehnologic, se obtin valori adaugate semnificative, prin optimizarea eficientei si a productivitatii in fiecare etapa a procesului de constructie, de la proiectare pana la punerea propriu-zisa in opera. Dintre cele mai interesante inovatii se remarca, de exemplu, dronele autonome, folosite pentru cartografiere, digitalizarea santierelor etc., erorile de acuratete fiind minime. O alta tehnologie revolutionara este cea a printarii tridimensionale. De asemenea, cu ajutorul unui printer masiv au fost realizate elemente structurale prefabricate de mari dimensiuni, utilizate pentru realizarea de imobile rezidentiale. Pentru informatii suplimentare, click aici!