RO EN
Coșul este gol

NEXTUP: Tinerea Romaniei in afara spatiului Schengen este o mare nedreptate

Blocarea aderarii Romaniei la Spatiul Schengen este considerata “o mare nedreptate”, fiind doar o intelegere intre Olanda si Austria, care cauta pretexte sa izoleze tara noastra de aceasta zona pentru care indeplineste conditiile tehnice de intrare, este de parere Roxana Epure, antreprenor in IT, proprietara companiei NextUp Solutions. Potrivit acesteia, mediul de business romanesc are de suferit, pierzand bani si timp pentru noi investitii si dezvoltari care ar ajuta economia locala.
„Tinerea Romaniei in afara spatiului Schengen este o mare nedreptate avand in vedere ca sunt deja cativa ani de cand indeplinim conditiile tehnice de aderare. Se pare ca o intelegere intre Olanda si Austria ne tine pentru o scurta perioada pe tusa. Cele doua tari au agende politice si economice interne (meschine) pe care si le promoveaza votand impotriva Romaniei. Eforturile tarii noastre de a aduce valoare in toate initiativele politice si economice regionale promovate de Uniunea Europeana sunt duse in derizoriu de doua state mici care cauta pretexte sa ne izoleze”, puncteaza Roxana Epure, Managing Partner NextUp Solutions.
Ca antreprenor in legatura directa cu 5.000 de firme, in special din transport, retail, ecommerce, turism si productie, care depind si de importuri, Roxana Epure, Mananging Partner NextUp Solutions, subliniaza ca mediul de afaceri romanesc este direct afectat de lipsa prezentei Romaniei in Spatiul Schengen. Astfel, din acest motiv, compania NextUp Solutions pierde posibilitatea cresterii business-ului cu 30% anual, iar in cazul agentilor economici care importa sau exporta pierderea este si mai mare.
“Mediul de business din Romania este afectat direct, avand de suferit, deoarece pierde bani si timp care inseamna tot bani, de care ar putea beneficia economia locala. Transporturile sunt mai scumpe, birocratia mai mare si datele de livrare mult mai putin precise cand ai de trecut un numar de granite, in special in cazul transportului rutier. De asemenea, operatorii romani de transport sunt supusi unor abuzuri arbitrare din partea unor autoritati vamale care nu au ce cauta acolo”, adauga Roxana Epure, Managing Partner NextUp Solutions.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter