RO EN
Coșul este gol

Focal Five: Afacerile a 60% din companiile IT au crescut cu peste 50% in 2021

Cel mai recent studiu de piata realizat de Focal Hive, agentie de Marketing B2B, ia pulsul industriei romanesti de IT in contextul pandemic si confirma tendintele globale in domeniu – cresterea business-ului pentru majoritatea companiilor, dar si modificari in strategiile de vanzari si marketing, urmate de schimbari de viziune pentru adaptarea companiilor la tehnologiile inovatoare, precum AI si Cloud Computing.
Rezultatele studiului pe scurt:
- In 2020, 60% dintre companiile romanesti din IT au avut o cifra de afaceri cu aproximativ 50% mai mare fata de anul anterior;
- 36% dintre companiile din IT si-au continuat planurile de recrutare de dinainte de inceperea pandemiei;
- Tehnologiile cu cel mai mare grad de adoptie in urmatorii 2 ani in Romania sunt: Inteligenta Artificiala si Machine Learning (74%);
- Cloud computing continua sa fie in topul preferintelor in ceea ce priveste mediile de stocare si dezvoltare a solutiilor noi (79%);
- Specializarile cele mai cautate de catre companiile romanesti vor ramane cele care implica dezvoltarea generala de software (22%), urmate de Business Intelligence & Analytics (13%), UX Development (12%) si Cybersecurity (11%);
- Colaborarea cu freelanceri si reorientarea bugetelor de marketing catre canalele digitale au dominat planurile de continuitate in business.
„Ne-am propus sa realizam acest studiu pentru a intelege unde se situeaza sectorul IT din Romania si care sunt oportunitatile de crestere. Pentru ca avem o baza de experti cu mare potential, este important sa intelegem in ce masura companiile romanesti se conformeaza la tendintele de dezvoltare din pietele internationale. Observam deja o evolutie optimista in ceea ce priveste performanta financiara, adaptarea strategiilor de marketing si previziunile managerilor respondenti cu privire la tehnologiile noi pe care piata le adopta in ritm rapid. In schimb, implicarea redusa a companiilor IT in educatia noilor generatii si lipsa de interes pentru echilibrul de gen in aceasta industrie sunt vulnerabilitati importante, pe care le putem transforma in oportunitati de viitor. Speram ca multiplele concluzii ale acestui studiu sa fie utile pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare ale companiilor din sector pentru anii urmatori”, a declarat Diana Masopust, Managing Director Focal Hive.
Evolutia cifrei de afaceri a companiilor romanesti din industria de software a fost preponderent in crestere in 2020 fata de anul anterior, cu procente situate intre 11% si 50% pentru 60% dintre companiile respondente. Prin comparatie, 26% dintre antreprenorii din IT respondenti la studiu au inregistrat o cifra de afaceri scazuta, diferenta fiind data de tipul de activitate desfasurata de companie.
Criza socio-economica generata de virusul Covid-19 a avut un impact pozitiv in masura moderata pentru 25% dintre companiile participante la studiu, efectele fiind resimtite si la nivelul profitului. Jumatate dintre respondenti au observat o crestere a profitului, in timp ce pentru restul profitul s-a mentinut sau a scazut.
 
Recrutarea in sectorul IT romanesc
Provocarile legate de echipa si cele referitoare la relatia cu clientii au fost cel mai dificil de gestionat in 2020-2021, fiind urmate indeaproape de provocarile financiare si nesiguranta proiectelor.
36% dintre companiile din IT si-au continuat planurile de recrutare de dinainte de inceperea pandemiei, in conditiile in care 28% au pus stop recrutarilor. Extinderea echipelor cu angajati competenti si integrarea lor in activitatile curente au fost mentionate frecvent de catre managerii respondenti ca fiind problematice.
Lucrul remote a avut prioritate, insa comunicarea in cadrul echipelor s-a dovedit a fi mai dificila decat de obicei. Acest aspect a afectat experienta angajatilor in general si a scazut rata de implicare in proiectele companiilor respondente.
 
Modificari de strategie, buget si impactul direct asupra afacerilor
Componenta de marketing a suferit schimbari esentiale in sectorul IT, in 2020. Fata de perioada anterioara, jumatate dintre companiile respondente au renuntat complet la bugetul de marketing, cel putin in prima parte a crizei pandemice. Doar 6% dintre companii si-au crescut bugetul de marketing planificat si l-au reorientat catre canalele digitale.
Printre masurile exceptionale cu impact major luate de cand a inceput pandemia au fost mentionate:
- reevaluarea prioritatilor de marketing si realocarea bugetului;
- reducerea cheltuielilor cu sediul fizic;
- colaborarea cu freelanceri;
- trimiterea angajatilor in somaj tehnic pentru a face fata pierderii unor proiecte;
- reducerea echipei de QA (asistenta).
Oportunitatile de crestere identificate de la debutul pandemiei au vizat lansarea de produse noi, vanzarea de tip up-sell si cross-sell, serviciile de cloud si digitalizarea platformelor detinute. Cele mai utilizate tehnici in strategia de marketing au fost: cresterea continutului original oferit prin canalele proprii, parteneriatele si generarea de leaduri prin recomandari directe, investitiile mai mari in continut si reclama pe canalele de social media sau Google Ads (campanii PPC). Practic, s-a pus un accent mai puternic pe imbunatatirea si promovarea elementelor deja detinute de companii, fara investitii majore in noi tehnologii.
 
Trenduri si oportunitati in sectorul IT din Romania in urmatorii 2 ani
Nevoia de specialisti in digitalizare s-a accentuat puternic in contextul pandemic. Managerii din sector se asteapta ca dinamica din piata muncii sa ofere noi oportunitati pe partea de dezvoltare de solutii no-code/low-code, sa accelereze adoptia de solutii cloud-based, dar si sa determine o crestere a cererii pentru solutii integrate, simplificate cu ajutorul elementelor de Machine Learning, AI si RPA incorporate.
Participantii la studiul Focal Hive previzioneaza ca tehnologiile cu cel mai mare grad de adoptie in urmatorii 2 ani in Romania sunt: Inteligenta Artificiala si Machine Learning (74%), iar la polul opus, Biometrics (7%). Cloud computing continua sa fie in topul preferintelor in ceea ce priveste mediile de stocare si dezvoltare a solutiilor noi (79%).
Specializarile cele mai cautate de catre companiile romanesti vor ramane cele care implica dezvoltarea generala de software (22%), urmate de Business Intelligence & Analytics (13%), UX Development (12%) si Cybersecurity (11%).
Inovatia sta in topul preocuparii managerilor din industria de software pentru 2022-2023, 64% dintre companiile incluse in studiu confirmand in sondajul Focal Hive ca inovatia este un factor decisiv pentru succes. La polul opus, studiul releva o preocupare foarte mica pentru cresterea diversitatii si diminuarea inegalitatilor sociale din companii.
In ceea ce priveste implicarea in programe educationale menite sa sprijine dezvoltarea de noi specialisti, 43% dintre liderii intervievati au in plan crearea de programe adresate studentilor, webcast-uri si podcast-uri educationale, 11% fiind deja implicati in activitati de mentorat. 17% dintre managerii participanti la studiu nu sunt deloc interesati de astfel de programe si nu le includ in planurile pe termen mediu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter