RO EN
Coșul este gol

VELUX: Lumina naturala, esentiala pentru bunastarea fizica si mentala a oamenilor

Astazi, mai mult ca oricand, sanatatea si bunastarea mentala este importanta, avand in vedere ritmul de viata alert si stresant la care este supusa populatia. Iar romanii nu fac nota discordanta. Potrivit celui mai recent studiu VELUX Romania, realizat la nivel national in randul populatiei urbane, active din tara noastra, 72% dintre respondenti au afirmat ca starea de spirit le este mult imbunatatita de accesul la lumina naturala in locuinte, cu precadere femeile, a caror bunastare este direct impactata de lumina naturala, in poportie de 87%.
Lumina naturala este un factor primordial in securizarea unui nivel optim al bunastarii fizice si mentale a populatiei, iar gasirea unor modalitati de reincarcare si relaxare este esentiala. Expunerea la lumina zilei poate contribui la imbunatatirea starii de spirit, la reducerea anxietatii si a depresiei si la imbunatatirea calitatii somnului. In plus, lumina naturala are un impact direct asupra ritmului circadian, ceasul intern care ne regleaza ciclul somn-veghe si ajuta organismul sa produca vitamina D, care este esentiala pentru sanatatea si bunastarea generala.
VELUX Romania, unul dintre principalii producatori de ferestre de mansarda, ce comercializeaza produse si solutii pentru case inteligente, a realizat un studiu la nivel national, pe un esantion reprezentativ de peste 1000 de persoane din mediul urban, cu varste de peste 18 ani, pentru a concluziona impactul accesului la lumina naturala in locuintele romanilor.
Cercetarea, realizata de Reveal Marketing Research, pentru VELUX, coincide cu Ziua Internationala a Fericirii si are ca obiectiv tragerea unui semnal de alarma si cresterea constientizarii asupra importantei sanatatii si bunastarii mentale in Romania.
Astfel, pentru marea majoritate a respondentilor – 72% dintre ei, starea de spirit este foarte mult imbunatatita de lumina naturala din locuinte. Femeile declara un impact mai mare al luminii naturale din locuinta asupra starii de spirit, 87% indicand o imbunatatire si 76% o imbunatatire foarte mare.
In plus, 77% din participantii la studiu afirma ca starea lor mentala este influentata negativ de timpul petrecut intr-un mediu fara acces la lumina naturala si aer curat. Cea mai afectata categorie de privarea de lumina naturala sunt tinerii intre 18 si 24 de ani, 85% dintre ei declarand ca resimt efectele lipsei de lumina naturala. Opinia ca timpul petrecut intr-un mediu fara acces la lumina naturala si aer curat influenteaza negativ starea mentala este mai putin raspandita printre respondentii mai in varsta, 72% dintre cei peste 45 de ani avand aceasta parere.
Pe de alta parte, 75% dintre participantii la cercetare afirma ca tonusul mental le este influentat pozitiv de timpul petrecut intr-o camera cu multa lumina naturala, comparativ cu o incapere cu putina lumina naturala sau deloc. Dintre acestia, tot femeile – in proportie de 78%, declara un impact mai mare al timpului de calitate petrecut in incaperi cu lumina naturala suficienta.
 
Riscurile privarii de lumina naturala: Anxietate, depresie, stres general
Conform cercetarii VELUX Romania, 54% dintre respondenti resimt efecte precum stres, dezorientare sau anxietate in momentul in care se trezesc intr-o incapere intunecata. Astfel, 30% din esantion s-a declarat dezorientat si trist la momentul trezirii din somn intr-o camera fara lumina naturala , 12% - anxios si stresat, respectiv 12% - deprimat si trist.
”Ne petrecem aproximativ 90% din timp in interior, in conditii de iluminare artificiala si cu expunere redusa la lumina soarelui. Asta ne deconecteaza de ritmul in care organismul nostru functioneaza si duce la o scadere a dispozitiei si la o calitate slaba a somnului. De aceea e nevoie sa ne expunem la lumina zilei pentru ca ne poate imbunatati starea de spirit, poate reduce anxietatea, simptomele de depresie si poate regla raspunsul organismului la stres. In acelasi timp, lumina naturala creste capacitatea de invatare si concentrare, iar studiile arata ca poate influenta zonele creierului implicate in reglarea emotionala”, declara Mirona Paun, psiholog.
In ceea ce priveste masurile care se pot lua pentru a creste nivelul de constientizare al efectelor lipsei luminii naturale din casele romanilor, prima ar fi informarea si educarea populatiei in aceasta directie.
Majoritatea respondentilor (62%) considera ca trebuie facut mai mult pentru educarea publicului cu privire la impactul luminii naturale asupra sanatatii mintale, femeile exprimand aceasta parere intr-o masura mai mare (67%), comparativ cu barbatii (57%).
”VELUX se angajeaza sa promoveze o viata mai buna prin intermediul luminii naturale, iar acest lucru se vede in primul rand in solutiile si produsele oferite, proiectate mereu cu obiectivul de a aduce o imbunatatire a bunastarii mentale si fizice. Mai multa lumina naturala in casele noastre inseamna automat si o calitate generala a vietii mai buna. Astazi este 20 martie, Ziua Mondiala a Fericirii, iata un moment oportun pentru rezolutii si masuri sanatoase si necesare”, declara Noemi Ritea, Director de Piata VELUX Romania si Moldova.
VELUX ofera solutii inovatoare pentru lumina naturala de peste 80 de ani. Astfel, ferestrele de mansarda, cele pentru acoperis terasa, rulourile interioare, produsele pentru protectie solara si roletele exterioare sunt o modalitate simpla si eficienta de a aduce mai multa lumina naturala, aer proaspat si eficienta energetica sporita in locuinte.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter