RO EN
Coșul este gol

ROENEF saluta Initiativa „Valul de renovari” ce va include 35 milioane de cladiri

Asociatia ROENEF saluta decizia Comisiei Europeane de a dubla rata de renovare a cladirilor in urmatorii zece ani, pentru a creste eficienta energetica a acestora si a accelera tranzitia la neutralitate climatica.
Renovarea stocului de cladiri reprezinta o conditie prealabila pentru atingerea oricaruia dintre obiectivele ecologice ale UE, cladirile fiind responsabile de consumul a 40% din energia primara si de 36% din emisiile de CO2. Cererea de energie a fondului imobiliar din UE trebuie redusa cu 80% pana in 2050 pentru a indeplini obiectivele pe termen lung ale UE privind neutralitatea climatica si indeplinirea angajamentelor Acordului de la Paris.
Strategia Nationala de Renovare pe Termen Lung prevede un buget necesar de cca. 13 miliarde euro pentru renovarea cladirilor pana in 2030 in vederea respectarii angajamentelor europene cu privire la rata de renovare, reducerea consumului de energie si a emisiilor de gaze cu efect de sera.
Renovarea energetica este recunoscuta pe scara larga pentru a stimula crearea imediata de locuri de munca, imbunatatind in acelasi timp sanatatea cetatenilor si facand casele si cladirile noastre mai putin dependente de energie, mai sanatoase si cu impact pozitiv asupra mediului pe termen lung.
Investitiile in renovarea energetica a cladirilor pot demonstra un impact clar: fiecare milion de euro investit in renovarea energetica a cladirilor genereaza in medie 18 noi locuri de munca.
“In acest context, Romania trebuie sa-si ajusteze viziunea strategica in privinta prioritatilor de investitii, atat din perspectiva redresarii economice si rezilientei cat si din perspectiva unei dezvoltari durabile. Renovarea energetica a cladirilor are cel mai mare potential de a genera crestere economica, noi locuri de munca si de a reducere semnificativ emisiile de CO2”, a mentionat dl. Mihai Moia, Director Excutiv ROENEF. „In contextul in care Ministerul Fondurilor Europene coordoneaza la nivel national procesul de elaborare a Planului National de Redresare si Rezilienta care urmeaza sa fie prezentat Comisiei Europene in data de 15 octombrie 2020, ar trebui alocat un buget de circa 4 miliarde euro pentru investitiile in renovarea energetica cladirilor, in contextul in care un procent de 37% din bugetul total trebuie alocat pentru proiecte cu impact pentru reducerea emisiilor de carbon, iar ponderea emisiilor de carbon generate de cladiri la nivelul UE reprezinte 36% (40% in Romania)”, a mai adaugat dl. Moia.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter