In perioada 30 noiembrie -12 decembrie se desfasoara cea de-a 28-a Conferinta a Partilor Conventiei Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice (COP28). In acest context, sefi de stat, ministri, negociatori, reprezentanti ai societatii civile se intalnesc in Dubai, Emiratele Arabe Unite, pentru a intensifica eforturile destinate combaterii schimbarilor climatice.
COP28 este conferinta primului bilant global sub Acordul de la Paris, menit sa permita Partilor si altor actori sa identifice progresele realizate in indeplinirea obiectivelor acestui acord.
Viziunea Presedintiei Emiratelor Arabe Unite se concentreaza pe patru elemente centrale: (i) accelerarea tranzitiei energetice si reducerea emisiilor inainte de 2030; (ii) transformarea finantarii climatice, prin indeplinirea vechilor promisiuni si stabilirea cadrului pentru un nou acord in domeniul finantarii; (iii) plasarea naturii, a oamenilor, a vietii si a mijloacelor de existenta in centrul actiunii impotriva schimbarilor climatice; (iv) mobilizarea pentru organizarea celei mai incluzive conferinte.
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a sustinut sambata, 2 decembrie 2023, o alocutiune in cadrul Evenimentului la Nivel Inalt privind Atenuarea Schimbarilor Climatice corelat procesului de Evaluare Globala: "Avem nevoie de angajamente noi si indraznete pentru a ne atinge obiectivele climatice si cred ca Romania poate fi considerata un exemplu in aceasta privinta. Comparativ cu 1990, Romania si-a redus emisiile cu peste doua treimi si isi propune sa atinga o reducere de aproximativ 80% pana in 2030.
Mai mult decat atat, Romania produce aproximativ doua treimi din energia electrica din surse cu emisii reduse de dioxid de carbon, regenerabile si nucleare, si intentioneaza sa creasca si mai mult ponderea regenerabilelor in sectorul sau de energie electrica la 76% din capacitatea totala instalata pana in 2030. Acest lucru plaseaza tara mea intr-o pozitie privilegiata inclusiv in privinta producerii de bunuri si servicii cu amprenta de carbon redusa.
Trebuie sa ne asiguram, de asemenea, ca tranzitia ecologica este si o tranzitie echitabila. Trebuie sa indeplinim, in acelasi timp, Obiectivele de Dezvoltare Durabila legate de actiunea climatica si de eradicarea saraciei. Decarbonizarea, cresterea economica si crearea de locuri de munca trebuie sa mearga mana in mana. Pana in 2027, tara noastra va investi 2,5 miliarde de euro din Fondul UE pentru Tranzitie Justa in diversificarea energetica si economica a judetelor din Romania dependente de industrii intensive in carbon".
In interventia sa in cadrul evenimentului care a marcat intrarea Romaniei in Alianta Solara Internationala, Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a punctat:
"Sunt convins ca, prin aderarea la Alianta Solara Internationala, Romania va avea o cooperare mai larga si mai profunda cu India, gazda Secretariatului Aliantei, precum si cu alte tari interesate in accelerarea atenuarii schimbarilor climatice.
Romania urmareste sa isi extinda capacitatea de producere a energiei solare si sa imbunatateasca accesul national la energia electrica solara la preturi accesibile. De asemenea, pentru asta este necesar sa cooperam la nivel global, prin aliante precum aceasta, in ceea ce priveste finantarea, dezvoltarea tehnologiei si consolidarea capacitatii solare. Alaturarea la aceasta alianta va sustine Romania in implementarea obiectivelor ambitioase privind energia solara incluse in Planul National Integrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice. Pana in 2030, Romania isi propune sa instaleze o capacitate de energie solara de peste 8 Gigawati, reprezentand 24% din consumul final brut de energie electrica din surse regenerabile. Angajamentul Romaniei de a-si creste capacitatea instalata de energie solara este pe deplin aliniat la Strategia UE privind Energia Solara si va contribui la implementarea Acordului de la Paris".
Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Mircea Fechet, va conduce delegatia Romaniei in perioada 8-11 decembrie 2023. De asemenea, reprezentarea Romaniei in cadrul reuniunilor de coordonare UE pentru perioada celei de-a doua saptamani, la nivel inalt, va fi asigurata de Ionut-Sorin Banciu, secretar de stat in cadrul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor.