Activitatea de tranzactionare din sectorul energiei si utilitatilor de la nivel global a atins un nivel record in 2018, inregistrand o crestere de 28% a valorii totale a tranzactiilor, la 256,3 miliarde de dolari, si un numar de 546 de tranzactii, arata raportul EY Power transactions and trends Q42018.
Tranzactiile din Europa au atras cea mai mare parte din valoarea tranzactiilor din sectorul energiei si utilitatilor in 2018, 126,5 miliarde de dolari, si o crestere de 2,5 ori fata de nivelul de 50,3 miliarde de dolari inregistrat in 2017. Energia regenerabila a continuat sa alimenteze volumul tranzactiilor – cu 253 tranzactii reprezentand 46% din volumul total la nivelul tuturor regiunilor si 19% din valoarea totala a tranzactiilor (48,3 miliarde de dolari). In 2018, cinci tranzactii implicand operatiuni de utilitati integrate, fiecare in valoare de peste 1 miliard de dolari, au generat 32 miliarde de dolari (32%) din valoarea totala a tranzactiilor de pe continentul american.
In ceea ce priveste fluxurile de capital, Statele Unite au ramas cea mai atractiva destinatie, capitalul investit aici in 2018 cumuland 81,4 miliarde de dolari, din care tranzactii interne in valoare de 55,1 miliarde de dolari si investitii straine de 26,3 miliarde de dolari. Canada a investit 20,2 miliarde de dolari in SUA (67,3% din activitatea investitionala totala canadiana), cu investitii interne de doar 6,1 miliarde de dolari. China a fost principalul investitor in strainatate, plasand 34 miliarde de dolari in alte tari, din care 32,6 miliarde de dolari in Europa.
„2018 a fost un an exceptional pentru activitatea de tranzactionare din sectorul energiei si al utilitatilor de la nivel global, care a fost impulsionata de optimizarea portofoliilor si de tranzactiile M&A de dimensiuni mari. Desi corporatiile au realizat 70% din numarul total al tranzactiilor si au generat 80% din valoarea totala a acestora, a existat un interes foarte mare si din partea investitorilor financiari. De asemenea, piata noilor surse de energie a continuat sa creasca atat ca dimensiune, cat si ca importanta, pe fondul cererii din partea clientilor si al reglementarilor. Pe masura ce inaintam in 2019, ne asteptam sa se mentina interesul pentru investitiile in energie regenerabila, pentru stocarea energiei si in infrastructura pentru vehiculele electrice”, a declarat Miles Huq, coordonator EY Global Power & Utilities Transactions Advisory.
Energia regenerabila si stocarea energiei raman principalii vectori de crestere pe continentul american
In 2018, valoarea tranzactiilor din sectorul energiei si utilitatilor de pe continentul american a scazut cu 3% la 98,9 miliarde de dolari, pe fondul unei scaderi de 7% in SUA, in timp ce restul regiunii a inregistrat o crestere de 22% fata de anul anterior.
In ceea ce priveste perspectivele, schimbarile preconizate ale politicilor energetice din Brazilia, Mexic si Columbia ar putea incuraja cererea de investitii in aceste state. In februarie 2018, autoritatea federala de reglementare a sectorului energetic (FERC) din SUA a emis Ordinul 841, care va permite deschiderea pietelor la resursele de stocare a energiei si este de asteptat sa impulsioneze investitiile in stocarea de energie in Statele Unite.
Reformele deschid calea tranzitiei Europei spre energie verde
Reformele pietei energetice din Uniunea Europeana (UE), incluzand majorarea tintelor privind ponderea surselor de energie regenerabila pentru 2030, impunerea unor limite de emisii de CO2 asupra industriei transporturilor si eliminarea remunerarii capacitatilor pentru producerea de electricitate pe baza de combustibili fosili, vizeaza accelerarea tranzitiei spre energie verde.
„Si in Romania vedem initiative corporative de promovare a autovehiculelor electrice si a infrastructurii pentru incarcarea acestora. Stocarea energiei electrice a captat un interes crescut si asteapta un cadru de reglementare corespunzator pentru remunerarea investitiilor. Noi proiecte eoliene cu turbine moderne de dimensiuni/capacitati crescute si investitie specifica mai mica (ce va duce la cost de productie mai mic) sunt in faze avansate de analiza. Asteptam tranzactii spectaculoase cu proiecte existente in contextul necesitatii de integrare pe verticala producere-furnizare. Pe fundalul absentei marilor proiecte centralizate ce ar trebui sa acopere retragerile din functiune ale capacitatilor invechite, vom vedea o tendinta de descentralizare a producerii energiei electrice, cu prosumerii in rol principal. Probabil primii vor fi consumatorii nerezidentiali”, a declarat Valeriu Binig, Senior Advisor al EY Romania.
Activele de productie au alimentat valoarea tranzactiilor din Asia-Pacific
Asia-Pacific a inregistrat o scadere de 36% a valorii tranzactiilor, la 29,7 miliarde de dolari de la 46,7 miliarde de dolari in 2017. Mai mult de jumatate (15,4 miliarde de dolari) din valoarea tranzactiilor a fost generata de activele de productie, pe fondul a doua tranzactii in valoare de 9,5 miliarde de dolari.
„In 2019, pe fondul cresterii ratelor dobanzilor, al instabilitatii conditiilor macroeconomice si al tensiunilor politice care au un impact major asupra investitorilor, anticipam conditii dificile pentru piata M&A. Este posibil ca piata sa se modifice favorizand creditorii in detrimentul debitorilor, fiind necesar un nivel tot mai mare de sofisticare pentru a identifica si concretiza oportunitatile de investitii strategice”, a declarat Huq.