RO EN
Coșul este gol

ANDERSEN: Primul raport de sustenabilitate corporatista

In luna iunie 2012, oficialii celui mai important producator de ferestre din Statele Unite ale Americii si unul dintre cei mai mari fabricanti de profil pe plan global, Andersen Corporation – cu sediul central in Bayport, Minnesota, au anuntat publicarea raportului de sustenabilitate aferent anului 2011, ceea ce constituie o premiera din punct de vedere istoric. „Documentul a fost pregatit pe baza liniilor directoare ale Initiativei pentru Raportare Globala (GRI) si asigura o abordare comprehensiva a strategiei Andersen ce presupune derularea afacerilor prin intermediul unor practici ce presupun dezvoltarea durabila, axate pe trei piloni principali: responsabilitate sociala corporatista (asa-numita companie-cetatean, ce se implica activ in comunitatile din care face parte), protectie a mediului (prin actiuni specifice de limitare a oricaror daune de multe ori ireversibile induse ambientului) si dezvoltare/inovare a produselor de tamplarie. De fapt, este vorba despre transparenta in ceea ce priveste activitatea holdingului, raportul constituind cel mai potrivit instrument de masurare a performantei operationale si reprezentand o provocare pentru toti angajatii Andersen, care sunt stimulati sa aiba tot mai multe initiative de dezvoltare durabila in fiecare an. De altfel, daca ne raportam la istoricul companiei, se poate observa ca sustenabilitatea nu ne-a fost niciodata necunoscuta, ci dimpotriva, metaforic vorbind, se afla in ADN-ul nostru. Cultura corporatista pe care am creat-o ne-a invatat ca succesul inseamna cu totul altceva decat vanzarea de produse performante si competitive, bazandu-se de fapt pe impactul pozitiv al acestora”, a declarat cu prilejul ceremoniei de lansare a raportului Jim Weglewski, director al departamentului de calitate corporatista si sustenabilitate din cadrul Andersen Windows. Conform managerilor firmei, chiar si fara a fi declarate ca atare, initiativele anterioare de sustenabilitate pot fi observate inca de la inceputul activitatii Andersen Windows, din anul 1903, de vreme ce angajatii au depus permanent eforturi de minimizare a cantitatii deseurilor rezultate din productie, de standardizare a ramelor pentru ferestre, de management responsabil al materialelor. „In prezent, 99% din materialele folosite in cadrul centrului industrial din Bayport se intrebuinteaza in cel mai judicios mod cu putinta, Andersen a fost unul dintre primii producatori de tamplarie din SUA care s-a afiliat la programul Energy Star al Agentiei de Protectie a Mediului. In acest an, am primit distinctia de excelenta in sustenabilitate, deoarece am reprezentat singurul fabricant de ferestre ce si-a adjudecat pentru trei ani consecutivi premiul denumit Partenerul Anului la categoria ferestrelor. Reputatia noastra s-a creat si consolidat pe baza produselor de calitate, fabricate in mod responsabil, iar angajamentul Andersen vizavi de sustenabilitate este mult mai profund decat ar presupune simplul fapt ca furnizam ansambluri eficiente energetic. Astfel, suntem atenti la modul in care procuram materiile prime, la eforturile pe care le intreprindem pentru a diminua impactul pe care operatiunile noastre il au asupra mediului si la felul in care angajatii inteleg sa parcurga calea dezvoltarii durabile. Nu trebuie uitate actiunile filantropice, derulate prin intermediul unui parteneriat cu organizatia Habitat for Humanity (HFH), Andersen efectuand permanent donatii de ferestre performante, sponsorizand constructia de locuinte pentru persoanele defavorizate si incurajand munca voluntara a personalului propriu in cadrul proiectelor HFH. Fondatorul holdingului, Hans Andersen, credea in conceptul ce presupune lucrul in echipa, in beneficiul tuturor partilor implicate si de aceea raportul privind dezvoltarea durabila reflecta aceasta idee caracteristica tuturor celor peste 9.000 de angajati ai Andersen Windows, indiferent de pozitia pe care o ocupa fiecare in organizatie. Continuam sa lucram impreuna pentru a atinge tintele stabilite in planul de afaceri, fara a face rabat de la valorile pe care le promovam: integritate, excelenta, inovatie, parteneriat si responsabilitate sociala corporatista”, a mai precizat Jim Weglewski.   
Dintre realizarile consemnate in 2011, care au fost incluse in raportul sustenabilitatii afacerilor Andersen, se disting:
* reducerea impactului energetic cu o cota de 22% in ultimii cinci ani si, din 2007 pana anul trecut, corporatia a economisit energie cu o valoare echivalenta de peste 3 milioane USD, ca urmare a implementarii proiectelor de diminuare a costurilor operationale, schimbarii comportamentului angajatilor privind consumul de resurse si ajustarii volumului productiei;    
* adjudecarea premiului de excelenta in sustenabilitate, in calitate de partener Energy Star;
* efectuarea unor donatii in valoare de peste 50 milioane USD, prin intermediul Fundatiei Andersen Corporation, catre organizatii nonprofit active in comunitatile unde angajatii holdingului locuiesc si/sau isi deruleaza activitatea.
Infiintata ca o afacere de familie, de catre imigrantul danez Hans Andersen, dar care a initiat productia de ferestre standardizate, de serie mare, inca din anul 1904 (cu noua ani inainte ca Henry Ford sa aiba o initiativa asemanatoare in domeniul automobilelor), Andersen Corporation detine astazi 16 unitati de productie in SUA care au o capacitate de fabricatie ce se plaseaza la mai mult de 12 milioane de ferestre si usi pe an. Estimarile curente incadreaza compania in categoria corporatiilor ce au o cifra anuala de afaceri cuprinsa intre 100 miliarde USD si 200 miliarde USD. Materialul patentat Fibrex, destinat executiei ansamblurilor performante de tamplarie, a fost creat de specialistii holdingului ca un sistem compozit cu proprietati structurale, combinand avantajele rasinilor termoplastice si ale fibrelor biodegradabile (din lemn) si fiind, astfel, sustenabil. Ferestrele Fibrex sunt realizate in exclusivitate de divizia Renewal by Andersen Corp, fiind destinate programului de reabilitare termica a imobilelor din SUA. Acestea sunt certificate cu acreditarile Green Seal si Energy Star, avand proprietati sporite de termoizolare, precum si de institutul independent Scientific Certification Systems, in ceea ce priveste calitatea aerului din incintele unde sunt instalate. Informatii suplimentare, la www.andersencorp.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter