RO EN
Coșul este gol

FENSTERBAU/FRONTALE: Locul preferat pentru lansarea noutatilor

Editia 2014 a targului international de tamplarie termoizolanta Fensterbau/Frontale a constituit un real succes atat din punctul de vedere al organizatorilor, cat si din cel al participantilor la eveniment - companii expozante si vizitatori. Desi nimic nu parea sa anunte o asemenea performanta, numarul expertilor care au trecut pragul centrului specializat din Nürnberg a fost cu aproximativ 10% superior valorii consemnate in urma cu doi ani. Cele peste 108.000 de persoane prezente la targ in intervalul 26 - 29 martie a.c. si-au justificat interesul prin afluenta noutatilor care au fost lansate la aceasta manifestare. Practic la fiecare stand organizat in cadrul expozitiei a fost expusa cel putin o solutie inovatoare, care a reusit sa suscite atentia expertilor din domeniu. Deja se consolideaza o noua configuratie a pietei europene de profil, in cadrul careia rolul major in expunerea periodica a noutatilor din bransa de tamplarie termoizolanta va fi asumat preponderent de targul din Bavaria.
 
Peste 60.000 mp pentru companiile specializate in productia de ansambluri din PVC
Fensterbau/Frontale, alaturi de Holz Handwerk, continua sa reprezinte o platforma excelenta pentru reunirea tuturor factorilor de decizie din acest sector de activitate. Numarul firmelor care si-au expus produsele in cele patru zile de expozitie a fost de 1.320 de companii, venite din 39 de state de pe intregul mapamond. Pe langa societatile din Germania, evenimentul a atras o multitudine de agenti economici din Italia, Austria, Polonia si Turcia - acestea fiind principalele state ce au fost reprezentate in mod sustinut la targ. Suprafata totala de expunere, depasind 99.000 mp, a fost complet ocupata, iar cea mai mare parte a acesteia (mai mult de 60.000 mp) a fost dedicata sectiunii Fensterbau/Frontale. Targul a beneficiat, de asemenea, de o arie suplimentara de 9.000 mp, gratie constructiei unei noi hale in cadrul complexului din localitatea bavareza. Referitor la acest subiect, Elke Harreiss, director al expozitiilor organizate de NürnbergMesse, a afirmat ca "strategia de extindere implementata a avut ca principal obiectiv cresterea calitatii serviciilor asigurate partenerilor, in conditiile in care cererea acestora a sporit de la o editie la alta. Avem convingerea ca, astfel, am obtinut - in afara de o dezvoltare extensiva a complexului - inclusiv o sporire a calitatii targului, iar imaginea acestuia va avea mult de castigat in perioada urmatoare".
 
Aproape 800 de companii au avut standuri proprii la Fensterbau/Frontale
Avand in vedere faptul ca majorarea cererii pentru produse sustenabile, care sa asigure, in acelasi timp, o imbunatatire a conditiilor de confort, a devenit o realitate a economiei contemporane, sectorul de tamplarie termoizolanta a trebuit sa se adapteze permanent la acest trend. Astfel, producatorii de ferestre si fatade, arhitectii si dealerii au avut ocazia sa se intalneasca in acest spatiu special amenajat si sa discute pe marginea unor subiecte tehnice, estetice si de design, care sa asigure respectarea exigentelor de eficienta energetica. Beneficiind de prezenta a 795 de companii expozante (in crestere de la cota de 778 de firme, la editia din 2012), Fensterbau/Frontale 2014 si-a confirmat statutul de lider pe acest segment, permitand conturarea unei imagini unice si complete a pietei de profil, cu o acoperire completa in ceea ce priveste sistemele de profile, unitatile prefabricate, panourile vitrate, tehnicile de fixare, echipamentele de siguranta, masinile destinate procesarii etc. Pe langa ofertele consacrate, apartinand marilor furnizori de materiale din bransa, organizatorii targului au oferit oportunitatea noilor firme, al caror portofoliu include solutii inovatoare, sa-si prezinte oferta in mod integrat. Aceasta ocazie a fost exploatata de mai multe companii relativ nou-lansate pe piata de profil, care au expus solutii de rulouri, ferestre/usi cu performante deosebite din punct de vedere al transferului termic, sisteme de protectie solara, tehnici de instalare si aplicatii software de management al activitatii de productie.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter