Orasul Sebes, cu mai mult de 25.000 de locuitori, a devenit un adevarat model economic, inclusiv pentru marile orase din Romania. Sebes este, la ora actuala, orasul cu cea mai mica rata de somaj din Romania - sub 1% - iar acest lucru s-a intamplat datorita investitiilor de peste 400 de milioane de euro cu care un renumit concern german a deschis o fabrica de componente pentru automobilele Mercedes Benz, dupa cum informeaza un comunicat al companiei San Casa, dezvoltatorul unui important proiect imobiliar in localitate.
Pe langa investitiile din domeniul auto, municipiul Sebes (din judetul Alba) este recunoscut pentru investitii masive in fabrici din domeniul alimentar, industria de prelucrare a lemnului, iar domeniul imobiliar a inceput sa cunoasca o dezvoltare din ce in ce in mai mare. Totodata, Sebesul are trei intrari la Autostrada A1, iar in curand se va crea o legatura directa si rapida cu municipiul Cluj-Napoca prin Autostrada A10, se mai arata in comunicat.
In acest context, San Casa - unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Sebes si totodata din judetul Alba - a anuntat lansarea unui nou proiect imobiliar complex, denumit Atmosphere Residence, care contine aproximativ 350 de apartamente si va ocupa o suprafata totala de peste 40.000 mp.
Constructia complexului de apartamente a inceput deja si se vrea a fi un proiect urbanistic de poveste, care contine spatii verzi pentru petrecerea timpului liber, o gradinita, spatii comerciale si locuri de joaca pentru cei mici. Atmosphere Residence este amplasat in imediata vecinatate a singurului centru comercial din Sebes si la o distanta de mai putin de un kilometru de centrul orasului.
„Acesta este al doilea proiect major in constructia de apartamente, dupa ansamblul Eleganta, care a fost un real succes. Asa cum spune si sloganul nostru «Calitatea face diferenta!», intotdeauna am pus pe primul loc calitatea in detrimentul cantitatii si acest lucru a facut ca apartamentele pe care noi le construim sa fie foarte apreciate si cautate. Atmosphere Residence este un proiect nou si ambitios prin care dorim sa ridicam standardele in constructii la cel mai inalt nivel, in acest scop ajutandu-ne si experienta pe care am dobandit-o in cei 18 ani de activitate”, a declarat Dan Similie, CEO si Managing Partner al San Casa.
Dupa cum sustine dezvoltatorul, „amplasamentul excelent al complexului poate fi o alternativa foarte buna pentru tinerii care isi doresc sa locuiasca in apropierea unui loc de munca si doresc sa castige timp pretios, dar si pentru cei care doresc sa realizeze o investitie intr-un oras in continua dezvoltare, asa cum este municipiul Sebes”.
Apartamentele din proiectul Atmosphere Residence sunt concepute astfel incat fiecare client sa isi poata personaliza spatiul dupa propria dorinta. Dezvoltatorul pune la dispozitia celor interesati apartamente cu 1, 2, 3 si 4 camere de diferite dimensiuni si dotate cu balcoane sau terase private, dar si apartamente de lux foarte generoase din punctul de vedere al spatiului, cu o suprafata de aproximativ 137 mp. Informatii suplimentare, la www.atmosphere-residence.ro