Primaria Sibiu intentioneaza sa construiasca doua crese noi, proiecte pentru care va aplica pentru obtinerea de fonduri europene nerambursabile pe Axa 4 a Programului Operational Regional destinata sprijinirii dezvoltarii urbane durabile.
“In Sibiu exista un deficit de locuri in crese, oferta administratiei locale nefiind completata de mediul privat, cum este cazul gradinitelor. Pentru a suplimenta numarul de locuri din crese, am initiat constructia a doua astfel de unitati in doua cartiere ale orasului” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Municipalitatea a alcatuit prin firme specializate studii de fezabilitate pentru:
- O cresa in cartierul Strand, langa scoala si gradinita de pe strada Hategului.
- O cresa in cartierul Tiglari, in curtea interioara a Gradinitei nr. 36 de pe strada Constructorilor.
Cele doua cladiri vor fi compuse din subsol, parter si etaj si vor include sali de clasa, vestiare, grupuri sanitare, un cabinet medical, bucatarie, sala de mese, spalatorie si un spatiu pentru centrala termica proprie. Valoarea estimata a celor doua proiecte este de 7,1 milioane de lei. Proiectele vor fi supuse aprobarii Consiliului Local in sedinta din aceasta luna.
Extinderea scolii gimnaziale Nicolae Iorga si constructia unei sali de sport
Primaria Sibiu a realizat un studiu de fezabilitate pentru extinderea scolii gimnaziale Nicolae Iorga si constructia unei sali de sport corespunzatoare pentru elevii acestei scoli. Consiliul Local Sibiu se va exprima in sedinta de joi, 26 octombrie pe tema acestui proiect pe care Primaria Sibiu il va depune la Agentia de Dezvoltare Regionala Centru in vederea obtinerii de fonduri europene nerambursabile pe Axa 10 a Programului Operational Regional - Imbunatatirea infrastructurii educationale.
Extinderea acestei scoli este necesara pentru eliminarea invatamantului in doua schimburi. Sala de sport va fi foarte utila avand in vedere ca scoala Nicolae Iorga este o unitate de invatamant cu multi elevi, dar nu are o sala corespunzatoare pentru desfasurarea orelor de sport.
Investitia estimata la 7,4 milioane de lei prevede constructia a doua corpuri noi:
- Un corp cu parter si doua etaje care va oferi inca 22 de sali de clasa pe langa cele 31 existente, eliminandu-se astfel desfasurarea orelor de curs in doua schimburi. De asemenea, in acest corp se va amenaja un laborator, grupuri sanitare si o sala profesorala. Noul spatiu are o suprafata totala de peste 2000 de metri patrati si va putea primi aproximativ 660 de elevi.
- Un corp in care va fi creata sala de sport, impreuna cu anexele necesare: vestiare, cabinetele profesorilor de sport, magazia pentru materialele sportive si o camera pentru centrala termica proprie. Cladirea va fi alcatuita doar din parter care are o suprafata de aproximativ 770 de metri patrati.
Cladirea actuala a scolii gimnaziale Nicolae Iorga, fosta scoala nr. 6, a fost construita in 1976.