Obiectivul initiativei este de a crea conditii-cadru de natura juridica si financiara mai bune pentru a facilita accesul tuturor persoanelor la locuinte in Europa. Organizatorii solicita Comisiei Europene sa asigure facilitarea accesului tuturor la locuinte sociale si la preturi accesibile, neaplicarea criteriilor de la Maastricht in cazul investitiilor publice in locuinte sociale si la preturi accesibile, un acces mai bun la finantarea UE pentru dezvoltatorii de locuinte fara scop lucrativ si care utilizeaza metode durabile, norme sociale, bazate pe concurenta, pentru inchirierea de locuinte pe termen scurt si elaborarea de statistici privind necesitatile in materie de locuinte in Europa.
In temeiul tratatelor, UE poate adopta acte juridice in acest domeniu, de exemplu in legatura cu normele pietei interne, precum si cu consolidarea coeziunii economice, sociale si teritoriale in Europa. Prin urmare, Comisia Europeana a decis sa inregistreze initiativa. Decizia Comisiei are ca obiect doar admisibilitatea juridica a propunerii. Comisia nu a analizat inca fondul.
Inregistrarea initiativei va avea loc la 18 martie 2019, dupa care va urma procesul de colectare a semnaturilor de sprijin de catre organizatori, care va dura un an. Daca dupa un an se vor aduna un milion de declaratii de sustinere a initiativei, din cel putin sapte state membre diferite, Comisia Europeana va avea la dispozitie trei luni pentru a lua o decizie. Comisia poate decide sa dea curs solicitarii sau nu si va trebui, in ambele cazuri, sa precizeze motivele.