RO EN
Coșul este gol

CBRE: Cererea de spatii de birouri de clasa A ramane la cote ridicate si in 2019

Cererile de inchiriere au insumat 325.000 m2, iar 81% dintre spatiile tranzactionate sunt situate in cladiri de birouri de clasa A. Stocul modern de spatii de birouri a ajuns la 2,91 milioane de metri patrati, cu 144.000 m2 livrati in 2018, in crestere cu 15% fata de 2017. Segmentul spatiilor de birouri va continua sa se dezvolte accelerat si in 2019, iar 15 noi proiecte vor fi demarate in cursul acestui an. Cu toate acestea, piata resimte lipsa mai multor proiecte, nivelul cererii fiind in continuare peste oferta existenta. In acest moment, 50% din suprafata totala care va fi finalizata in 2019 este deja inchiriata, ceea ce reprezinta un indicator clar al necesitatii livrarii mai multor spatii de birouri.
In partea de vest a capitalei s-au inregistrat cele mai mai multe cereri de inchiriere in 2018, cu 36% din totalul tranzactiilor. Pe a doua pozitie s-au situat zona centrala si zona de nord, ambele cu 17%, urmate de Pipera cu 14% si de CBD (zona Piata Victoriei, Piata Charles de Gaulle), zona care se apropie de limita superioara a spatiului disponibil pentru construirea de noi proiecte, cu 13%. Din punct de vedere al tipului de tranzactie, in 2018 contractele de pre-inchiere au avut o pondere de 35%, renegocierile de 26%, urmate de relocari cu 20% si de cereri noi sau extinderi ale unor spatii existente, cu 19%.
In 2019 sunt anuntate 15 proiecte care totalizeaza peste 304.000 m2, iar vestul capitalei ramane campion detasat in topul celor mai active zone. Astfel, 48% dintre proiecte se gasesc in partea de vest a Bucurestiului, 24% in nord, 10% in zona CBD, 9% in zona centrala si 8% in Pipera.
In prezent, din stocul total de spatii moderne de birouri, in partea de nord a capitalei si in Pipera se gaseste cea mai mare parte, de altfel aceste zone au fost considerate pentru multi ani traditionale pentru amplasarea complexelor de birouri si unde s-a construit masiv. Insa tendinta actuala este de creare a unor noi poli, cum este zona Timpuri Noi, situata in partea de centru-sud a capitalei. Proiectul Timpuri Noi Square localizat aici, si a carui contributie in dezvoltarea zonei este indiscutabila, functioneaza ca o ancora, urmand sa atraga din ce in ce mai multe investitii si noi chiriasi la fel de spectaculosi ca cei adusi de CBRE Romania, dar sa inspire si alti dezvoltatori care au sesizat potentialul zonei. Un interes din ce in ce mai ridicat se manifesta si pentru zona Bulevardul Expozitiei - Piata Presei Libere care va contiua sa se extinda in mod organic si in 2019.
Totalul de 2,91 milioane m2 de spatii de birouri existente in capitala sunt impartiti astfel: 782.206 m2 in partea de nord, 689.391 m2 in Pipera, 489.095 in partea zona centrala, 432.089 m2 in CBD, 412.013 in partea de vest. Cea mai mica suprafata se gaseste in zona de est, unde au fost construiti pana in acest moment 57.775 m2 si in sudul capitalei, unde se afla doar 47.780 m2 de spatii de birouri. Ambele zone au insa capacitatea de a se dezvolta in viitor.
“2018 a fost un an extrem de bun, iar conform analizelor noastre, in 2019 piata spatiilor de birouri va tura si mai mult motoarele. Cu toate acestea, nevoia unor noi proiecte de clasa A ramane la cote ridicate, mai ales in contextul intrarii unor noi jucatori pe piata, asa cum se prefigureaza. Timpul de asteptare pentru gasirea unor birouri de calitate si bine amplasate se situeaza intre 12 si 24 de luni. Pentru ca aceasta nisa sa isi continue cresterea si pentru ca Romania sa ajunga la nivelul pietelor mari din regiune, cred ca dezvoltatorii si companiile de consultanta trebuie sa devina din ce in ce mai creativi si dispusi sa investeasca in inovatie”, a explicat Mihai Paduroiu, Head of Advisory & Transaction Services al CBRE Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter