Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Arges, Dan Manu, a semnat, la Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE), primele doua contracte finantate prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) 2017-2020. Acestea vizeaza modernizarea DJ 703B, intre localitatile Serbanesti (DJ 659) si Silistea (km 70+826), cu o lungime de 7,4 km si o valoare de 14,78 milioane de lei, respectiv reabilitarea DJ 703B, pe sectorul dintre Costesti (DN 65A) si Serbanesti (DJ 659), km 60+325 - km 68+783, cu o lungime de 8,4 km si o valoare de 10,8 milioane de lei. Prin asfaltarea si modernizarea celor doua drumuri judetene, orasul Costesti si localitatile din zona vor fi conectate direct cu autostrada Bucuresti - Pitesti.
Prin PNDL 2, in judetul Arges vor beneficia de finantare 151 de programe, din care noua au fost depuse de CJ Arges:
- Consolidarea si reabilitarea Spital Judetean de Urgenta Pitesti (cu o valoare de 75,9 milioane de lei);
- Modernizarea DJ 702A pe sectorul Ciupa-Ratesti (km 33+030 - km 35+696), in valoare de 4.5 milioane de lei;
- Modernizarea DJ 703B, intre Costesti (DN 65A) si Serbanesti (DJ 659);
- Modernizarea DJ 703B, pe sectorul Moraresti - Uda (km 17+753 - km 20+253), cu o lungime de 2,5km si o valoare de 9,8 milioane de lei;
- Modernizarea DJ 703B, intre Serbanesti (DJ 659) si Silistea;
- Pod pe DJ 703H, pe tronsonul Curtea de Arges (DN 7C) - Valea Danului-Cepari, la km 0+597, cu o lungime de 152 de metri si o valoare de 11,84 milioane de lei (in comuna Valea Danului);
- Pod pe DJ 731B (Samara - Babana - Cocu), la km 3+964, peste paraul Vartop, cu o lungime de 24 de metri si o valoare de 2,85 milioane de lei (in comuna Babana);
- Pod pe DJ 738 (Jugur - Draghici - Mihaesti) peste raul Targului, la km 21+900 (in comuna Mihaesti), proiect evaluat la 4,22 milioane de lei;
- Pod pe DJ 741 (Pitesti - Valea Mare - Fagetu - Mioveni), la km 2+060, peste paraul Valea Mare (Ploscaru), la Stefanesti, proiect in valoare de 2,6 milioane de lei.
PNDL, coordonat de MDRAPFE, stabileste cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanta nationala, care sustin dezvoltarea regionala prin realizarea unor lucrari de alimentari cu apa, canalizari, infrastructura rutiera, gradinite, scoli si unitati sanitare.