S-a semnat un nou contract de finantare pentru „Cresterea eficientei energetice in Spitalul Municipal Campina”. Proiectul prin care se vor realiza investitii in valoare totala de 26.528.353 lei este finantat din Programul Operational Regional 2014 - 2020, in cadrul Axei prioritare 3 „Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon”, Prioritatea de investitii 3.1 „Sprijinirea eficientei energetice, a gestionarii inteligente a energiei si a utilizarii energiei din surse regenerabile in infrastructurile publice, inclusiv in cladirile publice, si in sectorul locuintelor”, Operatiunea B - Cladiri publice. Din valoarea totala a investitiilor, peste 14 milioane de lei sunt alocate din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR), aproximativ 2,1 milioane de lei provin din bugetul national, in timp ce aproape 332 de mii de lei constituie cofinantarea eligibila a beneficiarului.
Beneficiarul de fonduri Regio, Primaria Municipiului Campina, are ca obiectiv imbunatatirea infrastructurii medicale, prin cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal Campina. Astfel, prin acest demers corpul C al cladirii Spitalului Municipal Campina va avea o performanta energetica imbunatatita, trecand de la clasa energetica C la clasa energetica A, nivelul anual al emisiilor de gaze va fi redus cu minimum 40% si consumul anual de energie primara aferent cladirii spitalului va scadea cu minimum 60%. In cadrul proiectului sunt prevazute lucrari de interventie, precum: termoizolarea si eficientizarea energetica, modernizarea instalatiilor electrice, de iluminat si a sistemelor de climatizare, implementarea sistemelor de management energetic, instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice, inlocuirea lifturilor existente, precum si refacerea finisajelor in zonele de interventie.
In prezent, in regiunea Sud Muntenia au fost inregistrate 1.124 de proiecte (inclusiv aplicatiile dedicate SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7 miliarde de lei. Dintre acestea, 297 de aplicatii, cu o valoare eligibila de aproximativ 1,8 miliarde de lei, au fost depuse de solicitantii din judetul Prahova. In acest context, numai la nivelul Axei prioritare 3, Prioritatea de investitii 3.1B, exista 18 aplicatii ce au o valoare eligibila de peste 100 de milioane de lei.