RO EN
Coșul este gol

ADEPLAST crestere de 12% si obtinere vanzari de 216 milioane lei in primele 6 luni

AdePlast, cel mai important producator de materiale de constructii autohton, a inregistrat o crestere de 12% in prima jumatate a anului, cu o cifra de afaceri de 216 milioane lei. “Rezultatul este unul foarte bun si se situeaza in prognozele de la inceputul anului. Aici am avut in vedere un inceput de an anevoios, din cauza vremii, dar si o incetinire a dezvoltarii segmentului rezidential si al segementului constructiilor noi, indusa de evolutia ratelor dobanzii pe piata monetara. Insa a existat o crestere consistenta a segmentului constructiilor nerezidentiale si a segmentului lucrarilor de intretinere si reparatii. Ne concentram pe extinderea pietei, iar cu noua platforma de la Isalnita, care porneste luna aceasta, vom fi mult mai prezenti pe zona de sud, dar si pe pietele din Bulgaria, Serbia si Muntenegru”, declara Daniel Stancescu, CEO AdePlast.
Acelasi volum de crestere a fost raportat si la export. Astfel, compania a reusit o crestere de 12% pe pietele externe, atingand valoarea de 20 miloane lei, cele mai mari volume fiind realizate in tarile limitrofe Romaniei.
Compania porneste in aceasta luna productia pe platforma industriala de la Isalnita. In acest moment fabrica de polistiren de pe platforma se afla in probe tehnologice. Investitiile totale in platforma se vor ridica la 22 milioane de lei.
Din punct de vedere al proiectiilor pentru restul anului, AdePlast se asteapta la o evolutie pozitiva, cel putin in acelasi ritm ca pana acum, chiar daca in piata sunt inca multe aspecte negative care trebuie reglate. “Cu toate progresele inregistrate in ultimii ani, piata Romaniei continua sa fie una de volum, dar avem sperante ca va deveni una de calitate si diversitate, in special pe categoria termosistemelor, dar si mortarelor mecanizate, care pot aduce o valoare adaugata reala in activitatea pe santiere, dar si pentru beneficiarii finali. Din pacate, pe fondul puterii de cumparare inca reduse, continua sa existe in piata produse de slaba calitate, fabricate si prezente mai mult regional, existand putina inovatie si multa imitatie. Pe langa aceasta situatie, tara noastra nu pare constienta ca in pana in 2020 va trebui sa implementam masurile asa numite Directive Europene 20/20/20 privind eficienta energetica si ne vom trezi iar pe ultima suta de metri, pentru a evita infringementul, ca vom reabilta cladiri pe banda rulanta, fara atentie la calitatea materialelor si a executiei lucrarilor”, explica Daniel Stancescu.
AdePlast este cel mai important producator roman materiale de constructii cu patru platforme industriale situate in Oradea, Ploiesti, Roman si Isalnita.
Oradea- Capacitatea de productie este de 250.000 de tone adezivi si mortare uscate, 50.000 de tone / an vopsele si tencuieli decorative si 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), avand inclusa si capacitatea de productie de polistiren grafitat in cobranding cu firma BASF.
Ploiesti- Pe platforma industriala de la Ploiesti se afla o fabrica de adezivi si mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an, o fabrica de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o linie de productie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adauga o fabrica de vopsele, tencuieli decorative, lacuri si emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone / an.
Roman- AdePlast detine o zona industriala care include o fabrica de adezivi si mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an si o linie de productie de polistiren expandat cu o capacitate anuala de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producatorul de termosistem numarul 1 din Romania, avand toate materialele componente realizate in fabricile proprii.
Isalnita - AdePlast detine o zona industriala de 20 de hectare care include o fabrica de adezivi si mortare uscate cu o capacitate de 1600 tone/zi si o fabrica de polistiren expandat cu o capacitate anuala de 700.000 de metri cubi. Tehnologiile de productie implementate la Isalnita sunt cele mai noi la nivel mondial.
Astfel, Adeplast a devenit producatorul de termosistem numarul 1 din Romania, avand toate materialele componente realizate in fabricile proprii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter