„Pandemia Covid-19 a redus brusc la tacere si a oprit goana obsesiva a lumii tehno-economice; cei mai multi dintre noi putem auzi linistea oraselor in intimitatea izolata a camerelor noastre. Am devenit spectatori ai unui reality-show global dramatic in care suntem simultan spectatori pasivi si participanti neputinciosi. Toate institutiile, industriile, divertismentele, rutinele si practicile cotidiene au fost scoase din cursul lor obisnuit.Situatia a aparut pe neasteptate, sfidand faptul ca o pandemie globala a fost unul dintre cele mai populare scenarii distopice, alaturi de catastrofe nucleare sau de alta utilizare abuziva a stiintei, cum ar fi manipularea genetica, inteligenta artificiala sau, mai recent, schimbarea climatica. Istoria ne ofera, de asemenea, o multime de precedente, de la ciuma la tuberculoza, poliomielita, la SARS, SIDA si Ebola. Pandemia actuala ne-a amintit si de pericolul concentrarii unei puteri prea mari in cateva maini. Panopticul digital mondial, care s-a dezvoltat pe nebagare de seama in jurul nostru, ameninta acum cu consecinte severe. Paradoxal, desi suntem constransi la intimitate fortata, suntem in pericol sa ne pierdem intimitatea si controlul asupra vietii noastre. Este evident ca pandemia ne poate invata lectii importante.
(Pandemia ne-a inchis si viziunea asupra viitorului, deoarece nimeni nu poate spune cum si cand vom iesi din acest test al realitatii la care natura supune sistemele, credintele si valorile umane. Una dintre cele mai tulburatoare observatii este constientizarea cu privire la cat de ingust este de fapt focusul societatii informationale; concentrandu-ne pe pandemie, am pierdut complet din vedere alte tragedii umane care se intampla in acest timp in Siria, Yemen, Turcia si in alte parti. Este evident ca toate scenariile - economic, tehnologic, cultural, educational, social si individual - trebuie regandite in viitorul apropiat. Aceasta este si o sansa pentru noi.
Sarcina arhitecturii este [in mod similar] mentinerea articularii calitative, experientiala si existentiala, a locului si spatiului. In loc sa participe la procesul de accelerare si mai mare a experientei noastre cu lumea, arhitectura trebuie sa incetineasca experienta umana si sa apere cu persistenta incetul uman innascut, inradacinarea, tacerea si intelesul existential. In loc sa sustina status quo-ul lumii consumului, mestesugul arhitecturii trebuie sa consolideze sensul uman al vietii si mediile vietii.
Acum ca ne-am gasit dintr-o data izolati in casele noastre, avem si posibilitatea de a reinvata arta locuirii. Locuirea este o abilitate fundamentala a omului, pe care omul modern a pierdut-o, asa cum a argumentat Martin Heidegger in eseul sau Construire, locuire, gandire, din 1954. Acum suntem invitati sa gandim contextual, responsabil si din perspectiva timpului experiential, in locul timpilor fragmentati ai economiilor accelerate din prezent.
In izolarea noastra personala din perioada pandemiei, putem realiza ca imaginatia este calitatea noastra cea mai pretioasa si umana, si ca insusi comportamentul etic solicita imaginatia. Pur si simplu, nu exista judecata etica fara capacitatea de a imagina consecintele altor alegeri. Pandemia globala a concretizat nevoia cruciala de valori alternative, moduri de a gandi si de a actiona. Izolarea actuala ne invata ca imaginatia este cel mai de pret dar si fel de a fi liberi.”
Fragmentele fac parte din eseul scris de arh. Juhani Pallasmaa, publicat aici.
