RO EN
Coșul este gol

ADP green building: Cerere mare pentru reabilitatea cladirilor existente de birouri

ADP green building este o companie specializata pe furnizarea serviciilor de evaluare si certificare a sustenabilitatii constructiilor, conformare energetica, decarbonizare a mediului construit, implicata de-a lungul anilor in designul unor constructii de inalta performanta din punct de vedere al dezvoltarii durabile, multe dintre acestea fiind certificate in sistemul de sustenabilitate BREEAM. Printre cele mai reprezentative obiective se afla Penny Otopeni, VOX Technology Park, sediul Bancii Transilvania, numeroase cladiri CTP din Romania, Bulgaria, Serbia si Slovacia, Spitalul de Copii din Cluj-Napoca etc. Arh. Adrian Pop, directorul general ADP green building, detaliaza in cele ce urmeaza o serie de aspecte importante ale activitatii curente, cu accent pe noile standarde de performanta energetica. 
 
- Ce impact a avut criza energetica asupra cladirilor de birouri? Au aparut noi standarde de eficienta energetica sau actualizari ale celor existente, in acest context?
- Dezvoltarea de noi cladiri de birouri, cel putin din prisma activitatii noastre si a discutiilor pe care le avem cu partenerii nostri, stagneaza. Efectele lucrului remote si perspectivele automatizarii unor procese cu ajutorul inteligentei artificiale au dus inevitabil la o nevoie mai redusa de spatiu pentru organizatiile care folosesc cladirile de birouri. Daca in trecut, majoritatea proiectelor pentru care exista dorinta de a urma un standard de sustenabilitate si a obtine o certificare BREEAM erau cladiri de birouri, in prezent doar 13% din proiectele noastre se incadreaza in categoria respectiva. Acestea se impart in doua grupe: cladiri de birouri speculative, suspendate din lipsa de chiriasi, respectiv cladiri de birouri realizate in urma cu 10-15 ani, care trec printr-un proces de reabilitare, pentru a raspunde cerintelor prezente in aceasta perioada foarte competitiva pentru sectorul cladirilor de birouri. Din perspectiva proiectelor in care este implicata echipa ADP, cele mai active sectoare au ramas, si in 2023, cel industrial (53,5% din proiectele noastre) si de retail (28,9%). 
 
- Care sunt cele mai recente exigente pe care le vedeti in realizarea de cladiri sustenabile si care sunt cerintele majore pentru care opteaza dezvoltatorii de cladiri de birouri din Romania?
- Criza energetica, standardul NZEB si mai ales obiectivele companiilor pentru alinierea la un plan de decarbonizare, au dus la o cerere foarte mare pentru a realiza cladiri cu amprenta de carbon cat mai redusa, incercandu-se renuntarea la gazul natural si folosirea exclusiva a energiei electrice, conformarea anvelopei astfel incat sa fie reduse cat mai mult pierderile de energie, strategii pasive pentru a beneficia de aport solar in sezonul rece si a reduce supraincalzirea pe timpul verii si, desigur, producerea energiei electrice din surse regenerabile. Punctual, am inceput sa primim solicitari pentru a analiza si a transmite sugestii de reducere si a amprentei de carbon inmagazinate a cladirilor. Aceasta este cu siguranta o tema de care vom auzi tot mai mult in anii care urmeaza. Cea mai des intalnita solicitare dinspre dezvoltatorii cladirilor de birouri ramane certificarea BREEAM, insa in ultimul an am finalizat si certificari WELL, studii de conformare energetica sau analiza amprentei de carbon.
 
- Nominalizati principalele provocari pe care le intampinati in procesul de certificare a cladirilor de birouri. Cat dureaza, aproximativ, procesul de certificare a unei cladiri de birouri si care sunt principalele etape ale acestui proces?
- Procesul de analiza si pregatire a documentatiei de certificare dureaza aproximativ la fel pentru orice fel de cladire. Diferentele sunt date de perioadele de avizare si de executie a cladirilor. Cum cladirile de birouri sunt de obicei in tesut urban mai sensibil, este normal sa dureze mult mai mult si etapa de proiectare si cea de executie. In prezent, toate proiectele noastre pentru noi cladiri de birouri sunt suspendate, prelungind foarte mult si pe termen nedefinit finalizarea acestor proiecte. O situatie oarecum diferita intalnim la cladirile de birouri construite acum 10-15 ani, care au un grad bun de ocupare, iar pentru a ramane atractiv trecerea printr-un amplu proces de reabilitare. Pe acest segment se intampla multe lucruri interesante.

- Ce s-a schimbat pe piata de constructii, odata cu intrarea in vigoare a directivelor pentru constructii NZEB? 
- Dupa aproape trei ani de la intrarea in vigoare a reglementarilor NZEB si un an de cand s-a aprobat si metodologia NZEB, constatam ca legea nu se aplica. Se vad foarte multe proiecte care au certificate de performanta energetica care confirma ca nu ating standardul NZEB, dar acestea se autorizeaza si se receptioneaza in continuare. Calculele de consum de energie pe care le facem ne arata ca, de cele mai multe ori, este nevoie de schimbari majore ale proiectelor standard care se faceau inainte de aparitia acestor reglementari sau a celor care inca se fac. A crescut, in general, grosimea termoizolatiilor folosite, am inceput sa discutam mai mult despre atenuarea puntilor termice, despre recuperarea de caldura din instalatiile de ventilare, despre folosirea unor echipamente mai eficiente, despre solutii pasive, pompe de caldura si panouri solare.

- Cum a evoluat activitatea companiei ADP in 2022 si in primele noua luni din 2023? 
- Anul 2022 a adus pentru ADP o dublare a activitatii. In primele 9 luni ale anului 2023, ne apropiem de egalarea anului precedent, deci vom incheia anul cu o usoara crestere. In acest an, insa, ne-am extins activitatea destul de mult spre alte tari: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia si Cehia.
 
- Ce planuri aveti stabilite la nivel de companie, pe termen scurt, mediu si lung?
- Perspectivele industriei imobiliare, nu doar la noi in tara, ci de oriunde din lume, sunt destul de sumbre. Deci, un obiectiv important pentru noi este sa avem capacitatea de a ne adapta cat mai rapid unor situatii neprevazute. Trebuie sa putem creste sau reduce rapid ritmul de lucru, sa oferim in continuare aceleasi servicii de calitate pentru certificarea BREEAM si sa adaugam servicii noi, conexe, care completeaza sau detaliaza tema generala a sustenabilitatii, cu cerinte specifice de conformare energetica, decarbonizare, crearea unei strategii ESG (Environmental, Social, and Governance). Cu acelasi principiu de nucleu solid si periferie variabila, si in privinta localizarii, activitatea noastra de baza ramane in Romania, dar vom continua procesul de internationalizare atat in tarile enumerate anterior, cat si in vestul Europei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter