RO EN
Coșul este gol

SVN Romania: Piata rezidentiala din Transilvania inregistreaza noi recorduri

Piata rezidentiala din Transilvania trece prin cele mai bune momente ale sale din ultimele trei decenii, cu recorduri de livrari, o majorare a numarului de tranzactii si preturi care inregistreaza o evolutie pozitiva fata de perioada similara din 2019, potrivit unui raport de piata realizat de catre compania de consultanta imobiliara SVN Romania.
Astfel, Cluj-Napoca, Sibiu si Oradea, cele mai mari trei piete rezidentiale regionale din Transilvania, au inregistrat in 2019 noi recorduri absolute in ceea ce priveste livrarile de noi locuinte, potrivit calculelor SVN Romania realizate pe baza datelor Institutului National de Statistica (INS).
 
Cluj-Napoca a ramas cea mai mare piata rezidentiala regionala din Romania, cu exceptia regiunii Bucuresti-Ilfov. 7.557 de locuinte au fost finalizate in 2019 in oras si in imprejurimi, in crestere cu 6% comparativ cu anul anterior, stabilindu-se astfel un nou record. Peste 55% dintre acestea au fost finalizate in proiecte rezidentiale amplasate in aria administrativa a orasului. 
Cluj-Napoca a depasit de altfel suburbiile orasului din punct de vedere al proiectelor rezidentiale dezvoltate, in special incepand cu 2015-2016, marcand astfel un nou ciclu de dezvoltare al pietei rezidentiale regionale. Cu toate acestea, localitatile limitrofe au atras in ultimii trei ani predarea a peste 8.000 de noi locuinte, Florestiul, cea mai mare suburbie a Romaniei, atragand anul trecut finalizarea a aproape 2.600 de noi locuinte - un nivel care este insa mai redus comparativ cu recordurile din 2008-2009, cand aproximativ 4.000 de unitati locative erau predate anual in Floresti.
"Piata rezidentiala din Cluj-Napoca a rezistat relativ bine socului produs de criza sanitara prin care trecem. Orasul continua sa se dezvolte macroeconomic iar proiectele realizate temeinic, cu un plan de business bine pus la punct, inregistreaza in continuare rezultate satisfacatoare, desi exista, desigur, si proiecte cu rezultate slabe. Cererea a revenit la niveluri similare cu cele inregistrate anul trecut iar preturile sunt, in medie, cu aproape 10% mai mari fata de acum un an", a declarat Anamaria Burca, managing partner SVN Transilvania.
Numarul de tranzactii cu imobile incheiate in Cluj in primele sapte luni din 2020 a crescut cu 25,5% comparativ cu primele sapte luni din 2019, potrivit datelor Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI), in ciuda celor doua luni de restrictii de circulatie din timpul perioadei Starii de Urgenta. 
 
Sibiu, a doua mare piata rezidentiala din Transilvania si a cincea la nivel national, cu livrari total de locuinte in ultimii 13 ani mai mari comparativ cu cele intregistrate in Iasi sau Brasov, a inregistrat de asemenea noi recorduri in 2019. Astfel, calculele SVN Romania arata ca aproape 2.700 de locuinte au fost predate anul trecut in oras si imprejurimi, cu 18,2% mai multe comparativ cu anul anterior.
Ca o particularitate, Sibiul este singura piata rezidentiala regionala semnificativa in care numarul de unitati locative livrate in oras este depasit constant de cel din suburbii, Selimbar si Cisnadie atragand, fiecare in parte, livrarea anuala a aproximativ 1.000 de noi locuinte.
Numarul de tranzactii incheiate in primele sapte luni din 2020 in Sibiu a fost cu 24,5% mai mare fata de rezultul inregistrat in perioada similara din 2019, potrivit datelor ANCPI. In acest context, gradele de absorbtie ale locuintelor nou dezvoltate in oras si imprejumi s-a mentinut la un nivel satisfacator, temeinicia proiectelor fiind principalul factor de diferentiere a rezultatelor inregistrate.
 
Cea mai spectaculoasa evolutie a fost inregistrata de catre Oradea, unde nivelul de locuinte livrate in 2019 s-a dublat practic comparativ cu anul anterior, pana la 2.161 de locuinte potrivit calculelor SVN Romania. Dublarea numarului de locuinte construite a venit intr-un context in care Oradea cunoaste deja de cativa ani o dezvoltare economica semnificativa, atat pe segmentul industrial cat si pe cel turistic, intrarile de capital din partea localnicilor emigrati fiind de asemenea ridicate. 
"Piata rezidentiala din Oradea se afla in plina faza de dezvoltare, existand un numar tot mai ridicat de noi proiecte. Cerere exista iar daca ai un proiect bine conceput vei inregistra rezultate satisfacatoare, gradele de absorbtie fiind de peste 70% pana la predarea locuintelor. Orasul se dezvolta puternic pe segmentul industrial si se transforma si intr-o atractie turistica demna de luat in considerare, perspectivele generale fiind in continuare de crestere pe termen mediu si lung", a adaugat Anamaria Burca.
Tinand cont de dimensiunea mai redusa a pietei rezidentiale din Oradea, comparativ cu alte orase mari din Romania, cifrele de tranzactii sunt semnificativ influentate de la o luna la alta de livrarea anumitor faze sau proiecte. Astfel, primele sapte luni din 2020 au adus o reducere cu 5,7% a numarului de tranzactii incheiate in Bihor comparativ cu perioada similara din 2019.
 
Alba Iulia si Targu Mures reprezinta singurele orase din Transilvania in care sunt livrate anual intre 500 si 1.000 de noi locuinte. Alba Iulia a inregistrat cea mai puternica dezvoltare din acest punct de vedere, cu o crestere de 85% a numarului de noi locuinte predate in 2019, stabilindu-se astfel un nou record local.
***
SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucatori activi pe piata de consultanta imobiliara din Romania. Compania are si doua birouri regionale, in Brasov si Cluj-Napoca si este si unul dintre principalii competitori pe piata de property management (SVN Romania | Property Management & REO Services) si pe segmentul finantarilor (SVN Romania | Credit & Financial Solutions). SVN International Corp. are peste 200 de birouri in opt tari si regiuni, in care activeaza peste 1.600 de consultanti imobiliari si personal administrativ.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter