RO EN
Coșul este gol

ROTARY: Amanare a finalizarii lucrarilor de reabilitare a Primariei Capitalei

Societatea Rotary Constructii (din Capitala) executa in prezent lucrarile de reabilitare si consolidare a sediului Primariei Municipiului Bucuresti, amplasat pe Bulevardul Regina Elisabeta. Proiectul, a carui valoare a fost estimata la 16 milioane de euro, s-a initiat in urma cu aproape 30 de luni, fiind planificat pentru finalizare - conform acordului-cadru - la sfarsitul lunii iulie 2013. In pofida faptului ca au mai ramas doar noua luni pana la inaugurarea cladirii, lucrarile propriu-zise au fost intarziate si intrerupte temporar, din cauza schimbarii (la jumatatea anului precedent) firmei de proiectare, precum si a faptului ca acestea s-au efectuat in etape, deoarece imobilul gazduieste inclusiv personalul Prefecturii Municipiului Bucuresti, care se afla in plin proces de mutare. Pana in prezent, au fost realizate lucrari de consolidare pentru doua dintre cele trei corpuri ce fac parte din imobil, cea de-a treia latura urmand a intra in procedura de reabilitare dupa mutarea angajatilor prefecturii in imobilul pus la dispozitie de primarie, de pe strada General Berthelot nr. 90, reamenajat recent. In ceea ce priveste stadiul fizic, s-au executat 50% din lucrarile totale, in prezent fiind montate sistemele metalice ce vor sustine structura de rezistenta. In vederea efectuarii acestui proces - mai ales ca imobilul are o vechime de 100 de ani si este grav avariat - se impune decopertarea fundatiei, introducerea unor elemente metalice cu o rezistenta sporita intre blocurile de zidarie si acoperirea intregii structuri cu otel-beton. In prezent, angajatii Primariei Capitalei isi desfasoara activitatea intr-un imobil de birouri inchiriat, amplasat in proximitatea statiei de metrou Grozavesti. In ceea ce priveste activitatea, la nivel general, a firmei de antrepriza, Ilie Vasile, director executiv in cadrul Rotary Constructii a declarat ca „am reusit sa ne mentinem afacerile la o cota acceptabila, in 2011 realizand o cifra de afaceri similara celei inregistrate in anul fiscal precedent. Referitor la situatia din 2012, nu se intrevad imbunatatiri ale performantelor, estimand ca veniturile nu vor depasi nivelul actual. O analiza structurala a activitatii indica un dezechilibru, peste 80% din incasari fiind generate de lucrarile contractate cu beneficiari publici (intrucat segmentul privat are in continuare de suferit, din cauza situatiei economice curente)”. Informatii suplimentare, la www.rotaryconstructii.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter