RO EN
Coșul este gol

NOVUM va dezvolta un ansamblu cu peste 500 de locuinte in zona Parcului Carol

Novum Business Invest va dezvolta un nou proiect rezidential cu peste 500 de unitati in Bucuresti, langa Parcul Carol. Suprafata totala a terenului achizitionat este de 15.100 mp, iar tranzactia a fost intermediata de Crosspoint Real Estate.
Planificat a fi dezvoltat in doua etape, proiectul va avea cinci blocuri, o gradinita si spatii comerciale, iar valoarea proiectului se va ridica la aproximativ 65 milioane euro.
„Am realizat aceasta tranzactie intr-un timp record de doar trei saptamani, insa am investit mai bine de trei ani pentru a cunoaste in detaliu nevoile partenerilor nostri din aceasta tranzactie, Novum si Amcorp. Zona in care se va afla noul proiect este una cu un mare potential, fiind intr-o locatie semicentrala, cu acces facil la o statie de metrou si parcul Carol la doar cativa pasi. Luand in considerare si momentul potrivit (cerere mare pentru apartamentele noi, plus o autorizatie de constructie deja in vigoare) si vasta experienta a dezvoltatorului care a dezvoltat deja mai mult de 2.300 de unitati, suntem siguri ca aceasta parte a orasului va deveni o adresa de dorit”, a spus Ionut Stan (foto), Associate Director, Land Development, Crosspoint Real Estate.
Terenul a fost luat in considerare pentru achizitie de mai multi dezvoltatori, atat locali, cat si internationali. „Suntem mandri ca am fost singurul consilier pe aceasta oferta de referinta pentru zona, care va avea un proiect cu aproximativ 45.000 mp construiti de locuinte si spatii rezidentiale. Vedem un avantaj competitiv din ce in ce mai mare al capitalului romanesc pe piata, dar credem ca sinergia dintre Amcorp si Novum a fost evidenta si ca aceasta a fost cea mai buna optiune pe care proprietarul terenului ar fi putut-o alege. Am facut o serie de tranzactii cu Novum pana acum si putem spune ca este unul dintre cei mai competitivi dezvoltatori rezidentiali de pe piata”, completeaza Catalin Gavrila, Partner, Land Development, Crosspoint Real Estate.
Ionut si Catalin reprezinta departamentul de terenuri al Crosspoint Real Estate si au intermediat impreuna, in acest an, tranzactii in valoare totala de 52,5 milioane de euro. In prezent, acestia mai au in derulare tranzactii cu terenuri in Bucuresti, Iasi, Constanta si Brasov, cu o valoare de peste 55 de milioane de euro, care pot fi inchise pana la sfarsitul anului 2021.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter