Veniturile operationale raportate de dezvoltatorul Impact SA in primele trei luni ale acestui an au crescut de mai mult de cinci ori fata de perioada similara din 2015 (+460%), respectiv de la 5,58 milioane de lei la 31,27 milioane de lei. In intervalul analizat, societatea a raportat un profit net de peste 5 milioane de lei, fata de pierderea neta de 2,52 milioane de lei consemnata in aceeasi perioada a anului trecut. In trimestrul intai, Impact SA a incheiat doua contracte de antrepriza generala pentru continuarea lucrarilor la ansamblul Greenfield, pe care il dezvolta in zona de nord a Capitalei. Astfel, Impact a atribuit companiei de constructii Eren un contract ce vizeaza executia lucrarilor de constructii, instalatii si montajul echipamentelor si utilajelor necesare in vederea finalizarii si livrarii "la cheie" a sapte blocuri (S+P+4E si S+P+5E) incadrate in cea de-a sasea etapa a constructiei ansamblului Greenfield. Tot in trimestrul intai, Impact a mai angajat societatea de constructii Devbon pentru lucrari similare la alte sapte blocuri din cadrul aceluiasi proiect.
La inceputul lunii iunie 2016, Impact SA a incheiat un nou contract de antrepriza generala in valoare de 6,3 milioane de euro (fara TVA), de aceasta data cu societatea DAS, aceasta urmand a executa inca sapte blocuri (S+P+5E) in cadrul Greenfield. Contractul prevede inclusiv executia instalatiilor interioare, a drumurilor si retelelor exterioare de alimentare cu apa si canalizare.
Peste 100 de locuinte, vandute in primele trei luni
In primul trimestru din 2016, Impact SA a vandut 101 imobile (apartamente si case) si 104 locuri de parcare, totalizand o suprafata desfasurata de circa 8.404 mp, de peste sapte ori mai mult decat in intervalul ianuarie-martie 2015. Cele mai multe fac parte din ansamblul Salcamilor (94 de unitati), doua apartamente s-au vandut din Greenfield, trei case la Oradea si cate una la Ploiesti si Constanta. "Cresterea apetitului cumparatorilor, asociat cu interesul crescut manifestat de banci referitor la finantarea acordata au favorizat cresterea vanzarilor. Majorarea numarului de unitati vandute in trimestrul intai din 2016 se reflecta si in cresterea suprafetei vandute si in cresterea veniturilor din vanzari, comparativ cu aceeasi perioada din 2015", se arata in raportul trimestrial al Impact SA.
Ansamblul Platanilor - 39 de blocuri noi cu 888 de apartamente, pana in 2017
Activitatea din anul 2016 a Impact SA a fost marcata, pe de o parte, de pregatirea documentatiei in vederea autorizarii constructiei unui cartier nou in Greenfield II, Ansamblul Platanilor, iar pe de alta parte, de finalizarea lucrarilor la etapele 3 si 4 ale Ansamblului Salcamilor. Conform datelor dezvoltatorului, a doua faza de dezvoltare a cartierului Greenfield vizeaza extinderea zonei de locuit in cadrul unui concept imbunatatit, adaptat conditiilor actuale de piata, precum si atragerea de investitori/ operatori pentru imbunatatirea facilitatilor/ serviciilor care deservesc zona de locuit. "In prima jumatate a anului 2016, demaram lucrarile la un nou proiect rezidential - Ansamblul Platanilor -, care va cuprinde 39 de blocuri cu 888 de apartamente, pe o suprafata desfasurata de peste 90.000 mp", se arata in acelasi raport.
Totodata, in 2016 compania si-a propus sa vanda loturi de teren cu o arie totala de 10.000 mp in Constanta.
De asemenea, activitatea societatii este concentrata asupra pregatirii documentatiei necesare constructiei centrului urban Greenfield Plaza, cu o suprafata totala de 10.400 mp, care va include un centru SPA, spatii comerciale si de servicii (pe 8.000 mp) si un sediu administrativ (2.400 mp).
Doua proiecte noi in pregatire, in 2016
Conform datelor Impact SA, in acest an va fi pregatita si documentatia de proiectare si autorizare aferente ansamblului ce va fi dezvoltat pe Bd. Barbu Vacarescu, proiect demarat in luna septembrie 2014 cu achizitia dreptului de proprietate asupra unui teren de 2,6 hectare. Aici, compania a anuntat ca va dezvolta aproximativ 1.000 de apartamente.
Un alt obiectiv major al societatii in 2016 este reprezentat de initierea intocmirii documentatiei tehnice pentru dezvoltarea unui nou proiect rezidential in Bucuresti, in zona Prelungirea Ghencea - Bd. Timisoara, unde Impact detine un teren de 26 de hectare.
Pentru finantarea dezvoltarilor rezidentiale, pe langa sursele proprii de finantare (profitul reinvestit), se urmareste cofinantarea cheltuielilor de dezvoltare prin credite bancare. De asemenea, pentru sustinerea activitatii de dezvoltare si finantarea proiectelor mentionate, societatea si-a propus sa obtina o finantare de pana la 135 milioane de lei, de pe piata de capital, prin emisiunea de obligatiuni corporative. In acest sens, Adunarea Generala din 7 noiembrie 2015 a aprobat modificarea conditiilor emisiunii de obligatiuni, iar managementul companiei a inceput demersurile pentru realizarea prospectului de emisiune.
***
In ultimii 25 de ani, Impact SA a finalizat 17 proiecte mici si mijlocii, care au cuprins peste 3.000 de locuinte si mai mult de 25.000 mp de spatii pentru birouri si comerciale. La 31 martie 2016, compania era implicata in dezvoltari rezidentiale in patru orase ale tarii, fiecare avand dimensiuni diferite si stadii diverse de constructie. Activitatea companiei este, insa, dominata de dezvoltarea ansamblului Greenfield din Bucuresti. Ansamblul Salcamilor completeaza complexul Greenfield, alaturandu-se celorlalte cinci cartiere existente: Blue, Rubin, Topaz, Onix si Quartz si este compus din 35 de blocuri cu 924 de apartamente. Ansamblul Platanilor reprezinta urmatoarea etapa de dezvoltare din cadrul Greenfield, urmand a include 39 de blocuri cu 888 de apartamente.
Dezvoltatorul Impact SA este detinut de omul de afaceri Gheorghe Iaciu (49,98% din actiuni), de Adrian Andrici (15,27%), de fondul de investitii Swiss Capital (10,89%) si de alte persoane fizice si juridice (24,35%).