Compania de constructii Hidroconstructia SA a contractat, in vara acestui an, lucrari de extindere si reabilitare a retelelor de alimentare cu apa si canalizare in valoare cumulata de peste 62 milioane de euro. Proiectele vor fi realizate in judetele Galati si Vrancea si sunt finantate din fonduri europene, prin programele operationale.
La data de 6 august a.c., societatea a castigat un contract specific atribuit de Compania de Utilitati Publice SA Focsani, avand ca obiective realizarea unor lucrari pentru conducte de alimentare cu apa, a lucrarilor de constructii de canalizare de ape reziduale si a celor la statii de pompare a apelor reziduale, in unitatile administrativ-teritoriale (UAT) Adjud si Ruginesti (gruparea Adjud). Contractul are o valoare de atribuire stabilita la 31,5 milioane de lei si, dupa cum se arata in anuntul publicat de autoritatea contractanta, criteriul luat in considerare pentru delimitarea ofertantilor a fost pretul cel mai scazut. Un alt contract, in valoare de circa 48 milioane de lei, a fost adjudecat de Hidroconstructia de la aceeasi companie de apa din Focsani, si vizeaza realizarea unor lucrari similare in UAT Odobesti, Bolotesti si Jaristea (gruparea Odobesti). Dupa cum se arata in anuntul publicat de autoritatea contractanta, criteriul luat in considerare pentru delimitarea ofertantilor a fost pretul cel mai scazut.
In cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si canalizare din judetul Galati, in perioada 2014-2020, societatea Apa Canal SA - Galati a semnat contractul pentru executia de lucrari specifice in aglomerarile Fundeni, Tudor Vladimirescu, Independenta, Piscu, Branistea, Sendreni, cu firma SC Hidroconstructia SA. Contractul are o valoare de 162,41 milioane de lei (fara TVA) si o durata de executie 36 de luni de la data ordinului de incepere, plus 36 de luni - perioada de notificare a defectelor. Se vor executa lucrari de reabilitare si extindere a retelelor de apa si canalizare, statii pompare a apei potabile, statii de tratare, rezervoare, statii de pompare a apelor uzate, bransamente, racorduri, subtraversari si supratraversari in comunele Fundeni, Tudor Vladimirescu, Independenta, Piscu, Branistea si Sendreni. Conductele de aductiune se vor extinde cu 5,43 km, reteaua de distributie a apei potabile cu 27,81 km si reteaua de canalizare, cu peste 200 km, inclusiv conductele de refulare. De asemenea, vor fi reabilitate sau construite 13 statii de clorinare, 10 statii de pompare a apei, 8 rezervoare si 36 statii de pompare a apelor uzate.