RO EN
Coșul este gol

GRUPO ACS: Dublare a cifrei de afaceri, datorita integrarii Hochtief

Vanzarile companiei de constructii Grupo ACS s-au dublat in primele sase luni ale anului in curs fata de aceeasi perioada din 2011, de la 9,47 miliarde euro la 18,8 miliarde euro, ca urmare a integrarii grupului Hochtief. La o raportare ce include incasarile din 2011 ale firmei germane preluate, cifra de afaceri a holdingului spaniol s-ar situa cu 6% peste valoarea celei din semestrul intai al anului anterior. Veniturile obtinute in afara granitelor Spaniei au reprezentat 81,3% din total (respectiv 15,3 miliarde euro) acestea sporind cu 15,3% si compensand in totalitate declinul de 21,5% al vanzarilor din Spania (situate la 3,52 miliarde euro la finele lunii iunie a.c.). "Din punct de vedere geografic, cele mai profitabile subsidiare au fost situate atat in Europa, cat si in America si Asia, demonstrand potentialul diversificat al companiei. Portofoliul de contracte incheiate pana la sfarsitul perioadei de raportare include lucrari in valoare totala de 70,5 miliarde euro, in crestere cu 9% fata de nivelul consemnat la finele lunii iunie 2011, din care comenzile provenite din afara tarii de origine reprezinta peste 83%", se arata in raportul financiar partial al Grupo ACS. Din punct de vedere al structurii afacerilor, divizia de constructii a anuntat vanzari de 14,34 miliarde euro (+7,8%) - incluzand veniturile Hochtief din ambele perioade raportate - din care 91,3% a reprezentat ponderea afacerilor derulate la nivel international. Printre cele mai importante contracte atribuite in primele sase luni ale anului catre Grupo ACS se afla cele ce vizeaza constructia coridorului de transport Northeast Anthony Henday Drive din cadrul soselei de centura a orasului Edmonton (capitala provinciei Alberta, din Canada), executia facilitatilor marine de gaz lichefiat din Insula Curtis (Australia) si edificarea tronsonului de autostrada S-8 (intre localitatile Sieradz Połudine si Lask), din Polonia. De asemenea, alte proiecte de anvergura contractate de companie presupun lucrari de infrastructura rutiera in Australia si Washington - SUA, precum si de extindere sau modernizare a cailor ferate in Stuttgart - Germania, Valladolid si Orense - Spania, precum si in Norvegia. Veniturile diviziei de servicii industriale s-au situat, in perioada de referinta, la 3,64 miliarde euro, mentinandu-se la un nivel similar celui din ianuarie-iunie 2011, in timp ce din exploatarea proiectelor de mediu au fost obtinute incasari de 859 milioane de euro, in crestere cu 0,5%. Informatii suplimentare, la www.grupoacs.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter