Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrala si de Est, a inregistrat o crestere de 6,5% a venitului operational net in 2020, acesta ajungand la 157,3 milioane de euro. Totodata, portofoliul de proprietati si-a mentinut valoarea la 3 miliarde euro, in pofida anului destul de dificil pentru piata de spatii comerciale si de birouri.
In contextul pandemiei de Covid-19, compania a adoptat o abordare cooperanta cu chiriasii, prin intelegerea nevoilor acestora si oferirea de solutii flexibile si inteligente. In 2020, grupul a inchiriat catre chiriasi noi sau am extins/ renegociat cu succes aproximativ 303.500 mp de spatii comerciale din portofoliul de proprietati de inalta calitate, reprezentand aproximagtiv 25% din disponibilul total al suprafetelor comerciale inchiriabile brute. Aceste tranzactii constituie cel mai mare volum de activitate de inchiriere realizat pana in prezent, in mare parte datorita renegocierilor reusite cu chiriasii existenti, arata raportul anual al Globalworth.
"In ciuda perturbarii semnificative a activitatii economice si sociale in cea mai mare parte a anului 2020, sunt incantat sa raportez faptul ca punctele noastre forte si avantajele competitive au avut ca rezultat o performanta operationala si rezultate financiare foarte optimiste. In acelasi timp, am pastrat o relatie stransa si am sprijinit clientii nostri si comunitatea mai extinsa in care traim si ne desfasuram activitatea, prin consolidarea pozitiei de landlord of chiuce pe pietele noastre. In timp ce anul 2021 va continua cu o serie de provocari, cred cu tarie ca ce a fost mai greu a trecut si sunt increzator si incantat de oportunitatile viitoare", a afirmat Dimitris Raptis, CEO al grupului Globalworth.
Principalele cifre operationale
● Valoarea totala a portofoliului a ramas practic neschimbata, cu o valoare de 3 miliarde euro, din care 2,3 miliarde euro in proprietati certificate ca fiind "cladiri verzi".
● Dezvoltari concentrate doar pe proiecte inchiriate in avans sau aflate intr-un stadiu avansat de constructie, livrand doua cladiri de birouri clasa “A” si doua unitati industriale de inalta calitate in Romania si Polonia cu o suprafata inchiriabila bruta de 95.800 mp.
● Suprafata consolidata a portofoliului operational a crescut cu 4,7% ajungand la 1.271.300 mp de suprafata inchiriabila bruta.
● Tranzactii de inchiriere/ renegociere pentru un total de 303.500 mp de spatii comerciale, cu durata medie a contractului de inchiriere de 3,9 ani, 74,3% constand in renegocierea/ prelungirea contractelor de inchiriere cu chiriasii existenti.
● Gradul de ocupare a portofoliului comercial a ramas ridicat, si anume 90,9% la sfarsitul anului (91,7%, inclusiv optiuni de extindere pentru chiriasi), afectat totusi de livrarea de proprietati aflate in curs de dezvoltare la inceputul anului si o scadere cu 3,3% a ratei de ocupare fata de anul precedent in cladirile operationale pe parcursul anului din cauza conditiilor de piata foarte dificile.
● Chirie contractata anualizata de 183,4 milioane euro, din care 91,3% provine din inchirierea cladirilor de birouri si proprietatilor industriale.
● Rata de colectare a chiriilor a ramas ridicata, la 99,0% , pentru acest an.
● Cea mai mare parte a portofoliului este in prezent administrata la nivel intern de o echipa de peste 220 de profesionisti din Polonia si Romania.
● Contributii de aproximativ doua milioane de euro pentru comunitati, in cadrul unui numar de 27 de initiative in Romania si Polonia, majoritatea fiind orientate catre lupta impotriva Covid-19.
● CPI Property Group a devenit cel mai mare actionar al Globalworth in luna februarie 2020.
Principalele elemente financiare
● Venitul operational net a crescut cu 6,5% fata de 2019, ajungand la 157,3 milioane de euro, in ciuda efectului negativ (-2.3%) al pandemiei Covid-19.
● Venituri EPRA in valoare de 82,3 milioane de euro in anul fiscal 2020, reprezentand o crestere anuala de 1,7%, in timp ce veniturile EPRA pe actiune au scazut cu 16%, ajungand la 37 de centi.
● Dividende declarate si platite pentru anul fiscal 2020 in valoare de 34 centi pe actiune, reprezentand cel putin 90% din veniturile EPRA pentru primul si al doilea semestru al anului, conform prevederilor din actul constitutiv al grupului.
● Mentinerea ratingului de investitii la BBB-/Baa3 de catre toate cele trei agentii de rating importante.
● A emis primele “obligatiuni verzi”, in valoare de 400 milioane de euro, cu o maturitate de 6 ani, pentru care a inregistrat o oferta ce a depasit de peste doua ori suma solicitata, si in acelasi timp, si-a imbunatatit profilul de maturitate al datoriilor prin rascumpararea a aproximativ 41% din obligatiunile scadente in 2022, cu o prima de rascumparare de 2% din valoarea nominala a acestora.
● Pozitia de lichiditate a ramas ridicata la 527,8 milioane de euro numerar disponibil la data de 31 decembrie 2020 la care se adauga o facilitate de credit revolving si neutilizata in suma de 215 milioane de euro, disponibila pentru grup.
● Gradul de indatorare a fost de 37,8% la data de 31 decembrie 2020, conform cu strategia grupului de a mentine pragul gradului de indatorare pe termen lung sub 40%.
● Valoarea EPRA a activului net pe actiune a inregistrat o scadere cu 6,7% ajungand la 8,68 euro pe actiune la data de 31 decembrie 2020 (31 decembrie 2019: 9,30 euro), in principal cauzata de impactul reevaluarilor negative date de incertitudinile crescute din piata in contextul pandemiei Covid-19.
***
Globalworth este o companie imobiliara activa in Europa Centrala si de Est, listata la Bursa de Valori de la Londra, in segmentul AIM, care activeaza in Romania si Polonia, in ambele tari devenind principalul investitor pe piata imobiliara de birouri. Globalworth investeste, dezvolta si gestioneaza direct cladiri de birouri si parcuri industriale si de logistica, in locatii premium, care genereaza venituri din inchirierea de spatii catre companii de top din intreaga lume. Gestionat de aproape 200 de profesionisti in Cipru, Guernsey, Romania si Polonia, portofoliul companiei are o valoare totala de aproximativ 3 miliarde de euro, la 31 decembrie 2020. Aproximativ 92,5% din acesta este reprezentat de active producatoare de venit, inchiriate catre aproximativ 650 de companii nationale si multinationale. In Romania, Globalworth este prezenta in Bucuresti, Timisoara, Constanta si Pitesti, in timp ce in Polonia proprietatile se regasesc in Varsovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk si Katowice.