Globalworth (GW), cel mai mare dezvoltator de cladiri de birouri din Romania, are planificate investitii cu o valoare cumulata de 272,7 milioane de euro in Romania pana la finele anului 2021, conform celui mai recent raport al companiei. Suma reprezinta restul de investitii si Capex ramase de executat si include atat finalizarea proiectelor aflate in constructie, cat si pe cele planificate in urmatorii trei ani, cladiri de birouri si hale industriale.
Globalworth are in executie doua cladiri de birouri (faza a treia a GW Campus si GW Square) in Bucuresti. Conform datelor companiei, lucrarile la ultima cladire a GW Campus au termenul de finalizare stabilit in ultimul trimestru al acestui an. In luna decembrie 2018, Globalworth a inceput constructia cladirii GW Square (26.400 mp inchiriabili si 450 de locuri de parcare), ce are termenul de finalizare stabilit in primul trimestru al anului 2020.
Dezvoltarile viitoare, aflate in prezent in pregatire, includ constructia parcului industrial Global Logistics Chitila (77.100 mp), pe terenul achizitionat recent in apropierea Capitalei, precum si extinderea Global Logistics Timisoara 2, in etape, cu o suprafata totala de 122.100 mp. Pentru dezvoltarea centrului din Chitila, GW a stabilit un buget de 35 milioane de euro ce va fi alocat in doua faze, iar pentru unitatea din Timisoara, are prevazute investitii de circa 50 milioane de euro.
Pe piata de birouri, Globalworth are in proiectare trei cladiri, cu o suprafata totala de 76.000 mp si investitii de peste 100 de milioane de euro. Pe strada Luterana, compania va dezvolta o cladire de birouri de 26.400 mp inchiriabili, pana la jumatatea anului 2021. Pana la finele anului 2020, GW a planificat si constructia celei de-a patra cladiri a Green Court, GCD, ce va avea o suprafata inchiriabila de 16.200 mp. In zona de vest a Capitalei, in proximitatea centrului Renault Business Center dezvoltat pentru producatorul francez de autoturisme, Globalworth detine un teren, unde vizeaza constructia unei cladiri de birouri cu o suprafata inchiriabila de 33.400 mp. Termenul de finalizare a proiectului este stabilit in trimestrul al doilea al anului 2021.
Pe langa acestea, compania mai detine un teren de 32.000 mp in zona parcului Herastrau, cu o valoare de piata de 5,8 milioane de euro, unde va construi, cel mai probabil, tot o cladire de birouri.
GW detine in Romania un portofoliu de proprietati evaluat la 1,24 miliarde euro (inclusiv terenuri si proiecte in dezvoltare).