RO EN
Coșul este gol

ANALIZA: Cresterea din constructii trebuie sustinuta de autoritati si mediul privat

Potrivit companiei londoneze de consultanta Trimetric, dezvoltarea pietei de constructii are loc pe baze sustenabile numai daca este sustinuta de investitiile efectuate de autoritatile centrale si de sectorul privat, in special in infrastructura de transport, in cladiri rezidentiale si in cele cu functiuni sociale. Acesta este si cazul sectorului de profil din Olanda, care, in intervalul 2012-2016, a raportat o crestere compozita CAGR de +2,48% in termeni reali, in pofida crizei economico-financiare care a subminat majoritatea statelor membre UE.
„Previziunile actuale, pentru industria olandeza de constructii, indica o continuare a expansiunii pietei, in termeni reali, in perioada 2017-2021, cu investitii in infrastructura, sectorul medical, industria prelucratoare, invatamant si proiecte rezidentiale, care vor stimula cererea. Focalizarea guvernului pe dezvoltarea infrastructurii tarii, prin implementarea programului operational 2014-2020, precum si programul national de reforma (NRP) 2016 vor fi principalii factori generatori de crestere in ramura de constructii, astfel incat se va remarca o majorare a volumului lucrarilor cu o rata CAGR de 3,58% in termeni reali, pentru 2017-2021”, se arata in studiul citat.
Conform cercetarii, scaderea ratei dobanzii pentru creditele ipotecare pe segmentul de locuinte, combinata cu urbanizarea si cresterea demografica vor fi alte motive pentru dezvoltarea segmentului constructiilor rezidentiale. Astfel, sectorul respectiv va detine ponderea pe piata olandeza de constructii, cu 52,5% din valoarea totala a industriei in anul 2021. Si pentru lucrarile de inginerie civila (in infrastructura) previziunile sunt optimiste, mai ales ca guvernul din Haga va propune diverse proiecte, cum ar fi extinderea unor aeroporturi, drumuri, cai ferate si porturi maritime. In  ianuarie 2017, guvernantii din Olanda au anuntat ca planuiesc sa aloce fonduri de cel putin 5,9 miliarde euro pentru lucrari de expansiune si mentenanta a infrastructurii rutiere si fluviale din tara.
„Pentru a sustine cresterea economica, autoritatile din Haga investesc si in crearea unei retele nationale de internet de mare viteza, cu infrastructura aferenta, anuntand in 2016 ca este disponibila in acest scop suma de 23 miliarde euro, pana in 2020, pentru a dezvolta reteaua la nivelul 5G. Acest proiect urmeaza sa stimuleze segmentul constructiilor speciale, in perioada de referinta. Totodata, in septembrie 2016, guvernul olandez a dezvaluit o serie de prevederi din noul cod fiscal pentru 2017, creat cu scopul de a atrage investitorii straini in Olanda, prin modificarea unor taxe aplicabile corporatiilor. Astfel, este posibil ca mai multe companii din domeniul productiei sa ia decizia de a-si muta activitatea in Olanda, fiind create astfel premisele dezvoltarii sectorului constructiilor industriale. Nu in ultimul rand, angajamentul oficialilor condusi de Mark Rutte pentru asigurarea unor servicii de calitate in domenii precum sanatatea si invatamantul reprezinta baza dezvoltarii sectorului de constructii institutionale. Astfel, cheltuielile guvernamentale in domeniul sanitar au crescut cu +1,8% in 2016, pana la 96,1 miliarde euro, mare parte din suma avand ca scop dezvoltarea unei infrastructuri medicale adecvate pentru populatie”, se mai precizeaza in cadrul cercetarii. Informatii suplimentare, la www.timetric.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter