La finele anului trecut, trei dintre cele mai importante societati de constructii din zona de vest a tarii, respectiv Confort SA, N.M.Construct si Euroconstruct SA (toate din Timisoara) au initiat procedurile de intrare in insolventa, primele doua companii aflandu-se in reorganizare judiciara, in timp ce, in cazul celei de-a treia a fost declarata starea de faliment. Astfel, in cursul lunii ianuarie a.c., Casa de Insolventa Transilvania (CITR) - sucursala Timis, in calitate de lichidator judiciar al Euroconstruct SA, a organizat o licitatie publica pentru valorificarea activelor detinute de companie. Potrivit studiilor efectuate de societatile de specialitate, in 2012 circa 24.000 de societati autohtone au intrat in insolventa, ceea ce reprezinta o sporire cu 14% comparativ cu intervalul precedent de referinta. Cele mai predispuse companii provin din sectoarele comert cu ridicata sau cu amanuntul, constructii, hoteluri si restaurante. „Microintreprinderile reprezinta 85% din totalul companiilor care intra in insolventa, cifra de afaceri medie a acestora fiind de 1,5 milioane de lei, iar valoarea medie a datoriilor - de 2,3 milioane de lei, nivel comparabil cu cel din ultimii doi ani”, a declarat Constantin Coman, director national al Coface Romania. Inclusiv Casa de Insolventa Transilvania, care in 2012 si-a majorat cu 25% portofoliul de firmei pe care le administreaza, a remarcat o sporire a insolventelor din sectoarele constructii, imobiliare, comert si productie, mai ales ca societatea s-a ocupat de gestionarea proceselor judiciare ale unor companii consacrate in domeniu, intre care se regasesc: Alia Imobiliara - Bucuresti, Concefa SA - Sibiu, Euroconstruct SA - Timisoara, ICIM - Arad, Edilitar Mancini - Arges, Amarad SA - Arad. "Desi avem o situatie a insolventelor asemanatoare cu cea de anul trecut, vedem o activitate sustinuta din partea creditorilor si furnizorilor de servicii sau produse, care sunt din ce in ce mai hotarati sa-si recupereze creantele scadente. De asemenea, bancile tind sa aiba o atitudine indreptata spre insolventa, nemaifiind dispuse sa reesaloneze la infinit creditele neperformante", a declarat Radu Lotrean, coordonator al departamentului de ofertare al CITR. Cele mai frecvente motive pentru care societatile initiaza procedura de insolventa sunt reprezentate de imposibilitatea respectarii graficelor de reesalonare a creditelor si lipsa de lichiditati, pe fondul scaderii generale a vanzarilor, in contextul crizei economice.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.