Dezvoltatorul imobiliar Alesonor intentioneaza sa investeasca, anul acesta, 12 milioane de euro in extinderea proiectului Amber Gardens - primul ansamblu rezidential de locuinte verzi de lux din Romania -, precum si in initierea altor doua proiecte rezidentiale eficiente energetic, din segmentul premium.
In cadrul ansamblului rezidential de lux Amber Gardens, in care sunt in stadiu de executie - sau vor fi definitivate pana la sfarsitul anului in curs - 25 de unitati locative unifamiliale, urmeaza sa fie construite alte 21 de case. Initial, compania Alesonor a planificat ca acest complex rezidential sa gazduiasca aproximativ 60 de unitati locative, insa, actualmente, managerii firmei estimeaza ca, pe suprafata totala de constructie a acestuia, se vor edifica, in total, aproximativ 50 de locuinte, intrucat o mare parte din membrii comunitatii au ales proprietati personalizate, respectiv suprafete mai mari pentru locuinta sau gradina. „Primim un raspuns extraordinar din partea clientilor, care ne confirma faptul ca am identificat corect nevoia pentru locuinte eficiente energetic si ca eforturile noastre de a construi un proiect unic in Romania sunt, intr-adevar, apreciate. De asemenea, remarcam ca astazi sunt tot mai multe familii si tineri interesati de proiecte ambitioase si inovatoare, iar cererea pe segmentul caselor «verzi» de lux este in crestere. Succesul Amber Gardens demonstreaza ca piata este pregatita pentru mai multe proiecte de locuinte «verzi», ceea ce ne determina sa continuam investitiile in aceasta directie”, a declarat Alex Skouras, Managing Partner in cadrul Alesonor.
La constructia imobilelor din cadrul ansamblului Amber Gardens, se aplica standardele energetice ale unei case pasive, care presupun un consum de energie cu 90% mai mic decat la cladirile echivalente conventionale, acestea aducand proprietarilor economii de aproximativ 50.000 de euro, de-a lungul a 20 de ani. Preturile de achizitie ale unor astfel de locuinte cu gradina pornesc de la 230.000 de euro, plus TVA. Potrivit declaratiilor dezvoltatorului, membrii comunitatii Amber Gardens sunt familii care isi doresc un stil de viata mai sanatos si mai echilibrat, ale caror membri sunt tot mai preocupati de calitatea vietii lor, de confortul si de eficienta energetica pe care le asigura locuinta personala, precum si de intimitatea spatiului in care locuiesc. Ansamblul Amber Gardens este situat in imediata apropiere a padurii Baneasa si dispune de un teren de tenis si unul de baschet, de un loc de joaca pentru copii si de o statie de incarcare pentru masini electrice.
Compania de dezvoltare imobiliara Alesonor, fondata in tara noastra in anul 2003, dispune de un capital de investitii in proiecte imobiliare si terenuri in valoare de aproximativ 45 de milioane de euro. Compania a castigat o experienta importanta pe piata autohtona a proiectelor responsabile fata de mediu, investind in astfel de proiecte rezidentiale, din gama de lux, dar si in obiective comerciale si industriale. Informatii suplimentare, la www.alesonor.com