4 din 5 romani se declara interesati si foarte interesati de asigurarea locuintelor si a bunurilor pe care le detin, iar 2 din 5 romani spun ca vor incheia anul urmator atat polita obligatorie PAD, cat si pe cea facultativa dedicata locuintei, arata rezultatele celui mai nou studiu sociologic realizat de IRES la solicitarea UNSAR.
Potrivit aceleiasi cercetari sociologice, interesul proprietarilor pentru politele dedicate locuintelor este unul ridicat: 84% dintre romani declara ca stiu ca asigurarea impotriva celor 3 riscuri catastrofale (cutremur, inundatii si alunecari de teren) este obligatorie prin lege. Cu toate acestea, doar jumatate dintre ei cunosc si faptul ca, pentru cei care nu detin aceasta polita este prevazuta o amenda, conform legii.
"In fata neprevazutului, putem fi extrem de vulnerabili. Tocmai de aceea, este bine ca fiecare roman sa constientizeze cat de important este sprijinul financiar pe care l-ar putea primi din partea companiilor de asigurari – atat de necesar pentru acoperirea pagubelor si pentru reconstructia casei, la nevoie”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Presedinte & Director General al UNSAR.
In Romania, asigurarile facultative se pot incheia doar pentru acele locuinte care sunt deja protejate printr-o polita obligatorie PAD. Politele facultative ofera un nivel de protectie extins, la valoarea reala a cladirii si/sau a bunurilor detinute, putand acoperi o serie de fenomene naturale, dar si alte tipuri de riscuri precum: cutremur, inundatii, alunecari de teren, incendiu, explozie, caderi de corpuri, inundatii produse de avarii ale instalatiilor de apa-canal, climatizare, termoficare, inundatii produse vecinilor, defectiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice / electrocasnice etc. Toate aceste acoperiri pot fi personalizate prin clauze speciale dedicate, in functie de specificul locuintei, tinand seama, totodata, de cerintele si nevoile noastre - de exemplu, se pot acoperi inclusiv daunele produse panourilor fotovoltaice care deservesc locuinta.
"In ciuda perceptiei declarate, doar 20% dintre locuinte sunt si asigurate impotriva dezastrelor naturale. In acest context, vom continua sa amplificam demersurile noastre de informare cu privire la beneficiile unei asigurari facultative de locuinte, astfel incat orice proprietar sa devina #sigurACASA”, a declarat Alina BARBULESCU, Specialist Asigurari Bunuri & Proprietati in cadrul UNSAR.