RO EN
Coșul este gol

EY: Orientare firme catre oameni, implementare tehnologii si dezvoltare parteneriate

Pandemia provocata de COVID-19 a obligat companiile sa isi reevalueze prioritatile si sa isi accelereze eforturile de transformare pentru a genera valoare pe termen lung. Peste doua treimi (68%) dintre directorii generali (CEO) provenind din cele mai mari companii ale lumii intentioneaza sa realizeze o investitie majora in date si tehnologie in urmatoarele 12 luni, in timp ce 61% planuiesc sa implementeze o initiativa importanta de transformare in aceeasi perioada, potrivit studiului global EY CEO Imperative Study 2021.
In asigurarea succesului proiectelor de transformare, un loc central il ocupa factorul uman, 68% dintre respondenti mentionand ca cel putin una dintre prioritatile lor de transformare este legata de importanta oamenilor, de cultivarea talentelor si cultura organizationala.
„Transformarea digitala a companiilor, cu schimbari fundamentale la nivelul modelelor de afaceri si de operatiuni, se afla de multi ani pe agenda directorilor generali. Pandemia a mutat insa acest imperativ din categoria planurilor importante in cea a planurilor urgente. Pe mai departe, liderii trebuie sa capteze oportunitatile emergente de crestere pentru companiile lor pentru a-si consolida pozitia competitiva. Este nevoie nu doar de o strategie bine definita, ci si de curajul de a regandi intreaga organizatie cu obiectivul clar de a crea valoare pe termen lung”, considera Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY Romania si Moldova si Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrala si de Sud-Est si Regiunea Asiei Centrale.
Diferentele dintre companiile care prospera si cele care supravietuiesc
Studiul, care a analizat rata de crestere a veniturilor companiilor de-a lungul intregii perioade de pandemie, inainte, la apogeu si perspectivele pentru urmatorii trei ani, identifica trei grupuri distincte de companii, cu prioritatile si perspectivele lor de crestere :
- Companii care prospera: 34% dintre companii analizate se bucurau deja de beneficiile unei perioade de crestere financiara inainte de inceputul pandemiei, iar acest grup va continua sa inregistreze un ritm de crestere mai mare decat concurentii in urmatorii trei ani. Directorii generali ai acestor companii valorifica acest moment cheie si isi accelereaza planurile de transformare.
- Companiile care se mentin la acelasi nivel: 34% dintre companiile care aveau un ritm de crestere mai lent sau plat in perioada anterioara pandemiei estimeaza ca aceasta tendinta se va mentine in urmatorii trei ani si nu se asteapta la nicio schimbare in planurile lor de transformare in acest interval.
- Companiile care supravietuiesc: 32% dintre lideri au mentionat ca, inainte de pandemie, organizatiile lor se confruntau deja cu o scadere a veniturilor. Pentru urmatorii trei ani, se asteapta ca aceasta scadere fie sa continue sa se adanceasca, fie sa se stabilizeze, iar planurile lor de transformare sa incetineasca.
In acest context, in timp ce companiile prospere profita deja de oportunitatea creata, cei din categoriile companiilor care supravietuiesc si al celor care abia se mentin la acelasi nivel trebuie sa actioneze imediat pentru a evita sa piarda si mai mult teren.
Neincrederea clientilor in managementul datelor ameninta procesul de transformare
Pe masura ce reglementarile privind securitatea si confidentialitatea datelor intra in prim-planul dezbaterii publice, discrepanta dintre capabilitatile tehnologiilor inteligente si ceea ce sunt dispusi oamenii sa permita acestor inovatii sa faca cu datele lor mentine gradul de neincredere la un nivel considerabil. Doar 34% dintre respondenti au afirmat ca se bucura de increderea clientilor lor in privinta administrarii datelor, subliniind necesitatea ca directorii generali si conducerile executive sa verifice cu atentie procesele care vizeaza colectarea, gestionarea si utilizarea datelor si sa incurajeze transparenta fata de clienti si fata de ceilalti actori interesati. Nerezolvarea acestei probleme poate limita cresterea, incetini inovatia si frana eforturile de transformare.
In pofida acestei discrepante, 88% dintre respondenti au declarat ca utilizarea stiintei datelor pentru a anticipa si a satisface nevoile clientilor va reprezenta unul dintre principalii diferentiatori in urmatorii cinci ani. In acelasi timp, 87% dintre respondenti considera ca oferirea unor experiente bazate pe date le va creste avantajele competitive. Pe termen scurt, 41% dintre respondenti considera ca inteligenta artificiala si stiinta datelor necesita o atentie sporita din partea conducerilor executive in urmatoarele 12 luni.
Opinii diferite la nivelul sectoarelor, in stabilirea prioritatilor de transformare
Desi inovatia digitala a constituit principalul vector de transformare si cea mai importanta zona de interes pentru generarea cresterii, au existat diferente semnificative la nivelul sectoarelor. Cea mai notabila este in cel al energiei, in care mai putin de o treime dintre respondenti (32%) considera ca transformarea digitala este prioritara. In schimb, respondentii din sectorul energiei acorda mai multa atentie schimbarilor climatice si riscului geopolitic. In sectorul financiar, putin peste jumatate dintre respondenti (51%) acorda prioritate digitalului, iar doua treimi (67%) pun accent pe securitatea cibernetica.
Una dintre cele mai pronuntate diferente se inregistreaza in directia generarii valorii pe termen lung, care este considerata principala preocupare de 69% dintre respondentii din sectorul productiei, fata de doar 17% din respondentii din sectorul tehnologic.
Discrepanta dintre „a spune” si „a face” in crearea de valoare pe termen lung
Conform studiului, 87% dintre respondenti considera ca, in urmatorii cinci ani, crearea de valoare pe termen lung pentru toti actorii implicati va fi bine primita si recompensata de piata, in timp ce 91% cred ca noile modele de afaceri vor incorpora tot mai mult aspecte ale economiei circulare.
In plus, majoritatea respondentilor estimeaza ca va exista un standard global pentru masurarea si raportarea crearii de valoare pe termen lung, iar 80% cred ca organizatia lor va face demersuri importante pentru a integra in propriile operatiuni aspectele legate de mediu, responsabilitate sociala si guvernanta corporativa (ESG). Cu toate acestea, analiza raspunsurilor in raport cu dimensiuni cheie ale valorii pe termen lung, de exemplu cea sociala, umana, financiara si cea legata de clienti, a relevat o discrepanta clara intre „a spune” si „a face” sau intre intentie si executie.
ADN-ul companiilor viitorului
Studiul a constatat ca liderii se confrunta cu deficite importante de capacitate si executie in actiuni care nu se ridica la inaltimea intentiilor in ceea ce priveste generarea de valoare pe termen lung, in modificarea structurilor organizationale astfel incat sa nu mai inhibe agilitatea si intr-un ritm lent de investitii in ecosistemele care limiteaza rezistenta la socuri.
Pentru le rezolva, va fi necesara o strategie care sa se concentreze asupra a trei vectori de valoare interconectati:
1. Orientarea spre oameni in tot ceea ce face organizatia - crescand capacitatea de reactie la modificarile pietei si ale cererii din partea consumatorilor.
2. Implementarea rapida a tehnologiilor - permitandu-le organizatiilor sa implementeze mai repede noi solutii.
3. Inovarea la scara larga - colaborarea intre organizatii la nivelul unui ecosistem tot mai extins in vederea intrarii pe noi piete.
Acordand prioritate acestor vectori ai valorii, directorii generali isi pot reorienta organizatiile in jurul unei culturi bazate pe transformare continua si sa isi configureze companiile astfel incat sa isi depaseasca concurentii pe termen scurt, mediu si lung.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter