RO EN
Coșul este gol

DELOITTE: Ghidul DAC6 a fost publicat, in sfarsit. Ce clarificari aduce acesta?

Ghidul privind interpretarea Directivei Europene 822/2018 (DAC6) a fost, in cele din urma, publicat pe site-ul ANAF pe data de 13 ianuarie 2021. Documentul era asteptat de companiile vizate, avand in vedere ca publicarea acestuia a fost prevazuta expres in Ordonanta Guvernului nr. 5/2020 care transpune directiva in Romania. DAC6 impune raportarea catre autoritatile fiscale a tranzactiilor transfrontaliere cu risc fiscal care au fost derulate incepand din data de 25 iunie 2018. Primul termen, respectiv 31 ianuarie 2021, vizeaza aranjamentele din a doua jumatate a anului 2020, in timp ce tranzactiile "istorice", din perioada 25 iulie 2018 - 30 iunie 2020, au ca termen de raportare 28 februarie 2021.
Pentru societatile din Romania, ghidul DAC6 este mai mult decat bine-venit, pentru ca ajuta contribuabilii in interpretarea legislatiei DAC6 (atat prin exemplele furnizate cu privire la aranjamentele transfrontaliere raportabile, cat si prin clarificarea unor notiuni de baza prevazute de directiva) si usureaza, astfel, procesul de analiza a tranzactiilor. Cu toate acestea, mai pot fi aduse clarificari suplimentare, avand in vedere ca ghidul DAC6 nu limpezeste toate aspectele "gri" ale legislatiei.
 
Cateva din lamuririle cuprinse in ghid
In primul rand, este utila clarificarea pe care o aduce cu privire la notiunea de "avantaj fiscal", care este esentiala in evaluarea "testului beneficiului principal" pentru anumite semne distinctive (aspecte care determina daca o tranzactie este raportabila sau nu). Astfel, se lamureste faptul ca tranzactia intra in sfera directivei doar daca beneficiul principal sau unul dintre principalele beneficii ale tranzactiei vizeaza obtinerea unui "avantaj fiscal". Ghidul precizeaza ca aceasta notiune este una larga, care nu surprinde doar obtinerea unei scutiri/ rambursari de taxe si impozite, ci si situatiile in care sunt maximizate deducerile fiscale, pierderile fiscale ori sunt diminuate veniturile sau castigurile etc.
Totodata, ghidul aduce lamuriri pentru mai multe semne distinctive DAC6, care vin sa armonizeze prevederile din textul initial al OG 5/2020 cu cel al directivei europene. Printre acestea se numara clarificarile in zona tranzactiilor circulare, care presupun interpunerea unor entitati fara scop comercial sau tranzactii care se compenseaza/ anuleaza reciproc. In acest caz, OG 5/2020 face trimitere, indirect, la actiuni de spalare a banilor, iar ghidul DAC6 se refera la "mutarea circulara" a banilor (in linie cu textul directivei), fapt care schimba radical sfera de aplicare a semnului distinctiv.
O alta clarificare adusa in vederea armonizarii cu textul directivei se refera la platile catre jurisdictiile necooperate, conform listei UE/ OCDE. Potrivit ghidului, aplicarea testului beneficiului principal nu mai este necesara, tranzactiile fiind considerate automat raportabile.
In plus, ghidul precizeaza ca lista cu jurisdictiile necooperante trebuie analizata la data la care intervine obligatia de raportare, si nu la data implementarii aranjamentului. In cazul in care lista se modifica ulterior, nu mai este necesara reevaluarea aranjamentului din acest punct de vedere. Astfel, societatile trebuie sa acorde atentie sporita platilor efectuate catre jurisdictii precum Barbados, Fiji, Seychelles, Insulele Virgine Americane, Samoa, Panama etc.
Cu privire la transferurile transfrontaliere de functii/ active/ riscuri, prin ghid se revine la notiunea de EBIT in sens de "castiguri" (profituri), asemenea textului directivei, si nu la "venituri", cum mentioneaza OG 5/2020. Aceasta clarificare aduce un plus pentru contribuabili, avand in vedere ca sensul celor doua notiuni este complet diferit.
 
OG 5/2020 versus Ghidul DAC6
Avand in vedere faptul ca ghidul aduce o serie de modificari legislatiei DAC6 care nu sunt in concordanta cu textul OG 5/2020, apare intrebarea referitoare la forta juridica a ghidului DAC6 si o dilema in plus pentru contribuabili: care dintre cele doua are putere legislativa mai mare? Este de precizat in acest sens ca, desi OG 5/2020 face referire la emiterea ulterioara a unui ghid de interpretare, acesta a fost publicat doar pe website-ul ANAF, ceea ce pune in discutie caracterul sau normativ si forta sa juridica.
In substanta, modificarile prevazute de ghid au fost introduse in spiritul reglementarii DAC6, cu scopul de a alinia legislatia nationala cu cea prevazuta in textul directivei europene, in sensul lamuririi unor termeni care, tradusi in limba romana, creau confuzii de interpretare. Desi clarificarile aduse prin ghid sunt bine-venite pentru contribuabili, ar fi fost totusi de dorit ca, prin intermediul acestuia, sa se faciliteze interpretarea actului normativ existent, iar eventualele neconcordante dintre acesta si directiva sa se regleze prin modificarea legislatiei.
 
Arii care pot fi imbunatatite
Pe langa problematica puterii legislative a ghidului, exista in continuare multe semne de intrebare, unele derivand din insusi textul ghidului.
Un exemplu ar fi definitia aranjamentului transfrontalier, care poate conduce fie la o interpretare holistica, fie la o interpretare fragmentara a aranjamentului (de exemplu, pentru fiecare plata). Acesta ar fi fost un aspect extrem de important de clarificat, intrucat influenteaza direct obligatia de raportare a contribuabililor.
Totodata, ramane un semn de intrebare, respectiv o discrepanta fata de textul directivei in ceea ce priveste obligatia unui contribuabil relevant de a raporta catre ANAF un aranjament daca detine dovada ca acelasi aranjament a fost raportat de un alt contribuabil catre o alta autoritate din alt stat membru.
Alte aspecte care ar fi fost util sa fie clarificate se refera la termenul pana la care trebuie facuta raportarea anuala pentru acele aranjamente cu prestare succesiva multianuala (de exemplu, imprumuturi multianuale) si, poate, introducerea unui prag valoric de la care tranzactiile transfrontaliere devin raportabile, pentru a diminua atat eforturile de raportare ale contribuabililor/intermediarilor, precum si efortul de administrare a acestora de catre ANAF.
In concluzie, dupa o lunga perioada de asteptare, publicarea ghidului DAC6 este benefica pentru mediul de afaceri, pentru ca aduce o serie de clarificari importante in procesul de evaluare a tranzactiilor transfrontaliere. Reglementarea DAC6 ramane, totusi, una foarte complexa si uneori subiectiva si care, de cele mai multe ori, depinde de consecintele fiscale ale aranjamentelor transfrontaliere in toate jurisdictiile implicate, ceea ce face cu atat mai dificila evaluarea obligatiilor de raportare. Desi scopul declarat al autoritatilor este acela ca sensul reglementarii DAC6 sa fie cat mai larg si sa poata impune raportarea unui numar cat mai mare de tranzactii cu elemente de planificare fiscala agresiva, din perspectiva contribuabililor este cu atat mai important sa depuna toate diligentele pentru a se asigura ca declara doar acele tranzactii care se incadreaza propriu-zis in vreunul din semnele distinctive si sunt eligibile pentru raportare.
 
*** Material de opinie de Mihaela Popescu-Ichim, Director, Anca Ghizdavu, Manager, si Anca Preda, Consultant Senior Servicii Fiscale, Deloitte Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter