Piata de factoring din Romania a ajuns la 3,68 miliarde euro in primele 6 luni ale acestui an, in crestere cu aproximativ 31,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor Asociatiei Romane de Factoring (ARF), calculate pe baza informatiilor oferite atat de membrii ARF (banci si IFN-uri), non-membri dar si estimari ale asociatiei cu privire la ceilalti competitori din domeniu.
"In tot contextul economic si avand in vedere situatia geopolitica curenta, factoringul ramane unul din produsele de finantare de baza la care apeleaza companii din toate domeniile de activitate. Pe langa valoarea adaugata pe care o aduce in perioade de incertitudine, factoringul si-a demonstrat eficienta ca alternativa la produsele standard de creditare pe termen scurt, in ultimii zece ani inregistrand cresteri importante. Asta arata ca piata l-a asimilat si i-a inteles pe deplin beneficiile. Cresterea inregistrata in prima jumatate a anului are la baza mai multi vectori, care tin atat de cresterea economica inregistrata de Romania in domenii care se finanteaza prin factoring, dar si de ascensiunea inflatiei, care a crescut preturile marfurilor si serviciilor tranzactionate si, implicit, valoarea creantelor gestionate prin factoring", a declarat Bogdan Rosu, presedintele ARF.
Cel mai bine reprezentat sector de activitate in cadrul tranzactiilor interne este, din nou, FMCG, cu o pondere de 19,5% si un volum total de 592,5 milioane de euro, urmat de domeniul intitulat generic "metale, chimicale, apa, reciclare", cu o valoare totala a creantelor cesionate de 527 milioane de euro si o pondere de 17% in totalul pietei. La finalul anului trecut, acest din urma sector a fost principalul contributor pe piata interna de factoring, cu o evolutie ascendenta pronuntata in al doilea semestru. Pe locul al treilea se situeaza domeniul "autovehicule, utilaje, echipamente", cu o pondere de 14%. Sectorul Electronice, IT&C (locul 4) a crescut in cifre absolute la 392 milioane de euro (fata de 350 milioane euro in 2021), ponderea fiind de 13%, mai arata datele ARF.
Crestere de 31% pe piata de factoring intern
Factoringul intern a inregistrat un avans spectaculos, de 31%, atingand aproximativ 3,06 miliarde euro in prima jumatate a anului. Cresteri importante s-au inregistrat si pe zona creantelor derulate prin factoring de import, care a crescut cu 63%, dar si pe export unde se observa o crestere de 30%.
"Avansul volumelor de factoring la import si la export a fost stimulat de intensificarea relatiilor comerciale internationale, de inflatia din zona euro, cu care Romania are cele mai importante schimburi comerciale, dar si de cresterea preturilor, influentata de situatia geopolitica, in domeniul «metale, chimicale, apa, reciclare», domeniu ce reprezinta principalul contributor in factoringul international", mentioneaza Bogdan Rosu.
Tot pentru primul semestrul, studiul ARF a reliefat o crestere de 30% a factoringului revers, ajungand in cifre absolute la 1,1 miliarde euro, ceea ce inseamna o pondere de aproximativ 38% din totalul factoringului intern.
In randul companiilor care au accesat finantari prin factoring intern si de export in 2022, cele mai mari volume au fost derulate de cele cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro (46%), in timp ce companiile cu cifra de afaceri cuprinsa intre 5 si 50 de milioane de euro au avut o pondere de 34%.
Companiile cu un nivel al afacerilor sub 5 milioane de euro au scazut ca pondere la 19% din volumul creantelor cesionate in factoring, fata de 22% anul trecut.
"In opinia noastra, unul din motivele acestei evolutii ar putea fi accesarea, ca alternativa la factoring, a solutiilor de finantare traditionale sustinute prin programe guvernamentale de tipul IMM Invest", mai spune Bogdan Rosu.
Factoringul functioneaza pe baza faptului ca o afacere primeste finantare pentru creante. In schimb, reverse factoring (sau finantarea lantului de aprovizionare) este o solutie in care cumparatorul isi asista furnizorii finantandu-si creantele folosind o metoda mai flexibila si la o rata a dobanzii mai mica decat ar fi oferita.
***
Studiul privind piata de factoring la nivelul primelor 6 luni din 2022 a fost derulat de catre IPSOS Interactive Services in conformitate cu regulile Codului International de Cercetare de Piata si Sociologica ICC/ESOMAR, in studiu fiind inclusi membrii ARF Access Financial Services IFN SA, Banca Comerciala Romana SA, BRD - Groupe Societe Generale SA, Banca Transilvania SA, EximBank, IFN Next Capital Finance SA, ING Bank Romania SA, Intesa Sanpaolo Bank, Patria Bank, Raiffeisen Bank SA, Unicredit Bank SA, precum si alte institutii financiare non-membre.